Administrație
Angajări cu dedicaţie la Muzeul Brăilei SRL
• tot mai multe voci susţin că posturile care se vacantează la instituţia culturală Muzeul Brăilei “Carol I” sunt păstrate tot pentru cei care le-au lăsat libere, prin prisma pensionării • spre exemplu, consilierul judeţean Ovidiu Nechita (PNL) a ghicit ce persoană va fi declarată admisă la concursul pentru funcţia de jurist, când încă nici proba scrisă nu avusese loc • alte persoane care au ieşit la pensie au fost reangajate cu contracte pe perioade determinate • liberalul Nechita, care e şi membru în Consiliul de Administraţie (CA) al instituţiei de cultură, susţine că ia în calcul varianta de a merge la DNA cu documente, pentru că a descoperit mai multe nereguli la muzeu • drept urmare, conducerea Muzeului a cerut preşedintelui Consiliului Judeţean să-l elimine pe Nechita din CA • directorul Ionel Cândea se apără susţinând că tineretul nu se prezintă la concursuri, dar angajările sunt anunţate, culmea, într-un ziar central cu tiraj confidenţial
Un nou scandal izbucneşte în jurul instituţiei de cultură, Muzeul “Carol I” al Brăilei. De data aceasta sunt vizate concursurile organizate pentru ocuparea diverselor posturi vacante din cadrul muzeului, dar şi faptul că pe funcţii rămân în continuare cei care, nu demult, au ieşit la pensie. Dezvăluirea a fost făcută publică, iniţial, de către consilierul judeţean Ovidiu Nechita (PNL), care este membru în Consiliul de Administraţie al instituţiei culturale, apoi susţinută de o sesizare care a ajuns pe adresa redacţiei cotidianului “Obiectiv – Vocea Brăilei”.
Liberalul Nechita a acuzat, pe o reţea de socializare, atenţie! pe 16 iulie, că “seria concursurilor trucate şi instrumentate de administraţia PSD sub bagheta magică a «preşedintelui de şedinţă» Francisk Chiriac continuă! De această dată, la concursul care va avea loc pe data de 1 august 2018 la o instituţie subordonată Consiliului Judeţean Brăila (Muzeul Brăilei «Carol I»), câştigător va fi din nou un fost angajat, în prezent «tânăr pensionar»! Mănăstire într-un picior, ghici ciupercă ce-i! R..S D….N Aşadar, succes tinerilor debutanţi ai facultăţilor de drept care se vor înscrie! P.S.: Oare preşedintele Chiriac tot pe Mama Omida va da vina?”. Nu se ştie dacă “Mama Omida” a avut vreo implicare în această “revelaţie” a consilierului judeţean, dar se pare că a avut dreptate. Candidatul care a fost declarat admis este Rais Dorian, cu punctajul 97,33, potrivit documentului postat pe site-ul Muzeului Brăila, pe data de 1 august 2018. Iniţialele se potrivesc cu cele scrise de Nechita. În legătură cu această stranie coincidenţă, managerul instituţiei culturale, Ionel Cândea, ne-a declarat că la acest concurs s-au înscris 4 candidaţi, dintre care unuia i-a fost respins dosarul din cauză că nu avea vechimea necesară. Din cei trei rămaşi în cursa pentru funcţia de jurist, doar unul singur s-a prezentat la proba scrisă, ca să vezi!, adică EXACT cel care a fost declarat admis la finalul concursului. A doua zi, pe 2 august, conducerea muzeului a înaintat o hârtie către Consiliul Judeţean prin care se solicită eliminarea din Consiliul de Administraţie a lui Ovidiu Nechita, pe motiv că “insultă personalul ştiinţific al muzeului şi minte cu neruşinare în privinţa modului de organizare şi desfăşurare a concursurilor de la Muzeu”, potrivit documentului pe care ni l-a pus la dispoziţie Cândea. Sunt anexate mai multe hârtii cu dovada publicării anunţului de concurs în Monitorul Oficial şi într-un ziar. Ce ziar trebuia să citească tinerii absolvenţi de Drept din Brăila ca să afle de concursul lui Cândea? Ei bine, Jurnalul Naţional care nu mai este auditat Brat, nu mai figurează nici măcar pe trafic.ro, care mai vinde în toată ţara circa 3000 de exmplare şi în Brăila maximum 150. După ce criterii a ales managerul Cândea acest ziar câtă vreme voia tineri din Brăila, e de neînţeles! Doar dacă concursul trebuia ascuns bine de ochii eventualilor doritori, astfel încât Dorian Rais, un personaj cu un trecut îndepărtat controversat, să pună mâna pe post. Zis şi făcut! Mai există anexat şi mailul transmis către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, tot despre concursul pentru postul de jurist, dar şi pentru postul de şef de Secţie de Artă.
Nechita vrea să se adreseze DNA pentru ilegalităţile descoperite la Muzeul Brăilei
Contactat telefonic, Ovidiu Nechita ne-a declarat că nu ştie nimic despre acest demers al conducerii instituţiei de cultură. “Acum aflu, o să mă interesez şi eu. În şedinţele Consiliului de Administraţie chiar sunt foarte tăcut, doar cer documente, şi asta probabil că-i enervează la culme! Muzeul Brăilei este un SRL! Ei doresc să nu fie controlaţi, asta e concluzia la care am ajuns. E posibil să ajung chiar la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru că am descoperit foarte multe nereguli! Să vină cu dovezi că eu mint! Am descoperit că firma din Tulcea care a câştigat contractul de curăţenie a angajat aceiaşi oameni pe care i-a avut vechea firmă! Firma din Tulcea nu avea niciun angajat când s-a prezentat pentru contract! Cât despre păstrarea în funcţie a pensionarilor, asta o poate sesiza oricine se uită peste documente. Spre exemplu, şefa contabilă este numită prin decizie pe aceeaşi funcţie, şi nu prin concurs!”, ne-a precizat Nechita. Liberalul s-a mai arătat revoltat şi de faptul că anunţurile de angajare au fost publicate în publicaţia “Jurnalul Naţional”. “De ce au publicat în «Jurnalul Naţional»? Ce tiraj are această publicaţie? Nu ştiu ce criterii au stat la baza acestei alegeri, dar nu e în regulă! Pe lângă tirajul foarte mic şi faptul că e publicaţie la nivel naţional, cine stă să caute acolo anunţuri de angajare? Eu, ca brăilean, cumpăr ziarul local să caut acolo de muncă! De ce nu au publicat într-un ziar brăilean anunţul? Poate chiar erau brăileni interesaţi şi nu au aflat despre concurs pentru că ei nu stau să urmărească Jurnalul Naţional!”, a mai adăugat consilierul judeţean.
Întrebat dacă sunt şanse de a fi scos din Consiliul de Administraţie al Muzeului, Ovidiu Nechita ne-a declarat că eliminarea se face doar prin votul consilierilor judeţeni. “Eu sper să nu fie cazul să vorbim despre aşa ceva. Atâta timp cât, în urmă cu ceva timp, domnul preşedinte Chiriac a declarat că trebuie să scoatem la iveală neregulile din instituţie, iar eu asta fac, pentru că se pompează bani publici mulţi acolo, nu văd motivul pentru care să fiu eliminat. Nu deţinem majoritatea în CJ, aşa că există varianta ca prin voturile colegilor din Consiliu să fiu dat la o parte din Consiliul de Administraţie. Dar apoi vin cu întrebarea: de ce mai vrea Chiriac să terminăm cu ilegalităţile dacă atunci când vine cineva şi arată un lucru care nu este în regulă, îl elimini?”, a mai comentat sursa citată.
Am vrut să aflăm şi opinia preşedintelui Consiliului Judeţean, Francisk Chiriac, despre acest nou scandal, însă acesta se află în concediu. Imediat cum va reveni la muncă, acesta va analiza documentele şi ne va transmite punctul său de vedere pe marginea acestui subiect.
Muzeul pensionarilor bine plătiţi
Imediat după terminarea concursului pentru funcţia de jurist, pe adresa redacţiei a sosit o sesizare anonimă, pe tema păstrării în funcţii a foştilor angajaţi ieşiţi la pensie. În text, sunt enumerate mai multe persoane despre care se afirmă că au ieşit în urmă cu câţiva ani la pensie, dar au fost reangajate cu contract pe 3 ani, iar în cazul unora cei 3 ani au trecut deja. Chiar şi PSD-istul Viorel Mortu şi om de cultură apare pe lista pensioarilor de la Muzeul Brăilei. “La muzeu s-au mai înscăunat şefi Pricop Ghena şi Ilie Elena, reangajate şefe de secţie în 2015, după ce s-au pensionat. În primăvara asta li s-au terminat contractele încheiate pe 3 ani şi acum au rămas şefe fără concurs. Din 2014, la muzeu se reangajează pe bandă rulantă toţi foştii angajaţi pensionaţi. Valentin Popa, pensionar angajat în 2014, are contractul expirat din 2017. Legea muncii permite reangajarea după pensie doar cu un contract pe 3 ani. Viorel Mortu, consilier judeţean PSD, pensionar şi el, angajat cercetător la muzeu. Pe firma de curăţenie mai sunt ascunşi alţi câţiva pensionari foşti angajaţi la muzeu faţă de care managerul are datorii. Toate concursurile au avut candidat unic admis cu notă maximă. Îl putem numi liniştiţi Muzeul pensionarilor Carol I. PSD ştie şi tace. Domnule Nechita, aduceţi-i vă rog la cunoştinţă şi domnului Chiriac, poate nu ştie că la muzeu sunt peste 15 pensionari bine puşi în poziţii cheie. Mult succes PSD la distrus instituţii că altceva nu ştiţi!”, este conţinutul integral al sesizării ajunse la ziarul “Obiectiv – Vocea Brăilei”.
Directorul Muzeului, Ionel Cândea, s-a supărat foc pentru că instituţia a fost numită “muzeul pensionarilor”, întrebându-se retoric “Ne dorim o ţară fără pensionari?”. Cândea a admis că toţi cei enumeraţi în sesizare sunt în continuare angajaţi ai instituţiei, deşi au ieşit la pensie, însă contractele lor sunt valabile. “La muzeu, sunt şefi de secţie Pricop Ghena, la Istorie, şi Ilie Elena, reangajată la secţia Memoriale, unde era şef de secţie, pentru că aceste secţii au nevoie de aşa ceva în schemă şi în organizarea muzeului. Odată terminat contractul de 3 ani, au dreptul prin lege la încă un an prelungire în cazul unor situaţii cu proiecte bine realizate şi în desfăşurare, aşa cum este cazul la cele două. «Am angajat din 2014 pe bandă rulantă pensionari…» (citeşte un pasaj din sesizare – n.r.). Valentin Popa este o valoare culturală a acestui oraş, a fost conferenţiar lector la «Brâncoveanu», asta mai mult sau mai puţin contează, a făcut un doctorat cu Vasile Băncilă, «Filosoful, viaţa şi opera» şi în continuare se îngrijeşte de secţia Memoriale. Vorbim despre un om care are activitate şi, de curând, a publicat «Mircea Eliade şi brăilenii». Deci noi, pensionarii ăştia de care vorbeşte cu dispreţ această «mizerie», nu pot s-o numesc altfel, aceşti pensionari lucrează, sunt intelectuali autentici, nu sunt glume! Oricum, când va veni timpul, se va termina contractul. Contractul a expirat în 2017 şi i-a fost prelungit cu încă un an. Şi pe urmă, încă unul dacă mai are motive să rămână. Toţi au dreptul la contracte pe 3 ani plus încă 2 ani, unul şi unul. Care e deranjul aici? Toţi trei au contracte valabile”, s-a apărat directorul muzeului brăilean.
«Nu putem să aruncă pensionarii! Vrem ţară fără bătrâni?»
Cât despre Viorel Mortu, al cărui nume apare în sesizare, Ionel Cândea ne-a declarat că nici în cazul lui nu este vorba despre vreo ilegalitate, ci are contractul valabil. Acesta a mai afirmat că există şi tineri angajaţi, dar nici nu poate da la o parte pensionarii, din cauza vârstei. “La fel are şi Viorel Mortu. Nu mă interesează de unde e, la valoarea intelectuală a lui Viorel Mortu nu poţi să renunţi la el în momentul în care face ediţie în cadrul ediţiei pe care o scoate fostul preşedinte al Academiei, Eugen Simion, şi care este o ediţie excepţională. Domnul Bălan de la noi lucrează pentru Panait Istrati, iar Viorel Mortu lucrează ediţia critică pentru Fănuş Neagu. Degeaba flutură domnul Nechita sau altcineva treaba cu tineretul, să vină cu tineret capabil. Nimeni nu dă la o parte tineretul. Am tineri la Etnografie, există o tânără la secţia de Artă, o fată de toată isprava care e doctorandă şi cu masterate în străinătate şi care va veni din urmă. Nu putem să aruncăm pensionarii! Vrem ţară fără bătrâni? Până împlinesc vârstele, asta este. Nu e nimic ilegal în chestia asta”, a spus sursa citată.
Acesta a continuat să povestească despre concursul pentru ocuparea postului de jurist al Muzeului, despre care Nechita a anticipat deja câştigătorul. “La concursul pentru ocuparea postului de jurist la Muzeu, s-au înscris iniţial patru persoane, una dintre persoane nu a îndeplinit condiţiile, nu avea vechimea de 10 ani, (de ce e nevoie de o vechime aşa mare la muzeu? – n.r) a fost dată la o parte şi au rămas trei. De ce nu s-au prezentat la proba scrisă? A fost doar un singur candidat! Le-a oprit cineva pe celelalte două persoane să vină? La fel, în ceea ce priveşte postul la Artă. Doamna Maria Stoica a ieşit la pensie prin luna mai şi stăm de atunci cu probleme destul de complicate cu simpozionul «Nică Petre», tocmai pentru că singura rămasă, această tânără despre care vorbeam mai devreme, nu poate să suplinească. Deci, cine crede că vine tineretul şi rezolvă, e treaba lui. Dacă domnii ăştia doresc ţara fără bătrâni…Îi deranjează pensionarii? Atât au dreptul: 5 ani maximum! Şi după aia, gata”, a adăugat Cândea. Sursa citată a mai afirmat că pensionarii nu sunt ascunşi printre personalul de la curăţenie, ci se ştie de ei: “Nu sunt ascunşi deloc, sunt oameni, femei supraveghetoare care ştiu matematic ce au de făcut în ce priveşte supravegherea şi în ce priveşte curăţenia. Repet a milioana oară, contractul acela care a stârnit atâtea valuri şi s-a crezut că o să arate cine ştie ce la muzeu, este o minciună. Este vorba despre 26 de supraveghetoare care muncesc 8 ore pe zi. Clar. Şi aşa, nu sunt de ajuns. Când se îmbolnăveşte una, când intră una în concediu, e un întreg vârtej, dar ce să facem?”.
«Voi candida până voi muri pentru postul de manager!»
Ionel Cândea ne-a mai declarat că, atunci când cineva se pensionează, postul este scos la concurs, numai că nu se prezintă candidaţi şi că se întreţine o stare de nervozitate asupra instituţiei culturale. Aşa a ajuns cu discuţia într-un alt punct “fierbinte”, şi anume banii pe care instituţia îi primeşte de la Consiliul Judeţean, dar şi despre aşa -zisa încercare de blocăre a editurii în Anul Centenarului. “Nu mai vorbesc de problema bugetului care se discută la Consiliu şi nu şi cu mine. Bugetul a rămas aşa cum e, deocamdată. Domnul preşedinte (al Consiliului Judeţean – nr.) spune că ce să fac cu un milion? Păi, milionul ăla care nu ni l-aţi dat şi o să vedeţi că până în decembrie ne trebuie mai mult de un milion pentru astupat sertarele în care nu mai e niciun ban pentru trimestrul III – în care ne aflăm – şi trimestrul IV, mai ales în IV nu mai rămâne nimic. Nu mai vorbesc de blocarea editurii. Am făcut rost de nişte bani de la Iaşi, vor ajunge la Academia Română şi apoi la noi, ca să continuăm «Basarabica». Pentru că nimeni nu poate opri o instituţie de cultură de talia muzeului care face ştiinţă adevărată şi istorie, să se oprească în Anul Centenar cu «Basarabica», să se oprească cu documentele care arată ce s-a întâmplat în anul 1914-1918 şi în timpul Revoluţiei Sovietice cu tezaurul românesc şi multe altele. Asta nimeni nu poate să-mi spună mie «te ocupi dumneata până la marginea judeţului», asta e deja cenzură! Încă o dată, îmi pare nespus de rău că se tensionează lucrurile acestea şi uitaţi-vă, cu documente autentice, ce se întâmplă la Brăila!”, a mai afirmat Cândea.
Directorul Muzeului Brăilei ne-a mai declarat că legea îi dă voie să candideze pentru postul de manager al instituţiei, indiferent de vârstă, afirmând că va candida “până voi muri. Să vedem cine va avea un alt proiect mai bun ca al meu. Un tânăr vreau să văd!”, a conchis acesta.
Reamintim că în cursul lunii aprilie a izbucnit un scandal în care a fost implicat Muzeul Brăilei “Carol I”, pe seama firmei de curăţenie. La momentul acela, se vorbea despre un contract încheiat cu o firmă, în valoare de 600.000 lei, pe o perioadă de 8 luni, moment în care Francisk Chiriac – preşedintele CJ – a declanşat verificarea tuturor contractelor de servicii achiziţionate de instituţia culturală, din 2016 şi până în prezent. Directorul Muzeului a susţinut, ulterior, o conferinţă de presă, în care a declarat că la mijloc ar fi presiuni politice, iar informaţiile despre acel contract au fost trunchiate şi aruncate în spaţiul public. “Cei care au câştigat licitaţia cumpără materialele sanitare şi ni le dau nouă la magazie, iar de la noi sunt predate supraveghetoarelor pentru că suprafaţa este de 5.700 metri pătraţi, mai mult de jumătate de hectar de curăţat, de întreţinut, dar care înseamnă 8 ore pe zi”, a spus la acea vreme, în apărarea sa, Ionel Cândea. În ceea ce priveşte maniera în care se organizează concursurile, managerul Ionel Cândea nu mai este deloc convingător, câtă vreme publicitatea este “îngropată”, iar Nechita ca şi alţii ghicesc dinainte cine va câştiga.
Salarii de mii de lei pe lună pentru angajaţii pensionari ai Muzeului
Pensionarii păstraţi în funcţii de Muzeul Brăilei câştigă foarte bine financiar. Dovadă stă documentul postat chiar pe site-ul instituţiei, cu lefurile primite de toţi angajaţii, conform noii Legi a Salarizării nr. 153/2017. Managerul are un salariu lunar de 8.496 lei, în timp ce contabilul şef câştigă 5.536 lei. Salariul unui şef de secţie este cuprins între 5.053 lei şi 7.000 lei, la care se adaugă indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor, în valoare de 950 lei. Pentru funcţia de şef serviciu, salariul este cuprins între 4.674 lei şi 5.053 lei.
Cercetătorii ştiinţifici au salarii de peste 5.000 lei. Spre exemplu, un cercetător încadrat la gradul profesional I şi cu studii superioare câştigă 7.145 lei, la care se adaugă 950 lei indemnizaţia, deci per total 8.095 lei lunar. În ceea ce-l priveşte pe Viorel Mortu, acesta este încadrat pe postul de cercetător ştiinţific gradul III, cu un salariu brut de 6.025 lei însemnând 3.524 lei net.
Nici consilierul juridic nu se poate plânge de miile de lei ce-i intră lunar în buzunar doar ca salariu de la Muzeu. La salariul de 3.749 lei, se adaugă indemnizaţia de 950 lei, dar şi valoarea brută a sporului pentru condiţii de muncă, alţi 562 lei. Per total, juristul, adică Dorian Rais, pleacă acasă în fiecare lună cu 5.261 lei. Bineînţeles, la această sumă adăugaţi pensia.
Per total, cheltuiala cu salariile angajaţilor ajunge la 275.508 lei, pe lună, cu tot cu sporuri. Lista cu salariile tuturor angajaţilor este disponibilă pe site-ul Muzeului Brăilei, la secţiunea Anunţuri (în josul paginii), apoi la Anunţuri Diverse.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















