Social
Bobotează cu ”campion” nou la Brăila
* vineri, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de 17 preoți, a oficiat slujba de sfințire a Agheasmei celei Mari pe Esplanada Dunării, în prezența oficialitărilor civile și militare și a sute de credincioși sosiți din toate cartierele orașului * „Botezul Domnului Hristos este iertare de păcate. Prin Botez, devenim fiii Lui Dumnezeu!”, a spus ierarhul, îndemnându-i pe brăileni la fapte bune și la ajutorarea celor bătrâni * 10.000 de sticle cu agheasmă au fost prgătite pentru brăilenii de pe Esplanadă, alte 30.000 au fost împărțite la biserici * cinci dintre cei șapte înscriși la confruntarea pentru prinderea Crucii de Bobotează au plonjat în apele fluviului * dacă în alți ani au ieșit câștigători veterani ai competiției care au prins crucea chiar și la mai multe ediții consecutiv, de data asta cel care a înotat cel mai repede a fost Marius Plopeanu, militar la Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos”, care a participat pentru prima dată la întrecere
Așteptată cu sufletul la gură de brăileni, întrecerea pentru prinderea Crucii de Bobotează, desfășurată vineri, la prânz, în marea sărbătoare a Botezului Domnului – când, potrivit tradiției, se sfințesc apele fluviului și se deschid cerurile Lui Dumnezeu – a adunat laolaltă sute de concitadini.
Evenimentul care marchează începutul fiecărui an și care le aduce în case brăilenilor apa sfințită, „spre curățirea sufletelor și a trupurilor, vindecarea patimilor și sfințirea caselor”, așa cum s-a rostit la slujba de pe Esplanadă, a început dis-de-dimineață la Catedrala „Nașterea Domnului”, din Bariera Călărașilor. Acolo, a fost oficiată Sfânta Liturghie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoți din care a făcut parte și părintele protopop Ștefan Constandache. În jurul orei 11.00, s-a plecat în procesiune, în dangăt de clopote, de la Catedrala „Nașterea Domnului”, pe Calea Călărașilor, până la Esplanadă, cu Icoana Bobotezei în frunte și cu Muzica Militară a Garnizoanei Brăila. Pretutindeni, Părintele Arhiepiscop i-a botezat și i-a binecuvântat pe brăileni, adresându-le cuvinte de îmbărbătare, iar la sosirea la Fântână preoții și toți cei prezenți au intonat vechiul imn al Bobotezei: „În Iordan botezându-Te, Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat…”.
„Haideți să facem bine!”
A urmat slujba de sfințire a Agheasmei celei Mari, oficiată de ierarhul Dunării de Jos, care și-a luat drept „ajutoare” câțiva copilași. ÎPS Arhiepiscop a avut alături un impresionant sobor format din 17 preoți. Au fost de față sute de brăileni, dar și oficialități militare și civile, în frunte cu primarul Brăilei, Marian Dragomir, viceprimarii Doinița Ciocan și Alexandru Jantea, prefectul Brăilei, Iulian Timofei, președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, vicepreședinții CJ, Ionuț Ciprian Dobre și Ionel Epureanu, comandanți de mari unități, consilieri și șefi de servicii.
Rugăciunile ierarhului au umplut văzduhul, răsunând până hăt, către celălalt mal al Dunării, iar vremea a fost una blândă, primăvăratecă.
„Tu Însuți, dar, iubitorule de oameni, vino și acum, cu pogorârea Sfântului Tău Duh, care sfințește toate, și sfințește și apa aceasta! Fă-o, Doamne, izvor de sfințenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, demonilor pieire, depărtarea puterilor potrivnice, pentru ca toți cei ce se vor stropi și vor gusta din ea să o aibă spre curățirea sufletelor și a trupurilor, vindecarea patimilor, sfințirea caselor și spre tot folosul”, s-a rugat ierarhul Dunării de Jos.
În predica zilei, ÎPS Arhiepiscop a rostit lucruri înțelepte, a îndemnat la bunătate și a explicat înțelesul profund al lucrării Sf. Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului. Nu în ultimul rând, ierarhul le-a mulțumit brăilenilor „pentru bunătate, pentru răbdare, pentru sprijinirea idealurilor de pace, pentru creșterea și educarea copiilor, pentru îngrijirea sănătății oamenilor”. „Haideți să facem bine!” a fost îndemnul ierarhului, rostit în fața sutelor de brăileni sosiți să ia apă sfințită și să se roage Domnului la început de an.
„Voi păstra Crucea Bobotezei acasă”
A urmat mult-așteptata întrecere pentru prinderea Crucii de Bobotează. Doi dintre concurenți au renunțat între timp, astfel că în final cinci dintre cei șapte brăileni înscriși pe listele Primăriei au plonjat în apele reci ale fluviului, ca să prindă Crucea de lemn aruncată în Dunăre de Înaltpreasfințitul Părinte Casian. Crucea a fost câștigată anul acesta de Marius Plopeanu, în vârstă de 40 de ani, militar de carieră la Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos”, care s-a înscris pentru prima dată la concurs.
„Este pentru prima dată când particip la întrecerea de Bobotează. M-am înscris pentru că, peste câteva zile, împlinesc 40 de ani și am zis să-mi rămână ca amintire. Ca un cadou de ziua mea. Voi păstra Crucea de Bobotează acasă. Îmi doresc să-mi aducă sănătate și bucurie”, a spus, vădit emoționat, Marius Plopeanu, militar la Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos”.
Campionul Bobotezei de anul acesta a fost răsplătit cu premii în bani de către Primăria Municipiului Brăila și de către ierarhul Dunării de Jos. Daruri au primit toți cei cinci temerari care, în numele credinței, au plonjat, vineri, în apele Dunării, în aplauzele concitadinilor.
Demn de amintit este faptul că, la sărbătoarea Botezului Domnului, numai în municipiul Brăila, au fost împărțite peste 40.000 de sticle cu agheasmă (10.000 de sticle numai pe Espalnadă). În total, în toată Eparhia Dunării de Jos, sute de voluntari au pregătit peste 100.000 de sticle cu agheasmă, cu binecuvântarea ierarhului, pentru a fi date în dar credincioșilor.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















