Local
Atacatorul cu maceta din Parcul Monument a scăpat de pedeapsa cu închisoare
• magistrații Judecătoriei Brăila i-au aplicat inculpatului minor F. S. Ionel măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice, pe o durată de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire şi alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice • minorul trebuie să participe, împreună cu unul dintre părinţi, la programele speciale de consiliere psihologică și să se prezinte la Serviciul de Probațiune Brăila • în seara de 2 mai, inculpatul în vârstă de 15 ani se afla în Parcul Monument, iar în urma unui conflict spontan cu persoana vătămată R.E.D., de 17 ani, l-a lovit pe acesta din urmă în zona feței, cu o macetă pe care însă nu o scosese din teacă
Pedeapsă blândă pentru minorul acuzat că l-a atacat cu maceta pe un alt tânăr, în Parcul Monument. Instanța i-a aplicat acestuia o măsură educativă, astfel că el va fi supravegheat timp de șase luni, fără a ajunge în spatele gratiilor. Are totuși niște obligații impuse. Agresiunea s-a produs în seara de 2 mai a.c., când inculpatul în vârstă de 15 ani se afla în Parcul Monument, iar în urma unui conflict spontan cu persoana vătămată R.E.D., de 17 ani, l-a lovit pe acesta din urmă în zona feței, cu o macetă pe care însă nu o scosese din teacă. Cel mai probabil, acesta a fost motivul pentru care atacatorul nu a fost pedepsit cu închisoarea.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Brăila, după ce procurorii au dispus trimiterea în judecată a inculpatului minor F. S. Ionel (n.r. – nume postat pe site-ul instanței). În octombrie, instanța a dat sentința. ”Aplică inculpatului minor F. S. Ionel măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice, pe o durată de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire şi alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice. Instanța impune inculpatului minor ca pe durata executării măsurii educative să participe, împreună cu unul dintre părinţi, la programele speciale de consiliere psihologică, să se prezinte la Serviciul de Probațiune Brăila datele fixate de către acesta. Instanța atrage atenția inculpatului minor asupra consecințelor prevăzute de Codul penal, privind nerespectarea obligațiilor impuse și cu privire la săvârșirea de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative. Se admite, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă R. E. D. şi dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 euro, cu titlu de daune morale. Se constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat la domiciliu de la data de 03.05.2024 la 21.06.2024, iar instanța dispune revocarea măsurii preventive a controlului judiciar. Cu drept de apel pentru inculpat, partea civilă şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila”, este soluția din data de 8 octombrie de la Judecătoria Brăila.
În cauză nu a fost formulat apel, după cum se arată pe site-ul instanței.
Acuzațiile anchetatorilor
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au dispus trimiterea în judecată a tânărului acuzat de agresiunea în zona Parcului Monument. Fapta a fost comisă în luna mai, iar cel care l-a agresat pe un alt tânăr a fost arestat la domiciliu.
După cum v-am mai informat în edițiile anterioare, anchetatorii au stabilit că inculpatul F.S. Ionel a fost cercetat în stare de arest la domiciliu pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice. Asta după ce, la data de 2 mai 2024, în jurul orei 20.00, inculpatul în vârstă de 15 ani, în timp ce se afla în Parcul Monument din Municipiul Brăila, în urma unui conflict spontan cu persoana vătămată R.E.D., l-a lovit pe acesta din urmă cu un obiect tăietor-înțepător aflat asupra sa, în zona feței. ”I-a provocat persoanei vătămate leziuni traumatice ce necesitau 16-18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, aspect ce a creat grupului de prieteni al numitului F.S.I., cât și grupului de prieteni al persoanei vătămate, o stare de temere și indignare”, au stabilit procurorii.
La data de 4 mai, instanța a respins propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, ca neîntemeiată, fiind dispusă luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul F. S. Ionel pe o perioadă de 30 zile. Măsura arestului la domiciliu a fost apoi prelungită.
Reamintim că adolescentul de 17 ani care a fost atacat de minorul de 15 ani a ajuns la spital, iar atacatorul a fost amendat cu 1.000 lei și s-a dispus cercetarea penală.
În seara zilei de joi, 2 mai, polițiștii Biroului Ordine Publică au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr ar fi fost lovit cu un obiect înțepător de un alt bărbat. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele cercetări rezultând faptul că un tânăr, în vârstă de 17 ani, din Brăila, în timp ce se afla pe strada Pietății, alături de un grup de prieteni, ar fi fost lovit în zona feței cu arma albă, de către o persoană necunoscută care se afla în trecere.
Polițiștii au procedat la căutarea persoanei în cauză, la scurt timp fiind identificat și depistat, un tânăr de 15 ani, din Brăila, bănuit de comiterea faptei, care a fost reținut. Potrivit motivării instanței, în propunerea de arestare preventivă s-a reţinut faptul că minorul de 15 ani l-a lovit pe celălalt tânăr, cu o macetă, provocându-i leziuni. Totuși judecătorul a constatat că nu se impune luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. „Analizând situaţia inculpatului, judecătorul constată că acesta este minor, în vârstă de 15 ani, nu are antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală, iar la săvârşirea faptei inculpatul a folosit o macetă prevăzută cu o protecţie, respectiv o husă, pe care acesta nu a îndepărtat-o în momentul loviturii”, au arătat magistraţii Judecătoriei Brăila.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















