Să iubim natura
Balta Brăilei – jurnal de călătorie!
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Trebuie să recunosc încă de la început că nu am mai ajuns în Bălțile Brăilei de peste un an și asta din cauza secetei în primul rând și altor factori ce duc de cele mai multe ori la lipsa păsărilor sălbatice de baltă. Ca și destăinuire, recunosc că aceste păsări îmi plac cel mai mult (păsările de baltă), am ajuns să le știu comportamentul și astfel să pot face fotografii frumoase cu ele.
Am plec de dimineață cu bacul, după ce mi-a fost pusă răbdarea la încercare. Am ajuns la bac imediat cum plecase unul și până s-a încărcat următorul a durat o oră, dar emoția pășirii pe „Lumea Cealaltă”, așa ziceau vechii barcagii când mergeam să trecem cu ei în baltă, a meritat. De obicei când merg să admir natura în județ, nu merg foarte mult pe jos, undeva la 4-5 km, așa că alegerea traseului din baltă a fost și pentru a face o mișcare pe teren accidentat și pe distanță mai lungă, traseul ales a avut undeva la zece kilometri dus – întors. Am ajuns pe malul celălalt și la nici 100 de metri de trecerea bac, lângă șosea ne întâmpină un mascul de fazan, frumos colorat și destul de blând, dar eu aveam aparatul de fotografiat în rucsac, așa că am ratat această pasăre, dar începutul era promițător. La urcarea pe digul de pământ am scos aparatul foto și am început aventura mult așteptată. Cea mai apropiată baltă la care am ajuns prima data este la circa un kilometru de la trecerea bac, o locație cunoscută de noi cei ce frecventăm balta, sub numele de „La Trei Morminte”.
Aici deja era larmă mare, lișițele se luptau pentru teritoriu de cuibărire, iar pescărușii cu picioare galbene se odihneau pe luciul apei. În pomi, câteva egrete mari și mici se odihneau și ele la umbră, iar pe cioatele din apă, stăteau cu aripile deschise la soare cormorani mari și mici.
Nu prea erau păsări răpitoare, în rest verdele crud părea din poveste, iar porumbeii gulerați își aranjau cuiburile în grabă.
Am plecat pe mal spre Corotișca, așa cum spuneam pe o rețea de socializare eu, locul unde în copilărie pescuiam cu tata și cu prietenii din port. Azi au plecat mulți dintre ei spre o lume mai bună. Pe drum sunt ochiuri de apă unde din loc în loc cuibăresc câteva lebede de vară. Drumul pe maul apei este anevoios din cauza copacilor căzuți și a urmelor adânci lăsate pe cărări de vaci și oi, dar nu ne lăsăm, trebuie să ajungem la Corotișca chiar dacă sunt un pic îngrijorat din cauza faptului că nu am destulă apă la mine, dar am zis să mergem, vremea era minunată.
La Corotișca am făcut pauză, am tras la umbră și am fotografiat natura care s-a trezit la viață. Păsări destul de puține, dar asta nu contează atât de mult, broscuțele sunt în alertă iar șerpii de apă caută de mâncare. Primăvara este minunată. Aici, cu ani în urmă, când eram copil, vedeai cel puțin 20 de bărci cu pescari. Acum canalul este colmatat iar apa este puțină. Am vrut să mergem și mai departe de Corotișca dar, după cum am zis, aveam apă mult prea puțină și atunci am decis să ne întoarcem. Deja vântul începuse să adie și cerul devenise plumburiu pe alocuri.
Frumusețea acestor locuri sălbatice și dinamica vieții de aici este dată și de faptul că păsările sunt altele chiar în cursul aceleiași zile. Sau poți vedea exemplare mai multe sau să nu mai vezi decât foarte puține, de aceea poți avea surprize plăcute de cele mai multe ori. Vă spuneam că am văzut lebede cuibărind, acum vă spun că într-un loc, un mascul de lebădă de vară încearcă să ne transmită că este cazul să ne îndepărtăm, că el este stăpânul acelei zone, chiar dacă partenera lui cuibărea la cel puțin 50 de metri de poteca pe unde treceam noi, Bate din aripi, zboară agitat pe cinci – zece metri, își scoate pieptul în față, am înțeles, trag câteva cadre și plecăm mai departe.
Ne întoarcem la prima baltă de pe traseu și luăm o pauza bine-meritată. Distanța dintre cele două locații este de cel puțin 3 km, iar apa de băut este la limită. Aici masculii de rață mare se luptă cu masculii de lișiță pentru cele mai bune locuri pe baltă, iar rațele cârâitoare zboară agitat pe cer, iar lângă noi aterizează cinci stârci cenușii. Liniștea este ca de obicei deranjată de către broscuțele care înoată agitate printre cioturile de copaci din apă. Din loc în loc se aude trilul inconfundabil al pițigoilor și cintezelor care prind insecte pentru puii deja scoși. Viața acestor păsări este deranjată din când în când de câte un vânturel roșu și de câte un șorecar comun, în rest se văd Dealurile Dobrogei în depărtare, iar o ghionoaie bate darabana necontenit. Iubesc balta și forfota vietăților de aici.
Am vrut să tragem o fugă și pe balta numită Groapa Stânca, dar dacă nu am mai avut apă și vântul deja ne-a adus valuri mari pe Dunăre, am zis că este cazul să ne retragem spre casă cu promisiunea că vom reveni, asta când lișițele vor scoate pui și lebedele de vară vor ieși cu bobocii la plimbare. Nu mai durează mult.
Pentru iubitorii de natură și de drumeții pe jos, vă spun că traseul parcurs de mine nu este unul greu, cea mai apropiată baltă se află la maxim 250 de metri de bac – Groapa Stânca, iar balta La Trei Morminte se află la maxim un kilometru de bac, așa că vă invit la o ieșire în natură, să ascultați broscuțele și să vedeți lebedele cum plutesc delicat pe apă. Viața aici este minunată, primăvara a reușit să pună stăpânire pe baltă.
Să iubim natura
Lira Prieteniei la Brăila – etapa a IVa
În fiecare săptămână, așa cum a obișnuit cititorii, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” vă oferă spre lectură și informare rubrica „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
În Brăila sunt și alte asociații de mediu care desfășoară activități interesante, cu impact la nivel național. Am mai scris despre asta și cu altă ocazie, dar de data aceasta trebuie să vă aduc la cunoștință că un grup inimos de oameni din Brăila se încăpățânează să organizeze un eveniment numit „Lira Prieteniei”, care a ajuns anul acesta la ediția a IV-a. Acești oameni s-au unit sub denumirea de Asociația de Turism și Ecologie Balta Mică a Brăilei.
Asociația A.T.E. Balta Mică a Brăilei este membră a Federației Române de Turism Sportiv și, în acest context, organizează și participă la acest tip de evenimente la nivel național. Menționez faptul că evenimentul de la Mărașu a fost organizat în colaborare cu Federația Națională de Turism Sportiv.
Dacă anul trecut acest eveniment a fost organizat în Lacu Sărat, anul acesta Mărașu a fost ales pentru ca invitații să poată vedea frumusețile Brăilei Sălbatice. Dacă aș numi doar câteva persoane care au muncit efectiv la organizarea acestui eveniment, poate aș omite pe cineva și nu ar fi corect față de aceștia. Cei care au făcut posibil acest eveniment nu sunt mulți și, credeți-mă, este foarte greu să reușești să organizezi o tabără pentru cel puțin 150 de persoane, la care să participe 18 cluburi de profil. Vă spun eu, care am mai organizat astfel de tabere, dar nu pentru mai mult de 20 de persoane. Totuși, trebuie să-l amintesc pe cel care este sufletul acestui eveniment de la Brăila, și anume Cristinel Ungureanu.
Acești oameni au obținut, înainte de toate, sponsorizări pentru a le asigura participanților masa, apa de băut și toate cele necesare, locul de campare și multe alte facilități, deoarece pot apărea probleme neprevăzute, iar distanța față de oraș este destul de mare. Să vă gândiți la faptul că peste 150 de persoane au venit din toată țara și au trebuit să ajungă în zona localității Mărașu, deoarece cazarea s-a făcut exclusiv la cort, locația fiind pusă la dispoziție de Primăria Mărașu. Organizatorii au reușit să găsească sponsorizările necesare pentru a duce la bun sfârșit acest eveniment.
Vă ofer aceste detalii pentru a înțelege faptul că această echipă, care a organizat acest important eveniment, a trebuit să fie atentă la foarte multe detalii organizatorice, deoarece era în joc imaginea sa, ca ONG, în cadrul Federației.
Acest eveniment este unul important deoarece reușește să promoveze zonele sălbatice din Brăila, iar iubitorii de natură din țară, care au participat la el, au făcut publicitate în mediul online prin imaginile foto și video postate de la fața locului pe rețelele de socializare. De asemenea, aceștia au avut ocazia să vadă frumusețile zonei, să se plimbe cu bărcile într-un tur organizat cu ajutorul celor de la Parcul Natural Balta Mică a Brăilei și să ducă acasă detalii despre aceste locuri frumoase din Brăila.
O să încerc să vă familiarizez cu o parte dintre activitățile desfășurate în cadrul acestei tabere, dar și cu celelalte asociații participante, deoarece au venit oameni de la Baia Mare, Cluj, Sibiu, Galați, Urziceni, Făgăraș, Focșani etc., adică oameni care au parcurs distanțe considerabile pentru a vedea aceste locuri frumoase din Brăila. Un astfel de eveniment reușește să facă publicitate județului nostru, ceea ce este foarte important.
Printre numeroasele concursuri organizate în cadrul taberei, care a avut loc în perioada 4-7 iunie, pot aminti: orientare nocturnă, triatlon, concurs de fotografie, concurs de caricatură, afiș ecologic, desen grafic, probe culturale și slide-show. Peste toate acestea s-a cântat muzică folk la focul de tabără, alături de invitați consacrați, Titus Constantin și Ionel Erimia.
De asemenea, au fost organizate momente culturale de către cluburile participante, care au făcut ca serile să fie unele de neuitat. Nu pot decât să felicit organizatorii acestui important eveniment și să le doresc puterea de a reuși să organizeze și să promoveze Brăila și în anii următori.
Să iubim natura
Păsările sălbatice și puii lor
În fiecare săptămână, așa cum a obișnuit cititorii, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” vă oferă spre lectură și informare rubrica „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Păsările sălbatice au comportamente diferite atunci când au pui sau când clocesc, de la specii care apără cuibul cu îndârjire până la specii care părăsesc cuibul pentru a se apăra pe ele, lăsând puii pradă sigură pentru păsările răpitoare și nu numai.
Interesant este comportamentul unor specii de păsări și am să enumăr câteva, nu am pretenția că le voi enumera pe toate: ciovlica ruginie, piciorong, ciocîntors, nagâț. Ce este interesant la aceste păsări? Să știți că atunci când din întâmplare, sau cu bună știință, ai găsit cuibul acestor specii de păsări sau te afli fără să știi în apropierea unui cuib, fie că vorbim de pontă sau de pui, începe un spectacol regizat special pentru a te îndepărta de cuib. Dacă sunt în aer, încep să facă o zarvă atât de mare încât nu știi ce ai făcut, încep să își facă nevoile în aer, în direcția ta, se prefac că au o aripă ruptă, cad la sol. Aici încep să se prefacă rănite, doar pentru a te îndepărta de cuib. Spectacolul este atât de interesant, încât nu știi ce ai pățit, de ce sunt atât de agitate, sau dacă pasărea este rănită cu adevărat.
La polul opus, o să vă vorbesc despre rațe și corcodei, specii care părăsesc cuibul, lăsând puii în voia sorții, atunci când sunt atacate de cele mai multe ori de cioara grivă, sau de păsările răpitoare care dau târcoale cuiburilor.
În această perioadă a anului, au început să apară puii, destul de firav, deoarece vremea nu prea a fost una prielnică, multe păsări sunt în întârziere în ceea ce privește eclozarea puilor, dar am observat deja pui de păsări. În afară de berze, am văzut pui de gâscă de vară, pui de nagâț, pui de rață mare, pui de lișiță, pui de corcodel mare, pui de găinușă de baltă, iar la acest sfârșit de săptămână am văzut și pui de lebădă de vară. Monitorizez o locație unde aștept cu nerăbdare să văd puii de corcodel cu gât roșu și nu în ultimul rând puii de rață roșie, specii pe care nu le-am întâlnit până acum cuibărind în zona respectivă, dar nu am să dau locație pentru a nu pune în pericol aceste păsări și mai ales puii lor. Nu am reușit să fotografiez de aproape puii de nagâț, deoarece distanța era destul de mare.
Cei mai mulți pui la o pereche au fost la lebăda de vară, aceasta are cinci pui, iar la polul opus, corcodelul mare care are un singur pui.
Sper ca aceste păsări să reușească să își crească puii deoarece locurile sunt pline de pericole la tot pasul, de la păsări răpitoare, la câini de stână și nu în ultimul rând la oameni, care de multe ori nu au gânduri din cele mai pașnice.
Am să vă postez câteva fotografii cu acești pui pentru a vă bucura de aceste făpturi minunate. Trebuie de asemenea să menționez faptul că fotografierea acestor pui se face destul de greu, deoarece părinții îi protejează, iar ei sunt destul de prudenți în a se arăta.






















