Social
Bilanțul omeniei. Milioane pentru zeci de mii de semeni
* sume uriașe au fost alocate activităților social-filantropice, cultural-educative și patrimoniale desfășurate, anul trecut, de unitățile de cult ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos * beneficiari au fost peste 77.000 de tineri și vârstnici, elevi, bolnavi și sărmani care-și potolesc foamea în cele 50 de așezăminte sociale * anul acesta, vor fi sprijinite persoanele vulnerabile, în special copiii și vârstnicii, va fi susținută Campania „Donează sânge! Salvează o viață!” și vor fi continuate programele de tabere pentru elevi
Credință și filantropie la Dunărea de Jos. Sala „Episcop Melchisedec Ștefănescu” din cadrul Centrului Eparhial Galați a găzduit, recent, ședința anuală a Adunării Eparhiale – forul deliberativ eparhial, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian.
„Evenimentul a debutat cu participarea membrilor acestui organism bisericesc la slujba Sfintei Liturghii, săvârșită în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Andrei și Sf. Ier. Nicolae” din Galați, la finalul căreia Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a oficiat slujba de Te-Deum și a rostit rugăciuni speciale pentru sănătatea celor aflați în spitale și în suferință. Ședința propriu-zisă a început în sala de conferințe a Centrului Eparhial, cu rugăciunea și cuvântul de deschidere al chiriarhului Dunării de Jos”, a precizat pr. consilier Rareș Bucur, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
În cadrul ședinței, au fost prezentate rapoartele de activitate ale sectoarelor Centrului Eparhial și ale celorlalte subunități bisericești, pentru anul 2021, și au fost aprobate propunerile de activități pentru anul 2022. Totodată, ierarhul a prezentat hotărârea Sfântului Sinod prin care – decizie deosebit de importantă – anul 2022 a fost dedicat, în Patriarhia Română, rugăciunii și sfinților isihaști. Nu în ultimul rând, ÎPS Casian a vorbit despre puterea rugăciunii și dragostea pe care trebuie să o purtăm semenilor noștri.
Nu întâmplător, un punct deosebit de important al ședinței Adunării Eparhiale l-a constituit bilanțul activităților social-filantropice, cultural-educaționale și patrimoniale desfășurate, anul trecut, de unitățile de cult ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos – Centrul Eparhial, protoierii, parohii din Brăila și Galați, mănăstiri, așezăminte bisericești și asociații creștine. Potrivit pr. Rareș Bucur, toate aceste activități – adevărat „bilanț al omeniei” – au însumat, în anul 2021, 6.571.012 lei (Centrul Eparhial – 21%, Condica Milei Creștine – 49%, Fonduri publice și contribuții proprii ale așezămintelor și asociațiilor eparhiale – 30%) având ca beneficiari nu mai puțin de 77.675 persoane – tineri și vârstnici, elevi, bolnavi din spitale sau deținuți din penitenciare. Sunt incluși aici sutele de asistați ai celor 50 de așezăminte sociale și filantropice din Eparhia Dunării de Jos. Peste 500 de sărmani sunt înscriși, de ani buni, pe listele cantinelor sociale ale parohiilor brăilene. Să nu uităm că, pe toată perioada pandemiei, Biserica s-a aflat în primele rânduri ale luptei cu boala și cu sărăcia, iar preoții și-au riscat viața și sănătatea mergând la semenii lor, în cele mai îndepărtate cătune ale județului.
Planurile pentru 2022 sunt pe măsura realizărilor lui 2021.
„Între proiectele pentru anul 2022, amintim: oferirea unui ajutor financiar Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” din Galați (unde sunt tratați și copii din Brăila – n.r.) pentru achiziționarea unui aparat necesar depistării cancerului la copii, includerea jud. Galați în Centrul de Studii Dunărene al Academiei Române, accentuarea rolului rugăciunii din care izvorăște filantropia, formarea formatorilor și a angajaților din centrele sociale, voluntariatul ca șansă a unirii rugăciunii cu iubirea de milostenie, susținerea Campaniei umanitare „Donează sânge! Salvează o viață!”, continuarea programelor de tabere pentru elevi, includerea mai multor așezăminte parohiale în programe de catehizare a tinerilor și sprijinirea persoanelor vulnerabile, în special a copiilor și vârstnicilor”, precizează sursa citată.
În ultima parte a ședinței Adunării Eparhiale au fost prezentate mai multe volume ale Înaltpreasfințitului Părinte Casian, precum și ultimul număr al revistei eparhiale „Călăuză ortodoxă”, apărute la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Iar la final, toți cei prezenți au vizionat filmul documentar „Credință, Liturghie, Educație creștină și Filantropie în pandemie. Speranță, Comuniune și Solidaritate” – retrospectiva evenimentelor din anul 2021, din Arhiepiscopia Dunării de Jos – film realizat în cadrul Biroului de Presă eparhial.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















