* este vorba despre proiectul de lege privind prelungirea măsurilor de plafonare a prețurilor la carburanți, care obținuse avize favorabile din partea comisiilor de specialitate, însă...
* acuză deputatul PSD de Brăila, Doinița Ciocan * este vorba despre dezbaterea și votarea în plenul Camerei Deputaților a proiectului de lege privind plafonarea prețurilor...
Individul a intrat în Senat pe lista SOS, PNL fiind al treilea partid, și nici nu a ajuns la jumătatea mandatului de senator.
• în perioada 6 - 18, se derulează campania trimestrială de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, dar și a celor textile, electrice și electronice și a...
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au pus în aplicare, în zilele de 23 și 24 iunie, mai multe mandate de executare a pedepsei...
Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Brăila au desfășurat, miercuri dimineață, o acțiune pentru combaterea braconajului piscicol, în urma căreia au efectuat patru percheziții la Tichilești....
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, după consultările cu Nicușor Dan de la Cotroceni, că partidul său își asumă guvernarea, inclusiv funcția de premier, precizând...
Dacă PSD nu vrea cu AUR la guvernare, asta va avea costuri în continuare asupra României, a declarat liderul AUR, George Simion, după discuțiile de marți...
Un proiect de modificare a Codului Rutier prevede introducerea unor restricții pentru șoferii începători din România, care nu ar mai putea conduce anumite autoturisme considerate prea...
Potrivit informațiilor publicate de Euronews, Céline Dion a alimentat speculațiile privind revenirea sa în muzică prin anunțarea unui nou single în limba franceză, intitulat „Bonjour, Pardon,...