Local
Ard câmpurile Brăilei
* mulți fermieri preferă să folosească focul pentru a-și elibera terenurile agricole de resturile vegetale, înaintea arăturilor de primăvară * fac astfel economie de combustibil, chiar dacă încalcă legile în vigoare * de la începutul anului, ISU Brăila a raportat 112 incendii de vegetație uscată, gunoi menajer și miriște * pe principiul ”Hoțul neprins, negustor cinstit”, proprietarii de terenuri agricole scapă neamendați, deoarece autorităților le este imposibil să dovedească cine a pus focul pentru arderea miriștilor * când vine vorba despre incendierea intenționată a deșeurilor, se schimbă treaba: Garda de Mediu a aplicat, anul trecut, amenzi în valoare totală de 224.000 lei * totodată, pentru abandonarea de deșeuri pe domeniul public, s-au dat amenzi de 402.000 lei
Deși este interzisă prin lege, incendierea miriștilor pentru eliminarea resturilor vegetale încă se practică pe scară largă în județul Brăila, în această perioadă a anului. Mulți fermieri preferă să își curețe terenurile arabile punând foc, decât să folosească utilaje cu consum mare de combustibil. Așa se explică numărul mare de incendii de vegetație raportat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Dunărea” Brăila. Concret, de la începutul anului până în prezent, subunitățile de intervenție ale inspectoratului au acționat pentru limitarea și lichidarea a 112 incendii de vegetație uscată, gunoi menajer și miriște, care s-au manifestat în diferite localități ale județului. În majoritatea cazurilor, fumatul în locuri neamenajate este dat drept cauză a acestor incendii de vegetație. Cu alte cuvinte, se presupune că cineva a aruncat un rest de țigară pe iarba uscată și astfel au pornit incendiile care au afectat de la câteva sute de metri pătrați până la câteva zeci de hectare de teren agricol, de la caz la caz. Toată lumea știe, însă, că, de cele mai multe ori, aceste incendii au fost provocate intenționat de agricultorii care se pregătesc pentru arăturile de primăvară.
Garda de Mediu Brăila reamintește că practica incendierii terenurilor agricole este ilegală și se poate pedepsi cu amenzi contravenționale sau chiar cu închisoarea. ”Având în vedere că cetățenii, atât din zona rurală cât și din zona urbană, vor efectua lucrări de întreținere și curățenie a curților, livezilor, viilor, pășunilor, adaposturilor de animale, în perioada imediat următoare, în urmă cărora se vor genera deșeuri vegetale, vegetație uscată (miriști, stufăriș, canale de desecare) și gunoi de grajd, atragem atenția că este interzisă incendierea acestora, potrivit următoarelor prevederi legale: Ordonanța de Urgență nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecția mediului, art. 94, alin (1) Protecția mediului constituie o obligație a tuturor persoanelor fizice și juridice, în care scop (…) lit. n) nu ard miriștile, stuful, tufărișurile sau vegetația ierboasă fără acceptul autorității competente pentru protecția mediului și fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență. Sancțiunile contravenționale în cazul încălcării acestei obligații constau în în amendă de la 3.000 până la 6.000 lei, pentru persoane fizice, și între 25.000 și 50.000 lei, pentru persoane juridice.
Art. 98, alin (1) Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală: a) arderea miriștilor, stufului, tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate și de pe terenurile supuse refacerii ecologice”, transmit comisarii de mediu brăileni, prin intermediul unui comunicat de presă.
Deocamdată, Comisariatul Județean Brăila al Gărzii Naționale de Mediu nu a aplicat nicio sancțiune pentru incendierea de miriști, de la începutul anului în curs. Nici pe parcursul anului trecut, nu s-au dat amenzi pentru această contravenție ci doar avertismente. Concret, în 2021, au fost aplicate 17 avertismente pentru incendiere de miriști, pajiști și vegetație uscată. Amenzi nu s-au dat deoarece este foarte greu de dovedit că focul a fost pus intenționat, toți proprietarii de terenuri ascuzându-se după clasica scuză ”a fost cineva, nu se știe cine, pe câmp și a aruncat un chiștoc aprins la întâmplare…”. În anii trecuți, toate amenzile date de Garda de Mediu în astfel de spețe au fost contestate în instanță, iar judecătorii le-au dat câștig de cauză fermierilor.
Se schimbă treaba când vine vorba despre arderile ilegale de deșeuri
Când vine vorba, însă, despre arderea intenționată a deșeurilor, de această dată Garda de Mediu a dat amenzi ”la greu”, aici fiind prinși în flagrant atât agenți economici care au dat foc la diverse resturi – în general, ambalaje rezultate în urma unor activități comerciale – cât și Unități Administrativ Teritoriale (Primării) din județ care au procedat la incendierea unor halde de deșeuri. ”Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 92, din 19 august 2021, privind regimul deșeurilor, abandonarea deșeurilor este interzisă; eliminarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate în acest scop este interzisă; incendierea deșurilor de orice fel este interzisă. Pentru încălcarea acestor prevederi, amenzile aplicate pentru persoane fizice sunt de la 10.000 lei până la 20.000 lei, iar pentru persoane juridice de la 50.000 lei până la 70.000 lei”, informează Garda de Mediu Brăila. Anul trecut, au fost aplicate în județul nostru, pentru incendierea de deșeuri, 14 amenzi, în valoare totală de 224.300 lei, și un avertisment. Pentru abandonarea de deșeuri pe domeniul public s-au dat 25 de amenzi, în valoare totală de 402.000 lei și 5 avertismente. De asemenea, au fost confiscate două căruțe folosite pentru transportul ilegal al deșeurilor, precum și un autoturism folosit, de asemenea, pentru transportarea unor saci cu deșeuri, pe care proprietarul mașinii inenționa să îi arunce pe un teren viran de la marginea municipiului Brăila.
”Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Brăila recomandă, pe această cale, gestionarea corespunzătoare și legală a acestor categorii de deșeuri, iar autorităților publice locale de a monitoriza și controla zonele vulnerabile la abandonări și incendieri de deșeuri de orice tip, precum și incendieri de vegetație uscată”, au mai transmis comisarii de mediu brăileni.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















