Social Media

ECONOMIC

Braicar porneşte aerul condiţionat în autobuze

Timp de citire: 6 minute

• unul din două autobuze din actuala flotă este dotat cu aer condiţionat • compania face verificările ca toate instalaţiile să fie funcţionale şi a dat dispoziţie şoferilor să pornească AC • brăilenii se plâng insistent de zăpuşeala şi mirosul din mijloacele de transport
 
Se anunţă o vară toridă, iar Brăila a intrat deja sub influenţa unui val de caniculă. Calvarul călătoriei cu autobuzul sau tramvaiul în astfel de perioade de căldură excesivă se alătură listei lungi de nemulţumiri pe care brăilenii le au cu privire la transportul în comun din municipiu. Pe adresa redacţiei au sosit nenumărate sesizări şi reclamaţii, toate indicând insistent spre lipsa instalaţiilor de aer condiţionat pe mijloacele de transport, iar acolo unde există fie nu sunt funcţionale, fie nu reuşesc să facă faţă, ori, pur şi simplu, nu sunt pornite din spirit de economie de carburant.
“Cum de nu vede nimeni în ce condiţii călătorim? La orele prânzului e o căldură insuportabilă în autobuze şi tramvaie. Dacă au aer condiţionat de ce nu este pornit?”
“Am atras atenţia şoferului să pornească aerul condiţionat, dacă este funcţional, şi mi-a zis că are ordin să facă economie, aşa că să dăm drumul la geamuri să se facă curent în timpul mersului. În felul asta ies şi mirosurile”
“Degeaba au aer condiţionat autobuzele astea noi. M-am urcat în mai multe astfel de autobuze şi nu venea nici un fir de aer rece. Doar sufla aer cald prin fantele acelea din plafon”
“Am urcat în autobuz şi se făcea pur şi simplu risipă de energie pentru că se stătea cu geamurile deschise, dar şi cu instalaţia de aer condiţionat pornită. Degeaba a încercat şoferul să-i determine pe călători să închidă geamurile ca să poată fi eficientă instalaţia AC că lumea nu voia, din cauza mirosului. Fel de fel de lume circulă cu autobuzul”
“La autobuzele astea mici, care circulă pe liniile 13, 16 şi 17, se simte când e pornit aerul condiţionat, pentru că se face mai răcoare. Problema este că în continuare sunt supraaglomerate la orele de vârf şi stăm unul în altul. Practic, nu se mai simte nici o îmbunătăţire. Ar trebui să bage mai multe maşini pe trasee ca să nu mai fie aşa aglomeraţie”
“Am fost martorul unei situaţii de-a dreptul comice: s-au certat mai mulţi vârstnici între ei şi toţi cu şoferul dacă să oprească sau nu aerul condiţionat. Unii ziceau că sunt bolnavi şi-i trage curentul, alţii că mor de căldură, iar şoferul era prins la mijloc în această dispută. Ce era să facă bietul om: i-a lăsat să se certe între ei”
“La autobuzele verzi aduse acum câţiva ani era funcţional un afişaj în faţă, lângă şofer, care indica data, ora şi temperatura din autobuz. La unele dintre ele, şoferii au acoperit acel afişaj pur şi simplu ca să nu mai vedem ce temperatură e în maşină. Astă vară indicau chiar şi 37 de grade acolo, în autobuz”
“De ce nu se face nimic cu căldura pe tramvaie. Te coci în ele la orele prânzului şi după-amiaza. Ca să nu mai zic că drumul spre Staţiunea Lacu Sărat devine un coşmar la orele de vârf când e şi aglomeraţie şi căldură insuportabilă. Mai sunt unii călători care insistă să fie închise geamurile, că le este curent”, sunt doar câteva dintre comentariile ajunse la redacţie privind căldura din mijloacele de transport în comun.
 
Unul din două autobuze are aer condiţionat
Contactat de reporterii “Obiectiv”, directorul operatorului local de transport, SC “Braicar” SA, Cornel Săndulescu, a explicat că, zilele acestea, se fac verificări ale instalaţiilor de aer condiţionat pentru a fi pregătite să atenueze disconfortul termic din autobuze. “Compania are o flotă de 60 de autobuze dintre care 30 au instalaţii de aer condiţionat. S-a dat dispoziţie în mod expres să se facă verificările tehnice ca acestea să fie funcţionale pentru a putea fi pornite atunci când va fi nevoie”, ne-a declarat sursa citată, adăugând că nu există nici o interdicţie ca şoferii să folosească instalaţiile de AC.
La rândul său, primarul Marian Dragomir a punctat că a discutat deja pe această problemă cu directorul Săndulescu de la “Braicar” şi se aşteaptă ca lucrurile să se rezolve rapid. Mai mult, sursa citată a precizat că odată finalizată achiziţia celor 20 de autobuze noi va creşte simţitor procentul autobuzelor aflate pe traseu având AC funcţional.
Totuşi, la acest moment, licitaţia privind cumpărarea celor 20 de autobuze, la care face referire Dragomir, este în impas în sensul că, organizatorul procedurii aşteaptă să vadă dacă firma contestatară a caietului de sarcini va merge la instanţă după ce CNSC (Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor) i-a respins respectiva contestaţie. În varianta cea mai optimistă, în care speţa nu ajunge pe masa judecătorilor, noile autobuze vor fi aduse la Brăila, în două tranşe, undeva către finalul lunii iulie, începutul lunii august.
 
Braicar are în teste un autobuz electric
În altă ordine de idei, săptămâna aceasta, “Braicar” are în probe un autobuz electric produs în Polonia, marca Solaris Urbino, având o capacitate de 30 de locuri pe scaun şi 40 în picioare. După cum a explicat conducerea companiei locale de transport, autobuzul va fi introdus pe principalele trasee din oraş, liniile 4, 2 şi 10, iar transportul cu acest mijloc de transport modern este gratuit.
Evenimentul a fost promovat de primarul Marian Dragomir pe un site de socializare însoţit de un comentariu în care oficialul precizează că autoritatea locală se gândeşte serios să completeze flota de autobuze cu astfel de mijloace de transport ecologice: “Anii viitori, Primăria Brăila va cumpără tramvaie noi şi autobuze electrice pentru a încuraja transportul ecologic. (…) Preţul unui autobuz electric este cel puţin triplu faţă de preţul unui autobuz diesel, dar trebuie să avem în viitor şi opţiunea unui transport ecologic. Excepţional de silenţios, fără emisii care poluează, design modern, tehnologie inovativă, costuri de exploatare reduse. Solaris Urbino Electric, varianta de 12 m lungime, poate fi unul dintre autobuzele ce vor circula anii viitori în Brăila. Aşteptăm şi celelalte societăţi concurente să ne ofere posibilitatea de a testa autobuzele electrice pe care le produc şi sunt convins că la licitaţie va câştiga cel mai eficent”, a postat pe contul personal Dragomir.
Este al treilea autobuz electric pe care “Braicar” îl rulează în trasee la Brăila, după ce, în anii trecuţi, a avut în testare un mijloc de transport electric din China, iar altul din Cehia.

ECONOMIC

Munca nedeclarată, plătită scump de angajatorii din Brăila

• în urma controalelor ITM efectuate în luna septembrie au fost constatate deficiențe la firme ce activează în construcții, fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor și a produselor de patiserie, restaurante, comerț și agricultură • cele mai mari amenzi au fost aplicate pentru nereguli constatate în domeniul relaţiilor de muncă

Publicat

în

Munca nedeclarată, plătită scump de angajatorii din Brăila

Munca nedeclarată continuă să fie un fenomen nociv pentru economia județului Brăila.

Angajatorii din Brăila au fost vizați de controale ale Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), în luna septembrie 2026, pentru verificarea respectării dispozițiilor legale ce reglementează relațiile de muncă (RM) și securitatea și sănătatea în muncă (SSM).

Obiectivele urmărite

  • Identificarea și combaterea muncii nedeclarate și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatori
  • Creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă

Câți angajatori au fost controlați și ce măsuri s-au luat

Potrivit conducerii ITM Brăila, în luna septembrie 2026 au fost efectuate 159 de controale și au fost aplicate 165 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor date de inspectorii de muncă fiind de 292.000 de lei.

Totodată, pentru deficiențele constatate, au fost dispuse 345 măsuri obligatorii de remediere, cu termene de raportare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila.

„În domeniul relaţiilor de muncă s-au efectuat 78 de controale și s-au aplicat 35 de sancţiuni, dintre care 15 amenzi în valoare totală de 268.500 de lei. În urma controalelor întreprinse, au fost depistate prestând muncă nedeclarată trei persoane, valoarea amenzilor aplicate fiind de 120.000 de lei, iar la un angajator a fost depistată o persoană care presta activitate în perioada în care avea contractul individual de muncă suspendat, valoarea amenzii aplicate în acest caz fiind de 20.000 de lei”, precizează sursa citată.

Alte deficiențe constatate

  • Nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru
  • Nerespectarea dispoziţiilor privind păstrarea unei copii a contractului individual de muncă (CIM) la locul de muncă
  • Nerespectarea obligației legale privind munca de noapte

Zeci de controale și sute de amenzi pentru securitatea muncii

În domeniul securității și sănătății în muncă (SSM) au fost efectuate 81 de controale și au fost aplicate 130 de sancțiuni, dintre care cinci amenzi în valoare totală de 23.500 lei.

Principalele deficiențe constatate în domeniul SSM

  • Neasigurarea condițiilor pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de muncă și postului
  • Fișele de instruire individuală însoțite de o copie a ultimei fișe de aptitudini completate de către medicul de medicina muncii nu erau păstrate de către conducătorul locului de muncă la locul de muncă organizat
  • Semnalizare necorespunzătoare
  • Rrusa de prim ajutor incompletă

Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe pe parcursul controalelor din luna septembrie 2026 au fost:

  • Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale
  • Fabricarea pâinii
  • Fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie
  • Restaurante
  • Comerț și agricultură

„ITM Brăila urmărește în permanență creșterea gradului de conștientizare: educarea și responsabilizarea atât a angajatorilor, cât și a salariaților cu privire la importanța respectării legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă, pentru prevenirea accidentelor de muncă, a riscurilor majore la care se expun prin acceptarea muncii nedeclarate și subdeclarate”, a mai precizat conducerea ITM Brăila.

Citește articolul complet

ECONOMIC

Trei localități rămân fără apă potabilă timp de șase ore

Publicat

în

Trei localități rămân fără apă potabilă timp de șase ore

Locuitorii din trei localități din județ, Salcia Tudor, Ariciu și Cuza-Vodă, vor rămâne fără apă potabilă timp de șase ore, marți, 20 octombrie. Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila anunță că întreruperea este necesară pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță la un rezervor de înmagazinare a apei.

Potrivit anunțului transmis de operatorul de apă, furnizarea va fi întreruptă în intervalul orar 16:00-22:00, pentru lucrări la rezervorul din cadrul Gospodăriei de Apă Gulianca.

Ce localități vor fi afectate de oprirea apei

Întreruperea alimentării cu apă potabilă îi va afecta pe toți utilizatorii casnici, agenții economici și reprezentanții instituțiilor publice din următoarele localități:

  • Salcia Tudor;
  • Ariciu;
  • Cuza-Vodă.

Reprezentanții Companiei de Utilități Publice Dunărea Brăila precizează că intervenția este necesară pentru întreținerea bazinelor de stocare a apei potabile și că vor fi luate măsurile necesare pentru finalizarea lucrărilor și reluarea alimentării în cel mai scurt timp posibil.

Recomandări pentru locuitorii din zonele afectate

Operatorul de apă le recomandă abonaților din cele trei localități să își asigure din timp o rezervă minimă de apă pentru băut, prepararea alimentelor și celelalte nevoi casnice, pe durata întreruperii.

De asemenea, la reluarea furnizării, este posibil ca apa de la robinete să fie temporar tulbure, din cauza antrenării depunerilor din conducte.

În această situație, reprezentanții companiei recomandă folosirea apei numai în scopuri menajere, pentru o perioadă scurtă, până când aceasta se limpezește.

Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila își cere scuze pentru disconfortul creat și precizează că lucrările sunt necesare pentru întreținerea infrastructurii de alimentare cu apă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧