Administrație
Bilanțul primarului
• primarul Marian Dragomir a anunțat recent stadiul celor mai importante lucrări aflate în derulare la nivelul Municipiului Brăila în acest an • asfaltările străzilor rămase restante în mai multe cartiere din oraș, modernizări de școli și grădinițe, parcări, clădiri luate în calcul pentru reabilitare, piețe și altele • investiții pe fonduri europene, de la bugetul național sau local • ”Azi lucrăm mai mult decât în anii cu alegeri!”, a declarat Dragomir
Lucrările continuă și în acest an la nivelul Municipiului Brăila, unele într-un ritm foarte alert. Este mesajul transmis de primarul Marian Dragomir, recent, pe rețelele de socializare, în cadrul unui comunicat în care a prezentat pe scurt stadiul câtorva dintre cele mai importante șantiere deschise și proiecte demarate în oraș. Edilul-șef a făcut referire la o serie de investiții ce se realizează cu fonduri europene, de la bugetul național, dar și cu bani din bugetul Primăriei Brăila.
”Azi lucrăm mai mult decât în anii cu alegeri! Facem modernizări în fiecare cartier și în textul acestei postări vă prezint principalele lucrări. Am lucrat permanent de când am fost ales primar și până în prezent, nu doar în an electoral! Din fonduri europene, buget național sau local, investițiile continuă și ca întotdeauna voi răspunde în stilul meu, direct, corect și transparent, la cele mai dificile întrebări, fără să ascund nimic. Indiferent de critici, voi continua modernizarea Brăilei pentru că mulți dintre cei care mă critică pentru că este deranj când lucrăm sunt, în mare parte, cei care m-ar critica primii dacă nu s-ar face nimic, întrebând tot ei: «De ce nu se modernizează???». Permanent am început lucrări și le-am finalizat”, a declarat Dragomir.
În ceea ce privește lucrările care s-au încheiat acesta a dorit să enumere: Bulevardul Independenței, Calea Galați, Șoseaua Baldovinești, Șos. Râmnicu-Sărat, Focșani, Pietății, bretelele de la Șoseaua Viziru, străzile care nu erau asfaltate din Cartierele Brăilița, Pisc, Vidin, Comorofca, Islaz, Lacu Dulce, Călărași IV, Buzăului, Viziru, Radu Negru, Catanga. Totodată, a precizat că s-au înființat mii de locuri de parcare, dar au fost modernizate și grădinițe, parcuri de joacă etc.
”Atât de multe încât nu o să le enumăr aici…”, după cum a mai dorit să sublinieze acesta.
La ce se lucrează în Brăila în acest an
Potrivit primarului Marian Dragomir o parte dintre principalele lucrări preconizate pentru 2025 deja s-au încheiat, în timp ce altele continuă. Acesta a amintit faptul că s-au încheiat lucrările de pe Strada Școlilor și Strada Gării. De asemenea, pentru zona Piața Traian a amintit restaurarea Ceasului monument istoric, faptul că marmura a fost spartă și înlocuită cu granit, fântâna a fost reabilitată, s-a realizat sistemul de irigații și s-a plantat gazon, iar terasele și cofetăriile au fost autorizate.
Dragomir a mai punctat și faptul că Str. Împăratul Traian a fost modernizată iar în prezent lucrările continuă pe străzile de la Faleză.
Primarul a amintit și de Castelul de Apă din Gradina Mare. Clădirea a fost finalizată la exterior, iar în momentul de față se lucrează la tencuielile interioare. Dragomir a ținut să anunțe și că aparatele pentru observatorul astronomic au sosit deja în Brăila și se află la Primărie.
”Mai am o veste bună, CEC-ul de pe M. Eminescu, clădirea care a devenit proprietatea primăriei după 12 ani de procese… lucrăm la proiectare și când se va lansa un nou program cu fonduri europene… depunem proiectul și transformăm ruina într-un centru gratuit pentru copii – dans, gimnastică, pictură, IT, muzică, săli spectacole și expoziții etc.”, a adăugat edilul-șef.
Cât despre alte proiecte pe fonduri europene, Dragomir a vorbit și despre Str. Grigore Alexandrescu (22,5 milioane euro fonduri europene), unde potrivit acestuia ritmul de lucru este unul incredibil. Desigur, primarul a amintit cele 10 tramvaie noi achiziționate cu fonduri europene (ultimul livrat în 2025, în primăvară), 17 autobuze electrice noi cu fonduri europene ce au fost livrate, dar și despre cele 40 de autobuze electrice noi cu fonduri europene, proiect care în momentul de față se află în stadiul de licitație.
Tot pe fonduri europene, după cum a mai subliniat Dragomir, au fost modernizate o serie de grădinițe și școli din municipiu. Creșa de pe Chișinăului este finalizată, dotată complet, iar în momentul de față se așteaptă deblocarea angajărilor de către guvern pentru a putea beneficia de personal. Creșa de pe Cezar Petrescu se află în lucru; la Grădinița 18 lucrările sunt finalizate și este în curs de autorizare; se lucrează și la Grădinița 8 (Progresul), la fel și la Școala ”I.L Caragiale” (Progresul), la fel și la Școala 4 ”Alexandru Ioan Cuza” (Barieră). ”Și altele care urmează să înceapă…”, a mai punctat edilul-șef.
«În această perioadă, poate mai dificilă financiar, lucrăm cu fonduri europene»
Primarul Marian Dragomir a continuat lista șantierelor deschise la nivelul orașului. Acesta a amintit faptul că în Cartierele Chercea (între Șos. Focșani și Râmnicu Sărat) și Catanga (11 km) mai trebuie modernizate doar: Str. Vlahuță, Str. Deva și o porțiune din Str. Decebal (după obținerea avizului CFR). Totodată, parcările din Cartierul Hipodrom au ajuns la 90% foarte aproape de finalizare.
Cât despre parcările din zonele Viziru, Buzăului, Radu Negru, Dragomir a dorit să puncteze că: ”Se lucrează intens, a început turnarea asfaltului la A-uri pe Buzăului, în Viziru și dacă nu aș fi întârziat eu lucrările ca să salvez cât mai mulți copaci, poate că am fi terminat acum”.
Și la parcările din Vidin și Progresul se lucrează într-un ritm rapid de la extremități – de la Fila Conf și Jandarmerie, până se termină fiecare parcare și trotuarele, după cum a mai precizat edilul-șef.
Tot legat de parcările de la nivelul orașului, primarul a ținut să mai noteze un aspect important. Locurile de parcare nou înființate se vor atribui în următoarea ordine: întâi persoanelor cu dizabilități și celor care au avut loc de parcare sau garaj în zonă, iar celelalte se rezervă transparent în programul: Rezervare Parcare Domiciliu On-line https://parcaribraila.gisapp.ro/index
Nici parcurile de joacă nu au rămas nebifate în acest an. Dragomir a dorit să anunțe că extinderea parcului de joacă din zona Caporal Mușat s-a încheiat. De asemenea, a adăugat că se va mai realiza un parc nou în zona Școlii ”M. Kogălniceanu”, pe Str. Cezar Petrescu, în locul unde a fost o piață nefuncțională. Potrivit sursei citate, s-a finalizat licitația pentru această investiție. Totodată, va mai fi realizat un parc mai mic pe Strada Ardealului.
Este și cazul căminelor de bătrâni din Lacu Sărat și Baldovinești care se află în curs de modernizare cu fonduri europene.
”Sunt zeci de lucrări mai mici pe care nu le mai detaliez… Am uitat să scriu și de Piața de Legume Fructe și Piața de Producători care s-au modernizat, de faptul că vom termina și acea porțiune din Str. 1 Decembrie 1918… și vom aduce Taurul reabilitat în fața Halei și că în toamnă vom începe și modernizarea Oborului… și mi-am mai adus aminte și de alte lucrări, dar mă opresc momentan cu enumerarea… Concluzia? În această perioadă, poate mai dificilă financiar, lucrăm cu fonduri europene (principala sursă de finanțare a primăriei) vom finaliza toate lucrările, la fel cum le-am finalizat și pe celelalte și vom continua modernizarea orașului nostru, iar eu voi rămâne mereu același om sincer și corect! Zilele următoare vom anunța programul complet pentru cea mai mare sărbătoare – Zilele Municipiului Brăila, pentru că brăilenii merită și spectacole de calitate cu cei mai buni artiști din România!”, a conchis Dragomir.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















