• începe procesul față de inculpatul Marcel Ghenciu, acuzat de viol asupra unei femei, în cimitirul din Măxineni • s-a stabilit primul termen de judecată pentru...
• trei persoane au fost implicate în activități de introducere ilegală în țară a unor cantități de bijuterii din metale prețioase, cu valoare estimată de peste...
• la sfârșitul săptămânii trecute s-a dispus arestarea preventivă a unui brăilean de 61 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol
În dimineața zilei de astăzi, sâmbătă, 31 ianuarie, la ora 5.42, Detașamentul 1 de pompieri Brăila a intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță...
Agresiunea sexuală asupra unei asistente de la Clinica ”Diaconia” l-a costat închisoarea. S-a dat pedeapsa în primă instanță față de inculpatul Marius Iulian R., de 39...
Tinerii sunt expuși constant la modele agresive, atât în mediul online, cât și în viața de zi cu zi, iar educația pentru non-violență devine esențială, spun...
• la data de 8 ianuarie, Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a prelungit măsura arestării preventive, de la 15...
• la ședința din 29 ianuarie, magistrații Curții de Apel Galați au respins contestația formulată de inculpat Stănel Corbu împotriva soluției Tribunalului Brăila, pronunţată pe 23...
• un alt dosar privind contrabanda cu motorină, pe Dunăre, este în curs de judecată, de ani buni • sunt judecați 13 inculpați, după ce în...
• oamenii legii au stat de vorbă cu elevii și cadrele didactice de la la Liceul Tehnologic ”Edmond Nicolau” Brăila • activitățile preventive au fost dedicate...