Local
Apocalipsa copacilor în Brăila
• numărul arborilor doborâți de viscolul de sâmbătă și duminică întrece orice imaginație • Seroplant acționează în teren cu 50 de oameni și numeroase utilaje dar conducerea acestui serviciu din cadrul Primăriei spune că nici până la sfârșitul lunii ianuarie nu vor putea fi înlăturați de pe domeniul public toți copacii căzuți la pământ • în Parcul Monument e un adevărat dezastru
Viscolul de sâmbătă și duminică a culcat la pământ sute, poate chiar mii de copaci, pe raza municipiului Brăila. Conducerea Seroplant, serviciul din cadrul Primăriei Brăila care se ocupă de gestionarea spațiilor verzi din municipiu, spune că niciodată nu s-a mai confruntat cu o astfel de situație. ”Ploaia de sâmbătă a saturat terenul de apă, iar copacii, care n-au apucat să se desfrunzească din cauza temperaturilor ridicate din această toamnă, s-au îngreunat foarte tare după ce a început să ningă. La aceste condiții s-a adăugat și vântul foarte puternic, care a bătut atipic, din mai multe direcții, provocând prăbușirea unui număr foarte mare de arbori. Niciodată nu au căzut atât de mulți, nici nu se poate compara cu ce s-a întâmplat după furtunile din timpul verii”, ne-a declarat Ligia Drăgan, directorul Seroplant Brăila. Potrivit acesteia, a fost trimis pe teren tot personalul disponibil – muncitori, tehnicieni, ingineri -, în total circa 50 de persoane, pentru degajarea copacilor căzuți pe domeniul public. Chiar și așa, conducerea Seroplant spune că va dura multe săptămâni până vor fi înlăturate urmările viscolului din acest week-end. ”Nu știu dacă vom reuși să terminăm până la sfârșitul lunii ianuarie!”, ne-a mărturisit directorul Drăgan. Se va acționa cu prioritate pentru înlăturarea celor care s-au prăbușit peste mașini sau care blochează accesul în parcări. De asemenea, vor fi îndepărtați cu prioritate și cei care se sprijină pe clădiri sau rețele de electricitate. Abia după aceea se va interveni în parcuri sau în zonele de promenadă unde, de altfel, sunt cei mai mulți arbori prăbușiți. În Grădina Mare sau pe Faleza Dunării erau, ieri, mulți copaci scoși din rădăcină. Și în Piața Traian au căzut doi dintre brazii de mari dimensiuni care au fost plantați cu circa 50 de ani în urmă în această zonă centrală a municipiului. Unul dintre cei căzuți este dintre cei patru care străjuiesc ceasul-turn și care, oricum, prin înălțimea lor eclipsează de ani de zile acest simbol al orașului.
Cele mai mari ravagii au fost făcute, însă, de viscolul din week-end, în Parcul Monument, unde imaginile sunt de-a dreptul apocaliptice. ”Au mai fost viscole puternice și în alți ani, pe vremea lui Ceaușescu a viscolit într-o iarnă încât au fost puși la pământ stâlpii de înaltă tensiune, de la Brăila până la Focșani. Cu toate acestea, atunci n-am văzut atât de mulți copaci prăbușiți în Parcul Monument ca acum. Este un adevărat dezastru acolo, probabil din cauza faptului că arborii sunt bătrâni, au rădăcinile mici, altfel nu-mi explic ce s-a întâmplat”, ne-a spus un brăilean septuagenar, care a văzut multe la viața lui însă niciodată o asemenea apocalipsă a copacilor.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















