Cultură
Bibliotecă de 5 stele
• ”Biblioteca Digitală a Brăilei”, cel mai “tânăr” proiect al Bibliotecii Județene “Panait Istrati”, a primit recent diploma pentru cel mai bun program de bibliotecă din partea Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) • acesta este doar unul dintre proiectele de succes pe care Biblioteca le derulează pentru a ajuta la informarea și educarea publicului brăilean • în viitorul apropiat instituția vrea să își îndrepte mai mult atenția către mediul rural, prin dezvoltarea bibliotecilor comunale și orășenești
Dacă ar fi să acordăm Bibliotecii Județene ”Panait Istrati” un număr de steluțe, așa cum facem la recenzia unei cărți, cu siguranță le-ar merita pe toate cinci. Împrumut de cărți, ateliere, cursuri și activități pentru copii, adulți și seniori, evenimente culturale, Școala de Vară, Makerspace-ul – locul unde sunt formați campionii în informatică și robotică, toate aceste servicii demonstrează că instituția brăileană își atinge obiectivul, acela de a contribui cu adevărat la dezvoltarea comunității. Iar faptul că Biblioteca din Brăila se numără printre cele mai bune din țară o demonstrează și premiul câștigat recent. Este vorba despre diploma pentru ”Cel mai bun program de bibliotecă”, oferit de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) pentru proiectul ”Biblioteca Digitală a Brăilei”.
”Ne dorim să trecem la un alt nivel”
”Biblioteca Digitală a Brăilei” este cel mai ”tânăr” program al Bibliotecii, proiect la care s-a lucrat mulți ani și care a fost concretizat în 2022. De atunci, pe site-ul instituției, printr-un simplu click pot fi accesate o multitudine de documente aflate în domeniul public: cărți vechi românești, manuscrise, cărți poștale, fotografii, hărți, titluri de bibliografie școlară, medalistică, ziare și reviste, articole, ziare vechi brăilene și naționale. Premiul pentru ”Cel mai bun program de bibliotecă” a fost oferit în cadrul Conferinței naționale de la București “Biblioteci pentru comunități incluzive”.
”Există o suită de premii care se dau de către Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România. Premiile sunt votate de către Biroul Executiv, format din 21 membri, și încearcă să stabilească care au fost performanțele pe care bibliotecile le-au avut în anul anterior premierii. Deci premiul din 2023 reflectă o activitate din 2022. Ne onorează acest premiu și după părerea mea acest eveniment anual creează un mediu concurențial între biblioteci. Biblioteca Digitală a Brăilei poate fi accesată de către oricine, nu doar din Brăila. Nu îți trebuie cont, doar conexiune la internet. Toate obiectele ce pot fi accesate acolo sunt în domeniul public și pot fi accesate și studiate de oricine dorește”, ne-a declarat Dragoș Adrian Neagu, managerul Bibliotecii Județene ”Panait Istrati” Brăila.
Acesta ne-a mai spus că va urma o nouă etapă în proiectul ”Biblioteca Digitală a Brăilei”, în care se dorește trecerea ”la un alt nivel”.
”Acum, în forma actuală a proiectului, utilizatorii pot consulta documente aflate în domeniul public. Ca acestea să poată fi accesate în mod direct condiția este să fie publicate la mai bine de la 75 ani de la moartea autorului și traducătorului. Pentru că nu toată lumea caută publicații atât de vechi este evident că o să trebuiască să trecem la următorul nivel și vom încerca să adăugăm și carte curentă, publicații electronice curente. Asta înseamnă automat alte modalități de accesare, doar de către utilizatorii Bibliotecii din Brăila, pe bază de user și parolă”, ne-a spus Dragoș Neagu.
Directorul Bibliotecii ne-a explicat și cum va funcționa noul serviciu.
”Pur și simplu intri în cont și citești cărțile online. În schimb există restricționare, printr-o reglementare la nivel european. Adică poți să dai acces la același titlu la mai mulți utilizatori numai dacă ai un număr egal de copii digitale achiziționate. Adică nu poți să achiziționezi o carte și să lași 20 oameni s-o citească în același timp. Ai cumpărat o carte, poate avea acces numai o persoană la titlul respectiv, conform regulamentului Bibliotecii. Adică o poate împrumuta două săptămâni, poate prelungi după aceea accesul. Facem acest lucru pentru protejarea editorilor în ceea ce privește vânzarea cărților. Va fi un proiect pilot și ne dorim să funcționeze bine. Nu doar pentru noi, ci pentru toți colegii din țară pentru că ar fi un exemplu de utilizare a publicațiilor electronice curente în fluxul unei biblioteci”, ne-a explicat acesta.
Planuri și pentru bibliotecile din mediul rural. ”Sunt zone unde nu s-a achiziționat nicio carte de mai bine de 30 de ani”
Un alt proiect pe care Biblioteca Județeană se concentrează în prezent vizează dezvoltarea celor 37 de biblioteci din mediul rural care sunt în prezent funcționale.
”Vrem să implementăm ”Catalogul colectiv al Bibliotecilor din județul Brăila” astfel încât mediul rural să poată să aibă acces la catalogul colectiv al Bibliotecii. Să poată să își pună cărțile lor și să putem să sprijinim cu publicații bibliotecile din mediul rural, cele orășenești și comunale. Dacă au nevoie de un anumit titlu care nu se află la ei să putem să facem rezervare de la noi să îl transferăm către ei. Și zic că în acest mod putem să ajutăm în primul rând sistemul de învățământ pentru că este mai mult decât clar că sunt zone unde nu s-a achiziționat nicio carte de mai bine de 30 de ani. Și atunci bineînțeles că trebuie compensat acest lucru într-un fel. Și există varianta de împrumut interbibliotecar. De asemenea, vrem să dăm acces utilizatorilor din mediul rural la colecțiile bibliotecii cu suportul bibliotecii locale. Adică noi transferăm cărți către biblioteci locale și ei le pot împrumuta utilizatorilor din acea comună sau din oraș. O să începem în primă fază cu 10 biblioteci și după aceea mai continuăm, în funcție de gradul de implicare al bibliotecii comunale sau orășenești. Cele orășenești sunt toate prinse în prima etapă”, ne-a mai spus Dragoș Neagu.
Până atunci, cei care vor să afle mai multe detalii despre serviciile pe care Biblioteca le oferă în prezent pot accesa site-ul www.bjbraila.ro, pagina de Facebook Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” Brăila sau pot veni direct la sediul din Piața Poligon nr. 4.
Cultură
„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați
• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”
Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.
La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.
Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.
„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.
Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).
Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.
„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.
Cultură
Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila
• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026, începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.
Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.
„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.






















