Social Media

ECONOMIC

Apă pentru irigații, extremă urgență

Publicat

în

* ANIF Brăila a început umplerea canalelor de irigații, ca urmare a solicitărilor primite de la fermieri * săptămâna aceasta, sunt vizate zonele  Gropeni, Stăncuța, Terasa Viziru și Terasa Sud
 
Seceta care deja se instalează i-a determinat pe fermieri și ANIF  să ia în calcul aprovizionarea cu apă a canalelor de irigat. “Avem deja comenzi de apă pentru 100.000 hectare de teren și culturi agricole, astfel că s-a trecut la umplerea canalelor, îndeosebi acolo unde sunt mari suprafețe de teren, inclusiv în Insula Mare a Brăilei. De aceea, stațiile de bază se pornesc gradual și în funcție de cerințe, săptămâna aceasta la Gropeni, Stăncuța, Terasa Viziru și Terasa Sud, iar săptămâna viitoare la Câineni și în bazinul legumicol Jirlău – Galbenu – Vișani. Deci, nu vor fi probleme în a răspunde prompt  solicitării fermierilor”, ne-a declarat Alfredo Pascale, directorul sucursalei brăilene a Agenției Naționale pentru Îmbunătățiri Funciare.
Șeful ANIF Brăila ne-a mai informat și că, urmare a situației prezentate de cotidianul nostru, au început acțiuni de decolmatare și curățare a canalelor de irigații de la marginea municipiului, care s-au umplut de tot felul de deșeuri aruncate de diverși indivizi. ”În ceea ce privește situația de la stația 2 Pisc și canalul CA-2, am trecut la decolmatarea celor cinci subtraversări existente între SISPA, linia de centură, ferma Cojanu, FNC și Baldovinești. Cu rugămintea de a nu  se mai arunca tot felul de gunoaie și deșeuri inerte, vegetație etc, nu doar în acest canal dar și în rețeua ANIF din  județ”, ne-a mai declarat directorul Pascale.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile