Social Media

Local

Arest la domiciliu, cu brățara de picior, prentru agresorul sexual de la ”Diaconia”

Timp de citire: 4 minute

• luna trecută, magistrații Judecătoriei Brăila au dispus  înlocuirea măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpatul R. Marius Iulian, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu • individul de 39 de ani, acuzat de agresiune sexuală, venise ca pacient la Clinica ”Diaconia”, unde a sărutat cu forța o tânără americancă, care era asistentă • inculpatul a fost trimis la arest, pe 13 iunie, prin decizia Judecătoriei Brăila, dar în iulie s-a mutat în arest la domiciliu
 
Bărbatul care a sărutat o asistentă, cetățean SUA, la Clinica ”Diaconia”, stă acum în arest la domiciliu. În luna iulie, Judecătoria Brăila a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv, luată pe 13 iunie, de judecătorul de drepturi şi libertăți, faţă de inculpatul R.  Marius Iulian, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Măsura s-a dat la începtul lunii trecute, pe o durată de 30 de zile, iar apoi s-a dispus prelungirea.
Instanța impune inculpatului obligația de a nu părăsi domiciliul fără permisiunea judecătorului, să se prezente în fața instanței de judecată, ori de câte ori este chemat, să nu ia legătura cu persoana vătămată. ”Pe durata arestului la domiciliu dispune ca inculpatul R. Marius Iulian să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere. Atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Atrage atenția inculpatului asupra art. 285 Cod penal, privind evadarea, potrivit căruia încălcarea obligației de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către inculpat a itinerariului sau a condițiilor de deplasare, stabilite potrivit legii, constituie infracţiunea de evadare şi se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani”, au stabilit magistrații.
Supravegherea respectării de către inculpat a obligațiilor care îi revin pe durata arestului la domiciliu va fi realizată de Inspectoratul de Poliție al Județului Brăila ca organ de supraveghere a respectării obligațiilor, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, va sesiza de îndată Judecătoria Brăila. În cazuri urgente, pentru motive întemeiate, inculpatul poate părăsi imobilul, informând imediat despre aceasta instituția, organul sau autoritatea desemnată cu supravegherea sa şi organul judiciar care a luat măsura arestului la domiciliu.
La ședința de la sfârșitul lunii iulie, instanța a menţinut arestul la domiciliu faţă de inculpat, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 30 de zile.
Reamintim că bărbatul a fost trimis la arest, pe 13 iunie, prin decizia Judecătoriei Brăila. Inculpatul R. Marius Iulian a formulat contestație împotriva măsurii preventive și spera să fie lăsat în libertate, dar instanța superioară i-a respins atunci cererea.
Potrivit datelor transmise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, la data de 10 iunie, în jurul orei 15:15, în timp ce se afla într-o clinică situată în municipiul Brăila, profitând de imposibilitatea persoanei vătămate de a-şi exprima voinţa, inculpatul a sărutat-o pe obraz şi pe buze.
Era vorba despre o tânăra de 25 de ani cu cetățenie americană, asistentă la Clinica ”Diaconia”, după cum ne-au spus surse judiciare, care a fost sărutată de individul de 39 de ani, acesta fiind acuzat de agresiune sexuală. Asistenta de la clinica medicală nu știa limba română, fiind sărutată cu forța. Aceasta se afla în țara noastră pentru a oferi asistență medicală gratuită persoanelor vulnerabile.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧