Social Media

Administrație

Bani mai mulți pentru Lacu Sărat

Timp de citire: 11 minute

• consilierii municipali au aprobat recent o contribuție mai mare în acest an către Asociația de Cooperare și Parteneriat Local pentru Dezvoltarea Stațiunii ”Lacul Sărat” Brăila • este vorba despre 700.000 lei, bani pe care și Consiliul Județean, dar și Primăria Comunei Chiscani îi vor pune la bătaie în cadrul acestei colaborări • consilierul PNL Brăila Constantin Sârbu, președintele ședinței ordinare CLM Brăila de la finele lui septembrie, a acuzat că până în prezent asociația nu și-ar fi dovedit utilitatea ci doar a tocat bani pentru salarii • de cealaltă parte, primarul Marian Dragomir și vicele Alexandru Jantea au subliniat că tocmai datorită acestei entități s-a ajuns la scenariul în care Stațiunea Lacu Sărat are în sfârșit o șansă de a căpăta un nou suflu • totodată, aceștia au explicat pe ce anume se vor cheltui banii
 
Municipalitatea a aprobat să aloce o sumă mai mare în acest an către Asociația de Cooperare și Parteneriat Local pentru Dezvoltarea Stațiunii ”Lacul Sărat” Brăila. Mai precis 700.000 lei (în loc de 500.000 lei), bani pe care și ceilalți doi parteneri, Consiliul Județean Brăila și Primăria Comunei Chiscani îi vor plusa pentru 2022, conform unei decizii a Adunării Generale a Acționarilor (AGA) a acestei entități juridice. Proiectul a primit undă verde în CLM Brăila în cadrul ședinței ordinare din 30 septembrie, însă subiectul nu a trecut neobservat de consilieri. Liberalul Constantin Sârbu, de altfel și președintele de ședință în luna respectivă, a acuzat că această entitate doar toacă bani pentru salariile angajaților și că nu își justifică existența deoarece proiectele vin oricum de la cele trei administrații partenere. Acesta a propus ca pe viitor municipalitatea să aloce mai puțini bani către Asociația ”Lacul Sărat”. De cealaltă parte, primarul Marian Dragomir, dar și viceprimarul Alexandru Jantea au explicat că până la înființarea acestei etități lucrurile au fost blocate în stațiune și că abia acum se fac primii pași pentru reabilitări în Lacu Sărat. Mai mult, edilul-șef a explicat că nu s-au cheltuit bani aiurea pe salarii așa cum a acuzat PNL-istul, ci o mare parte din suma alocată anul trecut a fost relocată în 2022 pentru a fi utilizată la lucrările ce se desfășoară în prezent în stațiune.
”Din bugetul acestei asocieri, constatăm că în anii trecuți aproape o jumătate, acum aproape o treime din sumă se duce către bugetul Asociației. Către salarii în principiu și restul pe cheltuieli. Trebuie găsită cumva o formă de, să spunem așa, «eliminare» a acestor cheltuieli. Și trebuie făcut în așa fel încât dezvoltarea stațiunii să meargă cu pași rapizi. Deocamdată nu am văzut utilitatea acestei structuri. În afară de faptul de a lua salarii. În rest, proiectele sunt probabil făcute de comun acord între cei trei membri în Consiliul de Administrație”, a declarat Sârbu.
 
Planuri mari pentru Stațiunea Lacu Sărat până în vara 2023
Primul care a intervenit pentru a demonta acuzațiile lui Sârbu a fost viceprimarul Alexandru Jantea. Acesta a dorit să sublinieze la vremea respectivă câteva dintre planurile membrilor din această asociere în ceea ce privește investițiile de bază din stațiune.
”În momentul de față, în Stațiunea Lacu Sărat au început lucrările de asfaltare și de reabilitare a infrastructurii rutiere și pietonale. Așa cum ați putut vedea încă de la intrarea în Lacu Sărat. Ea se va finaliza în momentul în care vom atinge și capătul celălalt al stațiunii. Estimăm probabil într-un an, un an și puțin. Maxim! Până în vara următoare sper să putem să reabilităm infrastructura rutieră și pietonală în integralitatea ei, inclusiv parcarea de la intrare. Contractul este semnat, este în derulare. Executantul, în momentul de față, se află pe teren. Lucrările se desfășoară conform graficului. În această toamnă va avea loc licitația pentru amenajarea spațiului verde, întrucât arborii se plantează în momentul în care este repaos vegetativ, astfel încât în primăvară când va fi prielnic se vor planta și arbori și se va înlocui echipamentul și mobilierul urban”, a declarat Jantea.
Cât despre utilitatea Asociației, vicele a afirmat că i se pare un lucru bun apariția acestei entități, cu precizarea că dovada cea mai la îndemână este tocmai faptul că se lucrează în sfârșit în stațiune.
”Bugetul a fost suplimentat întrucât așa cum știm foarte bine prețul materialelor este unul crescut. Și a fost necesar pentru desfășurarea entității juridice. Iar cuantumul cu salariile este unul redus raportat la investiția care se face și la sumele care se gestionează de către această entitate. Aceasta este opinia mea. În momentul de față poate oricine să meargă în Lacu Sărat și să vadă că au început lucrările de reabilitare. Acum, dacă infrastructura rutieră și pietonală nu este utilă sau mobilierul urban nu trebuie înlocuit… asta este o chestiune care ține de liberul arbitru al fiecăruia! În opinia mea, scopul pentru care a fost înființată această entitate se derulează conform așteptărilor. Dar cu siguranță se poate totul mai bine”, a conchis Jantea.
La rândul său, primarul Marian Dragomir a intervenit pentru a atrage atenția asupra faptului că nici el, nici președintele Consiliului Județean, primarul comunei Chiscani, viceprimarii din comună și nici cei ai Municipiului Brăila nu au vreo remunerație pentru că fac parte din această Asociație.
”Sunt câțiva angajați acolo, o parte dintre ei cu jumătate de normă, tocmai pentru a nu exista cheltuieli salariale mari la Asociație. Ceea ce s-a realizat până în prezent este organizarea unor licitații și deja tronsonul dintre linia de tramvai și intrarea în stațiune este finalizat din punct de vedere al asfaltării străzii și trotuarelor și se va continua în perioada următoare. În paralel, se lucrează și cred că au dat drumul deja la licitația pentru spațiile verzi și se lucrează la cea pentru zona din fața mânăstirii astfel încât și aceea să fie reabilitată în perioada următoare. De asemenea, Comuna Chiscani a depus un proiect pe finanțare europeană pentru un parc de joacă, zonă de relaxare în Stațiunea Lacu Sărat. Iar eu consider că această asociere este utilă, tocmai pentru că s-a demonstrat că după 12 ani de procese și patru ani în care această stațiune a aparținut unei comune și nu s-a întâmplat nimic, după înființarea acestei asociații, în sfârșit au apărut și lucrările de reabilitare în Stațiunea Lacu Sărat. Iar anul viitor cei care vor merge acolo, în vară, vor constata o serie de lucrări în toată stațiunea și nu doar pe zona de intrare. Repet, este opțiunea fiecăruia”, a declarat Dragomir.
 
Acuzațiile lui Sârbu și explicațiile primarului
”Eu voiam să spun că în primul an de funcționare toată cotizația s-a dus pe salarii. În al doilea an, 600.000 lei există pentru cheltuieli de funcționare din cei 2.100.000, nu?”, a continuat Constantin Sârbu acuzațiile, amenințând că va publica bugetul asociației.
Primarul, de cealaltă parte, a explicat că lucrurile nu stau chiar așa: ”Nu! Aici o să am o rugăminte, domnule consilier. Este pentru demnitatea fiecărui consilier ca atunci când face afirmații să fie verificate. Vă rog mult de tot. Este valabil pentru consilierii de la toate partidele, nu doar pentru dumneavoastră. Când aveți informații de genul acesta, întrebați-ne! Și o să vă răspundem concret. În primul an de funcționare Asociația nu a avut niciun salariat. Apoi a avut doar un președinte. Ulterior au fost făcute angajări. Vin și mai spun: nu s-a cheltuit întreg bugetul asociației pe salarii, pentru că nu a avut angajați. Dar sumele care au rămas necheltuite anul trecut au fost reportate în integralitatea lor pe anul acesta. Sumele respective de bani se găsesc în bugetul Asociației și nu au fost cheltuite pe salarii!”
Sârbu a insistat pe ideea că ar fi fost normal să se prezinte un raport legat de cheltuielile asociației, astfel că discuțiile au continuat.
În cele din urmă proiectul legat de contribuția CLM Brăila la Asociația ”Lacul Sărat” pe anul 2022 a fost aprobat în unanimitate. Totuși, ulterior, la rubrica ”Alte probleme”, primarul Marian Dragomir a intervenit din nou pe acest subiect pentru a lămuri situația legată de salarii. După un alt schimb de replici între cei doi legat de faptul că Sârbu ar fi afirmat sau nu că întregul buget pe anul trecut al asociației a fost cheltuit pe salarii, edilul-șef a venit cu ceva mai multe explicații.
”Ca să clarificăm aceste aspecte: suma de 54.434 lei a fost cheltuită pentru înființarea asociației, sediu, ANAF, cheltuieli de funcționare la sediu și un singur angajat parțial anul trecut. Suma de 540.000 lei este economie la cheltuielile de funcționare și s-a reportat pentru anul acesta. Iar suma de 1.500.000 lei pentru Dezvoltare a rămas necheltuită și a fost reportată pentru anul 2022. Deci din cei aproximativ 2.100.000 lei doar 54.434 lei au fost cheltuieli aferente înființării și funcționării asociației anul trecut. Toate celelalte sume de aproximativ 2.100.000 lei reprezintă economii la bugetul asociației care au fost transferate în anul 2022 și vor fi cheltuite pentru modernizarea stațiunii, adică pentru lucrările aferente”, a ținut să precizeze primarul.
Sârbu a solicitat un bilanț anual din partea conducerii Asociației însă nu a mai primit niciun răspuns și tot el a declarat închise lucrările ședinței.
”Total de acord cu modernizarea. Nu avem nimic împotrivă. O să punem la dispoziție bugetul. Și ar fi cel mai corect, părerea mea, ca o dată la șase luni sau o dată pe an cel puțin cel care este manager sau director, cum vreți dumneavoastră, să ne prezinte un bilanț cu realizări, proiecte, ce are. Să știm și noi. Votăm într-adevăr cotizația asta, dar vrem să știm pe ce se cheltuiesc banii, care e bugetul, care sunt proiectele, ce intenții au de viitor, ca să luăm hotărâri în așa fel încât să fim în cunoștință de cauză”, a mai afirmat consilierul.
Reamintim că la mijlocul lunii decembrie 2020 consilierii județeni, cei municipali și cei ai comunei Chiscani au decis să aprobe, în sfârșit, proiectele de hotărâri privind înființarea acestei Asociații care să gestioneze soarta Stațiunii Lacu Sărat, după o perioadă de contre și acuzații pe tema faptului că o singură unitate administrativ teritorială nu putea susține investițiile necesare acolo. Din motive tehnice însă, pentru că numele original era deja luat, liderii administrației brăilene s-au văzut nevoiți să accepte o variantă de compromis pentru denumirea acestei entități, folosind varianta: ”Asociația «Lacul Sărat»”, în loc de Lacu Sărat așa cum se numește stațiunea.
În februarie 2021 s-a stabilit componența consiliului director al Asociației: președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, primarul Municipiului Brăila, Marian Dragomir, viceprimarul Alexandru Jantea, primarul comunei Chiscani, Costică Cojea și viceprimarul Geanina Pospai. De asemenea, tot în 2021 s-a stabilit și ca sediul Asociației să fie Vila Lăcrămioara din stațiune. Anul trecut, cei trei parteneri au cotizat câte 500.000 lei fiecare. Directorul Asociației a fost numit PSD-istul George Caranica. Iar din luna august 2022, de când a intrat în vigoare contractul încheiat între Asociație și firma ”Micatis” SRL, au fost demarate lucrări în stațiune.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧