Adaugă ca sursă preferată în Google

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
 
Am crescut pe malul Dunării, la Brăila și la început am fost temător în fața acestei măreții a Dunării. Eram mic și, brusc în fața mea, apărea o apă de dimensiuni uriașe ce îmi impunea respect.
Primii pași, așa cum am mai spus, într-un articol precedent, i-am făcut la pescuit cu tata, întâi aici pe malul cu orașul apoi am trecut în baltă unde am întâlnit o lume nouă ce te fascina când ajungeai pe malul bălții. Aceste imagini mă urmăresc tot timpul, mirosul bălții este unic. Dacă este să fiu întrebat unde aș dori să am o casă, aș spune fără ezitare, undeva pe malul Dunării, sau a unei bălți.
Am ajuns zilele acestea în frumoasele noastre bălți, undeva pe la Băndoiu, acolo unde Dunărea ne arată că are putere să facă un cot ca și un constructor de drumuri. Acolo Dunărea este mai lată și liniștea este la ea acasă.
Dacă aș avea acceptul gazdei, aș putea spune că am întâlnit un om ce merită cunoscut, deoarece are ce povesti și, mai ales, a reușit să atragă la el oameni ce revin mereu cu drag. Nu am acceptul, nici nu l-am cerut, dar din câte îl cunosc, nu dorește publicitate, vrea liniște dar în același timp te primește cu tot ce are. Asta consider că poate fi exploatat în ecoturismul local. În schimb pot spune că am mers la invitația colegilor de la Bioadventure – Educație & Natură și în principal la invitația domnului Ionel Bălăeș, un mare iubitor de locuri sălbatice și de natură în general.
Te întâmpină cu barca la mal și te duce peste Dunăre, la el în curte, unde se simte și se vede mâna unui om periceput și harnic. Îl cunosc de mulți ani, ne-am intersectat de câteva ori și totdeauna ne-a dat din puținul lui cu drag, de aceea lumea se simte bine când ajunge acolo în baltă. Ne face un tur de casă și curte, fără mine, cunosc locația și prima dată îmi scot aparatul foto și trag câteva cadre din curte. Ce poate fi mai frumos decât să stai în curte și să faci fotografii la Dunăre, la chirighițe și la pelicani? Am plecat din curte vreo 30 de minute și am reușit să trag câteva cadre frumoase, timp în care cei cu care am venit au fost fascinați de loc. Sincer vă spun, trebuie să reușiți să treceți peste partea cu drumul, care este cumplit, dar dacă reușești să ajungi pe la Mărașu, poți să spui că ai tras lozul câștigător, undeva la Băndoiu treci peste dig și te întâmpină Dunărea și o pădure de plop frumoasă și răcoroasă.
Mă întorc de la fotografiat, bun, nu că aș fi vrut eu, ci pentru că mă chema gazda la masă. Am mâncat scrumbie de Dunăre marinată, cum zic localnicii „la botul calului”, cu multă ceapă verde din curte și cu oțet. A fost pe post de mic dejun, deoarece era abia ora nouă dimineața.
După aceasta masă deosebită am plecat cu mare nerăbdare la o plimbare în natură, locul te îmbie la asta. Deja aveam vreo 100 de metri în fața celorlalți, atât de nerăbdător eram să revăd locurile acelea. Am uitat să vă spun că am ajuns acolo prima dată pe la începutul anilor 2000, când totul era altfel, apoi am organizat vreo 3 tabere acolo cu elevi și studenți, tabere de câte o săptămână la cort, vremuri frumoase, apoi am mai ajuns acolo prin 2020 și acum, recent.
Acum am ajuns cu o mașină, dar în trecut acolo ajungeam cu o barcă cu motor pe Dunăre de la Brăila. Nu cred că vă puteți închipui un drum de vreo 4-5 ore pe Dunăre de o frumusețe unică.
Drumul prin pădure este greoi, dar plăcut. Nu știi ce te poate aștepta pe o potecă de o palmă lată, apar tot felul de obstacole, te mai zgârii în crengi dar lumea este fascinată de traseu și de sălbăticia acestuia. Pe deasupra noastră trec grăbite diferite specii de păsări, majoritatea păsări de baltă, nu reușesc să fotografiez tot ceea ce îmi place, hotărâm să ne întoarcem deoarece terenul devine moale și nu prea mai putem înainta, chiar dacă aș vrea să ajung acolo unde știu că peste tot și toate sălășluiește codalbul, această minunată pasăre de pradă de la noi.
Nu ne întorcem în tabără, le explic faptul că îmi amintesc de un alt drum pe malul unui prival și că ar fi frumoas să admire și acea parte. Au fost de acord și am pormit iar prin pădure pe un drum de vreo 700 de metri lung, dar cu obstacole naturale. Nu prea mai aveam apă așa că am hotărât să ne întoarcem cu greu înapoi, având o mare părere de rău din cauza imaginilor și a păsărilor ce ne treceau pe deasupra capului.
Am ajuns în tabără și aici ni se propune o plimbare cu barca pe Dunăre. Toți au fost încântați, mai puțin eu. Știu locurile și prefer să fac fotografii la păsări decât să stau în 32 de grade în barcă la soare. Al doilea motiv pentru care am rămas a fost acela legat de masa ce ni se pregătea. Nu are rost să vorbesc despre această masă deoarece vă fac poftă și nu ar fi corect, ziarul apare dimineața și nu vreau să vă stric ziua. O parte a plecat la plimbare, ceilalți pregătesc masa și eu fac fotografii. Discuțiile sunt interesante în tabără, cele mai multe legate de istoria basarabenilor ce au murit sau au trăit o lungă vreme în Siberia. Informațiile sunt interesante și ascultate cu plăcere, interlocutorul este pasionat de istorie și este un bun povestitor.
Plimbarea cu barca a durat vreo 3 ore, apoi toată lumea a înțeles că singura dorință era să mâncăm ceea ce s-a gătit la foc în tabără, așa că a venit și acest moment mult așteptat. Nu poți sta la o masă bună fără să bei măcar un pahar de vin natural cu apă minerală, asezonat cu o mâncare bună. La masă eram șapte persoane și s-a mâncat tot, deci să ne trăiască bucătarul! Vreau să vă spun că această poveste este una reală și că așa îmi imaginez eu o excursie de o zi în natură. Așa poate cineva să trăiască din turism. La masă a fost un amalgam de povești, de la cele cu natura, până la povești politice sau chiar povești de viață adevărate. Orele au trecut și fără să vrem e trecut de ora 17.00 și e cazul să plecăm acasă, ne așteaptă un drum lung și greu până la Brăila. 
Am plecat spre casă dar am zis că trebuie să vedem ceva și din frumusețea locurilor din satele din baltă, așa că am ajuns la Țăcău, apoi am trecut pe la Zăton și apoi pe la Frecăței în drum spre trecerea bac. Se vede că zona se dezvoltă, după drumuri, după case și după faptul că acolo o să existe apă și canalizare, necesare pentru o viață civilizată.
Am ajuns acasă pe la orele 22.00 cu „tolba” plină de fotografii, cu amintiri frumoase și cu dorința de a ne întoarce atunci când o să mai avem timp.
Vreau să vă spun că o astfel de excursie de o zi merită încercată de oricine iubește natura și vrea să se plimbe cu barca pe Dunăre și să mănânce ceva gătit pe loc.
Am scris acest articol cu speranța că v-am făcut să vă imaginați măcar această frumoasă experiență și că poate o să doriți să mergeți în astfel de locuri cel puțin o dată în viață.