Social Media

Social

Asistaţii social, puşi la treabă

Timp de citire: 5 minute

• propunerea vine din partea consilierului municipal PND Bogdan Botea, care i-a sugerat primarului Marian Dragomir o colaborare cu Serviciul de probaţiune al Tribunalului • PND-istul a afirmat că în loc să angajeze mai mulţi oameni la SUPAGL şi Seroplant, Primăria Municipiului ar putea să profite de forţa de muncă pe care o pot reprezenta cele 308 persoane aflate în prezent sub supraveghere, dar şi cei 200 de asistaţi social aflaţi în evidenţele Direcţiei din subordine • primarul a achiesat la ideea consilierului şi a promis că va lua legătura cu serviciul de probaţiune în vederea încheierii unui protocol de colaborare în acest sens
 
Consilierul municipal PND Brăila Bogdan Botea a venit cu o propunere cel puţin ambiţioasă în faţa primarului, în cadrul celei mai recente şedinţe ordinare a CLM. Mai exact, la rubrica „alte probleme” acesta i-a sugerat edilului-şef, Marian Dragomir, să pună asistaţii social şi persoanele aflate sub supraveghere, la treabă, pentru a schimba aspectul oraşului. Acesta a precizat că nu are nimic împotriva angajării de personal la Seroplant şi SUPAGL, însă consideră că municipalitatea nu trebuie să piardă din vedere avantajul pe care îl pot constitui cele peste 300 de persoane aflate în evidenţele serviciului de probaţiune al Tribunalului Brăila, alături de cei 200 de asistaţi sociali apţi de muncă, aflaţi în evidenţele Direcţiei de Asistenţă Socială din subordinea Primăriei.
„Domnule primar, la o şedinţă recentă, în mai, am aprobat majorarea schemei de personal de la Seroplant cu încă 10 persoane, ceea ce este de bun augur. Se vede în oraş clar lipsa de personal legată de activitatea aceasta de curăţenie şi mai departe. Pentru că vreau să mă refer atât la activitatea Seroplant, cât şi cea a SUPAGL. Vreau să precizez că observ o oarecare nesincornizare pe aceste două servicii, SUPAGL şi Seroplant şi Serviciu de Probaţiune al Tribunalului Brăila. Şi o să explic care este situaţia: în prezent, la SUPAGL lucrează cam 10 persoane care execută muncă în folosul comunităţii. Serviciul de probaţiune are înregistrate 308 persoane sub supraveghere, apte de muncă. Cred că am putea coordona în aşa fel încât de la 10 persoane, 308 să poată fi folosite la serviciile de curăţenie şi aşa mai departe. Mai sunt şi persoanele care beneficiază de venit minim pe economie, dintre care aproximativ 200 sunt apte de muncă. Uitaţi că suntem deja la 500 de persoane. Ca să nu mai cheltuim bani să mărim schema de personal la Seroplant şi SUPAGL, eu cred că merită. 500 de persoane apte de muncă fac mai mult decât 10 persoane angajate”, a declarat Botea.
PND-istul a mai precizat că serviciul de probaţiune ar trebui contactat de Primărie în ideea unei astfel de colaborări, deoarece nu se poate autosesiza pentru lipsa de personal a municipalităţii.
„Trebuie să discutăm. Sunt convins că serviciul de probaţiune va coopera cu aceste două servicii ale noastre, dacă se precizează că există deficit pe această problemă. Şi sunt convins că se va vedea şi în oraş o îmbunătăţire dacă sunt măcar 100 de oameni, în loc de 10, nu mai spun dacă ajungem la 500”, a mai adăugat avocatul.
 
Dragomir: «O cunosc pe şefa serviciului de probaţiune. Voi lua legătura»
La rândul său, primarul Marian Dragomir a precizat că este nevoie de angajaţi proprii ai SUPAGL şi Seroplant deoarece pot apărea situaţii în care asistaţii sociali nu pot interveni, ci doar specialişti. Chiar şi aşa, edilul-şef s-a arătat deschis ideii unei colaborări cu serviciul de probaţiune, dacă va exista disponibilitate.
„Nu poţi, de exemplu, să urci o persoană care primeşte ajutor social, sau pe cineva care este minor, într-un copac pentru a tăia cu drujba o creangă. În schimb, ca să cosească, da. Cel mai important lucru aici este faptul că serviciul de probabţiune, având această disponibilitate de persoane, se poate adresa în orice moment Primăriei Municipiului Brăila care este deschisă la o astfel de colaborare. Am făcut mai multe demersuri şi atunci când s-a putut din punct de vedere al programului, am primit suport de la Penitenciar. În paralel, cei care sunt apţi de muncă şi primesc ajutoare sociale, prestează ore de muncă în folosul comunităţii şi doamna director Nicoleta Oancea (şefa DAS Brăila- n.r.) vă poate răspunde unde şi când. Niciunul dintre cei care primesc ajutoare din acestea sociale nu primeşte vreun ban fără să presteze orele de muncă în folosul comunităţii. Acum, întrebarea este dacă vreţi să îi vedeţi pe străzi sau la sediile Seroplant? Referitor la sugestia cu Serviciul de probaţiune am să o contactez pe doamna care este şeful acestui serviciu, o cunosc, am să port o discuţie cu dânsa şi dacă există disponibilitate suntem deschişi la încheierea unui parteneriat sau protocol”, a declarat Dragomir.
În completare, avocatul Bogdan Botea a ţinut să puncteze că a deschis subiectul, tocmai pentru că a purtat în prealabil o discuţie la Serviciul de probaţiune al Tribunalului, de unde a primit aceste informaţii.
„Nu mă refer la persoane condamnate, ci la cei care sunt sub urmărire. Pot munci între 2 şi 8 ore. Munci uşoare, dar care pot schimba imaginea oraşului”, a conchis consilierul.
Rămâne de văzut în ce măsură discuţia din cadrul CLM Brăila se va concretiza în viitorul apropiat.

Social

Părinții care revin mai devreme la serviciu ar putea primi indemnizația de creștere a copilului în continuare

Publicat

în

Părinții care revin mai devreme la serviciu ar putea primi indemnizația de creștere a copilului în continuare

Un proiect de lege depus în Parlament de patru parlamentari PNL propune majorarea stimulentului de inserție acordat părinților care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului. Dacă inițiativa va fi adoptată, aceștia ar putea primi un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului pe care ar fi încasat-o dacă rămâneau în concediu.

În prezent, părinții care revin la serviciu înainte ca bebelușul să împlinească șase luni beneficiază de un stimulent de inserție de 1.500 de lei pe lună. Cei care se întorc ulterior primesc 650 de lei, în condițiile în care indemnizația medie pentru creșterea copilului este de aproximativ 4.000 de lei.

Inițiatorii proiectului consideră că diferența dintre cele două sume îi determină pe mulți părinți să amâne revenirea în activitate, chiar dacă și-ar dori să se întoarcă mai devreme la muncă.

Ce prevede proiectul de lege

Propunerea legislativă urmărește modificarea articolului 7 din OUG 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.

Astfel, părinții care obțin venituri impozabile în perioada în care ar fi avut dreptul la concediul de creștere a copilului ar urma să primească un stimulent de inserție egal cu indemnizația lunară.

Proiectul mai prevede menținerea stimulentului de 650 de lei după împlinirea vârstei de doi ani a copilului, respectiv trei ani în cazul copiilor cu dizabilități. Plata ar continua până când copilul împlinește trei ani, respectiv patru ani în cazul celor cu dizabilități.

Inițiativa a fost depusă de senatoarea Gabriela Horga și deputații Raluca Turcan, Robert Sighiartău și Ionel Bogdan.

Când ar putea intra în vigoare noile prevederi

Inițiatorii susțin că măsura ar putea încuraja revenirea părinților pe piața muncii și ar reduce perioada în care aceștia întrerup activitatea profesională pentru a-și crește copiii.

Potrivit comunicatului PNL, România se confruntă cu o scădere accentuată a natalității. În 2025 s-au născut 145.725 de copii, cel mai mic număr înregistrat din 1930 până în prezent.

Proiectul prevede că noile reguli ar urma să se aplice începând cu anul următor publicării legii în Monitorul Oficial. Până atunci, părinții beneficiază de stimulentele stabilite de legislația actuală.

Citește articolul complet

Social

Se poate cere ajutorul pentru încălzire și după începerea sezonului rece. Ce trebuie făcut pentru a beneficia de sprijin

Publicat

în

Se poate cere ajutorul pentru încălzire și după începerea sezonului rece. Ce trebuie făcut pentru a beneficia de sprijin

Românii cu venituri mici pot solicita ajutorul pentru încălzirea locuinței chiar dacă sezonul rece a început deja. Pentru a beneficia de sprijin începând din luna noiembrie, cererile trebuie depuse până la data de 20 noiembrie 2026, inclusiv. Cei care depun documentele după acest termen vor primi, dacă îndeplinesc condițiile legale, ajutorul începând din luna următoare.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în sezonul rece 2026-2027, în perioada 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027, familiilor și persoanelor singure care au venituri reduse și nu dețin bunuri care le-ar putea exclude de la acordarea sprijinului.

Potrivit Legii nr. 226/2021, termenul obișnuit pentru depunerea solicitărilor este 15 octombrie. Totuși, legislația permite depunerea dosarelor și după această dată, inclusiv pe parcursul sezonului rece.

Până când se poate depune cererea pentru a primi ajutorul din noiembrie

Data la care este înregistrată cererea influențează perioada pentru care se acordă sprijinul financiar.

Conform articolului 17 din Legea nr. 226/2021, persoanele care depun documentele până pe data de 20 a lunii, inclusiv, pot beneficia de ajutor începând cu luna respectivă. Dacă solicitarea este înregistrată după această dată, dreptul se stabilește, de regulă, din luna următoare.

Astfel, pentru sezonul rece actual, există două situații:

  • Dosar depus până pe 20 noiembrie 2026: ajutorul poate fi acordat din noiembrie până în martie 2027, pentru toate cele cinci luni.
  • Dosar depus după 20 noiembrie: sprijinul se acordă începând din decembrie 2026, pentru cele patru luni rămase din sezonul rece.

Ajutorul se acordă pentru un singur sistem de încălzire, respectiv cel utilizat ca sursă principală în locuință. Sunt eligibile persoanele care se încălzesc cu gaze naturale, energie electrică, energie termică furnizată în sistem centralizat sau combustibili solizi și petrolieri.

Cine poate primi ajutorul de la stat pentru încălzire

Pentru sezonul rece 2026-2027, plafonul de venit este de 1.386 de lei net lunar pentru fiecare membru al familiei și de 2.053 de lei în cazul persoanelor singure.

Valoarea sprijinului nu este aceeași pentru toți beneficiarii. Aceasta se calculează în funcție de venitul net lunar și de sistemul de încălzire utilizat.

În cazul ajutorului pentru încălzire, compensarea poate acoperi între 10% și 100% din valoarea de referință, în funcție de veniturile beneficiarului. Pentru persoanele cu cele mai mici venituri, sprijinul poate ajunge la nivelul maxim prevăzut de lege.

Nu sunt însă eligibile toate persoanele care se încadrează în plafoanele de venit. Legea prevede și o listă de bunuri și proprietăți care pot duce la pierderea dreptului la ajutor.

Printre acestea se numără:

  • Deținerea unei alte clădiri sau a unui alt spațiu locativ în afara locuinței de domiciliu.
  • Deținerea unui teren intravilan care depășește 1.200 de metri pătrați în mediul urban sau 2.500 de metri pătrați în mediul rural, cu excepțiile prevăzute de lege.
  • Deținerea unui autovehicul cu o vechime mai mică de 10 ani, cu anumite excepții, sau a mai multor autovehicule mai vechi de 10 ani.
  • Deținerea unor ambarcațiuni precum șalupe, bărci cu motor sau iahturi.
  • Deținerea unor conturi bancare sau depozite ale căror sume depășesc de trei ori câștigul salarial mediu brut prevăzut de legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Ce bani pot primi românii pentru încălzirea locuinței

Pe lângă ajutorul pentru încălzire, persoanele eligibile pot solicita și suplimentul pentru energie, care se acordă lunar, pe tot parcursul anului, nu doar în sezonul rece.

Cuantumul suplimentului diferă în funcție de sursa de energie utilizată:

  • 30 de lei pe lună pentru energia electrică;
  • 10 lei pe lună pentru gazele naturale;
  • 10 lei pe lună pentru energia termică;
  • 20 de lei pe lună pentru combustibili solizi și/sau petrolieri.

În situația în care energia electrică este singura sursă de energie utilizată, suplimentul este de 70 de lei pe lună.

Suplimentul pentru energie poate fi solicitat împreună cu ajutorul pentru încălzire sau separat, dacă sunt îndeplinite condițiile legale.

Unde se depun actele și ce documente sunt necesare

Cererile și declarațiile pe propria răspundere se depun la primăria localității în care se află locuința solicitantului. Documentele pot fi depuse direct de beneficiar sau prin intermediul asociației de proprietari ori de locatari.

Dosarul trebuie să conțină cererea și declarația pe propria răspundere privind componența familiei, veniturile realizate, bunurile deținute și sistemul de încălzire utilizat.

În funcție de situație, primăria poate solicita:

  • Actele de identitate ale membrilor familiei;
  • Documente privind veniturile realizate;
  • Acte care dovedesc dreptul de proprietate sau de folosință asupra locuinței;
  • Factura de gaze, energie electrică sau energie termică, după caz.

Ajutorul se acordă în baza unei dispoziții emise de primar, prin care sunt stabilite cuantumul și perioada pentru care beneficiarul primește sprijinul financiar.

Pentru încălzirea cu gaze naturale, energie electrică și energie termică în sistem centralizat, ajutorul se scade din factura lunară. În cazul combustibililor solizi și petrolieri, suma aferentă sezonului rece sau lunilor rămase se acordă integral, într-o singură tranșă, în luna decembrie.

Prin urmare, persoanele care îndeplinesc condițiile de venit și de eligibilitate, dar nu au depus încă dosarul, mai au posibilitatea să solicite sprijinul. Pentru a beneficia de ajutor începând din noiembrie, cererea trebuie înregistrată la primărie cel târziu pe 20 noiembrie 2026.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧