Scormonitoru
Bădăranul Şerban Nicolae şi trollul Cosette Chichirău
Am revenit la scandalurile care erau la ordinea zilei în Parlamentul României, în primii ani de după 1990. Nu mai discutăm despre fondul problemelor dezbătute în Parlament, ci despre jignirile şi invectivele pe care şi le adresează parlamentarii puterii şi ai opoziţiei.
Au fost absolut dezgustătoare scenele cu parlamentarii Cosette Chichirău (USR) şi Şerban Nicolae (PSD). Nicolae a devedit că este un bădăran de primă clasă, jignind-o cu nesimţire pe deputata Chichirău, de la Iaşi. Printre altele, Şerban Nicolae i-a spus colegei sale parlamentare că e proastă, că nu s-a spălat pe dinţi şi că are poze cu aceasta când face sex anal. Nişte mizerii, evident, care nu îşi au rostul la un asemenea nivel. Dar ce pretenţii putem avea de la un parvenit politic ca Şerban Nicolae, care până mai ieri era şoferul fostului senator PSD Cătălin Voicu, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie. Este inadmisibil ca un parlamentar, plătit de cetăţeni ca să îi reprezinte, să jignească în asemenea hal o femeie. Mai grav mi s-a părut că senatorul PSD Şerban Nicolae a refuzat să îşi ceară scuze după consumarea scandalului, când a fost întrebat de ziarişti pe holurile Parlamentului dacă regretă cele întâmplate.
Pe de altă parte, nici deputata Cosette Chichirău nu a fost mai brează. Chichirău s-a comportat fix ca un troll, ca un hater care bagă băţul prin gard, poate-poate stârneşte ceva scandal. Nimic nu scuză comportamentul mârlănesc al senatorului Şerban Nicolae, dar trebuie spus că Chichirău a fost cea care a provocat scandalul, numindu-l penal pe Nicolae în timp ce făcea live pe Facebook, de la lucrările în plen ale Parlamentului. Eu, unul, am avut senzaţia că îl văd pe Mălin Bot, care a devenit un soi de jurnalist-taliban, gata să se detoneze pentru idealurile sale. Cosette Chichirău a locuit timp de 16 ani în SUA şi este o femeie şcolită, nu vreo gospodină care coboară în capot la colţul blocului ca să cumpere pâine. Se poate spune că Chichirău a căutat scandalul cu lumânarea, iar bădăranul de Şerban Nicolae a căzut în plasa deputatei de Iaşi. Păi, de asta au trimis-o ieşenii în Parlament pe Cosette Chichirău, ca să trolleze, să joace rolul de agitator?
Cum ziceam, eu le-aş acorda nota 4 ambilor parlamentari care au făcut acest scandal monstru în Parlament, scandal care, fiind transmis live pe Facebook, s-a viralizat rapid pe internet. Aşadar, o ţară întreagă a văzut doi parlamentari cu apucături de bădăran, respectiv chivuţă care îşi zic “ba pe-a mă-tii!”, că doar de asta sunt plătiţi cu 11.000 de lei salariu net lunar, ca să îşi arunce vorbe grele. (Parlamentul ROMÂRLĂNIEI)
Scormonitoru
Popa a demarat campania de recoltare! Primari, viceprimari, consilieri… cad ca spicele!
Mă, adevărat că banu’ e ochiu dracului! Iar Popa, Popa Alexandru știe bine lucrul ăsta! Ce-i mai place să cumpere! În fine, cert este că a început campania de recoltare de toamnă.
Ce recoltează? Păi, primari, viceprimari, consilieri de prin județ! Ținta primordială sunt comunele mari asta pentru că, așa cum îl cunoaștem pe Popa, el știe bine adunarea și când este vorba de voturi, comunele alea pe care le păstorește PNL sunt mici, adică voturile pe județ ale PNL chiar dacă ar obține scoruri de 100% tot nu ajung.R
evenind, Popa a intrat ca-n brânză acolo unde a găsit terenul moale! La Bordei Verde, de exemplu, s-a ales c-un viceprimar liberal (sanchi!). Mai exact, fostul vice PSD cică a demisionat ca să-și încerce norocul la școală, ca director (știți că acu’ se aranjează concursurile). Firesc, s-au făcut alegeri pentru un nou vice!
Ei bine, fraților, cu ”conștiința” a doi consilieri PSD (un domn și o doamnă, care cică și ei i s-ar fi promis directoratul școlii) a ieșit la vot Budur Liviu, acum PNL, pe vremuri PMP, și-n alte vremuri fost inculpat, dar achitat pentru niște fapte din tinerețe.
Dar, să vedeți cine-i primar la Bordei Verde! Nimeni altul decât Dumitru Rotaru, fratele fostului senator și lider al PSD, Ion Rotaru. Păi, unde-i Rotaru? Ion Rotaru? A fost tras pe linie moartă? Unde-i Aurel Simionescu, fost primar, fost președinte al CJ, senator, fost lider PSD?
Strângeți rândurile, fraților, folosiți experiența de partid, că nu oricine știe ce înseamnă activismul adevărat! Următoarea țintă e comuna Traianu, condusă de Nicușor Abăseacă (PSD), tatăl lui Mihai Gabriel Abăseacă, consilier județean PSD, văr cu cine credeți?
Cu Popa Alexandruuu! Veri buni, nu oricum! Păi, Popa a ordonat consilierilor locali PNL să voteze tot ce vrea Abăseacă primarul, ca să candideze la viitoarele alegeri Abăseacă fiul, dar din partea PNL! Buuuun!
Se pare că a fost lansat un atac și asupra comunei Movila Miresii, condusă de Dumitru Panțuru. Atacul a eșuat, după cum rezultă din declarațiile primarului, dar cine știe ce mai urmează! La Cireșu cred că știți cu toții, PSD nu va avea nici candidat la primărie, nici listă de consilieri…Păi, dacă s-a putut în 2024 de ce nu s-ar putea și în 2028?
Cred că-i caz unic în România! Ce s-a întâmplat de toți pesediștii din comuna Cireșu s-au retras brusc din alegeri, într-un moment în care nu se mai puteau schimba candidaturile rămâne un mister. Total nedemocratic și total periculos!
Cert este că asaltul deputatului șef al liberalilor disciplinați, cu numitul Chivu Cătălin pe post de baionetă, le-a închis gura multora. De pildă, parlamentarii PSD! Pe ăștia numitul Chivu doar îi ”mângâie” pe creștet, în vreme ce țintele preferate rămân primarul Marian Dragomir, președintele CJ Francisk Chiriac și Mihai Tudose.
Ce să înțelegem din asta că parlamentarii PSD împreună cu Popa joacă soarta Brăilei la masa verde? Una ție…două mie…Vă spunem noi cum stă treaba: Popa-i joacă pe degete! Treaba lor! Pe noi însă ne interesează viitorul! Nu Viitorul Cireșu! (Cireșarii de Brăila)
Scormonitoru
Vă e bine, domnilor parlamentari PSD? Scaunele sunt confortabile? ”Floricelele” sunt gustoase?
Fraților, de ceva vreme e foială mare pe scena politică brăileană. Ce zicem noi? Este de fapt scandal în toată regula, lupte ”corp la corp” cu jigniri de cea mai joasă speță, minciuni, denunțuri calomnioase, amenințări cu DNA, cu pușcăria.
Unii se văd deja primari, alții președinți de CJ… Cevaaaa de nedescris! Asta înante ca Cel de Sus să-i dea griji noi lui Popa ca să mai uite de pesediștii din Brăila pe care, prin mâna lui dreaptă – numitul Chivu Cătălin – nu vă gândiți la prostii, nebunilor – i-a făcut în toate felurile. Cum care Popa? Popa Alexandru, dottore, trădătorul trădătorilor, iubitorul de PSD la București, dar anti-pesedistul – sanchi! – la Brăila! Cel de Sus este Bolojan, sper că v-ați prins! Acu și dacă bâzâie musca-n ”clasa” lui Popa, el a zburat… Noroc că are-un vot de deputat!
Dar nu ăsta-i subiectul pe care noi, ăștia răutăcioși de la Scormonitoru, vrem să vi-l prezentăm aicișea. Așadar, Asocierea Popa&Chivu sau Chivu&Popa n-a iertat pe nimeni: Francisk Chiriac, Marian Dragomir, Iulian Timofei, Mihai Tudose, Adrian Rîndunică, vicepreședinții CJ, Mirela Chivu și Ionuț Dobre, viceprimarul municipiului Jantea, directori de instituții, de spitale, fermieri, medici, soți și soții, mame ale celor atacați, ziariști etc etc. Buuuun! Asta-i politica lui Popa&Chivu și aceeași politică aplică acum în cadrul organizației județene. Treaba lor!
Pe noi însă ne macină o întrebare: Cum dreaku parlamentarii PSD Brăila au scăpat de terfereală? Hm! Cam ciudat! Zici că și-a luat fiecare câte-o pungă de popcorn și se uită ca la televizor la ce se-ntâmplă la Brăila. Poate chiar se amuză! Poate zic Doamne ferește! Cine știe! Senatorul Sorin Moise, deputatul Vasilică Priceputu, deputata Doinița Ciocan par că nu au nicio grijă, în vreme ce colegii lor din Brăila, cu mic cu mare, sunt urmăriți, bălăcăriți, amenințați…
Nu tu o luare de poziție, nu tu o declarație, că doar au imunitate, nu tu o sesizare pe la Comisia de abuzuri, că au fost destule situații strigătoare la cer… Nimic! Alții să facă! Alții s-o tragă! Alții s-o dreagă! Iar în 2028, ghici cine o să fie pe listeeeee? Sau, mai grav, ghici cine o să vrea președinte la pesedeeeee Brăilaaa? (Subiectiv Vocea PSD)
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare






















