Local
Amenzile au curs, iar permisele au ”zburat”, în timpul raziilor polițiștilor
• vineri, polițiștii au dat amenzi în valoare de peste 54.000 de lei, iar pentru menținerea siguranței rutiere zece șoferi au rămas fără permis de conducere • sâmbătă, polițiștii au constatat 186 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică, iar amenzile aplicate au fost în valoare de peste 71.000 de lei • duminică au fost aplicate amenzi în valoare de peste 93.000 de lei și a fost organizată o acțiune de tip Blitz, pentru reducerea riscului rutier • un bărbat din Frecăței este cercetat penal după ce l-a lăsat la volan pe un bărbat fără permis, iar un doljean a fost prins drogat în localitatea Vărsătura
Un nou week-end fierbinte, cu amenzi usturătoare pentru conducătorii auto care au circulat după propriile legi și indivizi puși pe scandal. Ca la fiecare sfârșit de săptămână, oamenii legii au fost pe urmele infractorilor. Nici luni nu a fost o zi prea liniștită, când polițiștii au continuat acțiunile pentru prevenirea fenomenului infracțional.
Astfel, principalele misiuni desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în cele trei zile de week-end, au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel și creșterea gradului de siguranță rutieră. Vineri, în cele 24 de ore, polițiștii au acționat pentru a preveni faptele antisociale, organizând zece acțiuni și au intervenit la 46 de evenimente, dintre care 37 au fost sesizate de cetățeni prin apel de urgență 112. ”Polițiștii au constatat 119 fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 54.000 de lei. Pentru menținerea siguranței rutiere, zece șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic. De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice autovehiculele care nu prezentau siguranță în trafic, iar cinci certificate de înmatriculare au fost retrase până la remedierea problemelor constatate”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Pe timp de noapte, în intervalul orar 00:30-02:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila- Secția 1 și 2 Poliție Rurală Brăila au desfășurat o acțiune, pe raza de competență, pentru prevenirea faptelor antisociale, creșterea vizibilității polițienești și combaterea faptelor ilegale. Au fost legitimate 21 de persoane ce au fost verificate în aplicația eDAC, controlate vehicule, testați șoferii cu aparatele din dotare.Discotecă în aer liber, cu ocazia zilei comunei Surdila-Găiseanca
De asemenea, în contextul manifestărilor premergătoare desfășurării zilei comunei Surdila-Găiseanca, sărbătorită în week-end, unde a fost desfășurată o discotecă în aer liber, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făurei au asigurat o prezență vizibilă în toate zonele de desfășurare a manifestărilor. Totul pentru prevenirea oricăror incidente antisociale, dar și pentru ca polițiștii să poată interveni într-o manieră promptă în cazul unor posibile situații care se află în competența de gestionare a poliției, nefiind înregistrate probleme.
În timpul activităților, polițiștii au legitimat 30 de persoane ce au fost verificate in aplicația eDAC, au controlat 20 de autovehicule, fiind efectuate testări cu aparatul etilotest și drugtest. Au fost sancționați cei care au ales să încalce legislația, fiind aplicate șapte sancțiuni contravenționale.Șofer doljean, prins sub influența unor droguri, în localitatea Vărsătura
Sâmbătă, polițiștii au constatat 186 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică, iar intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 71.000 de lei. Pentru menținerea siguranței rutiere, patru șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic, iar două certificate de înmatriculare au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
Pe timp de noapte, în intervalul orar 22:00-02:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila- Secția 1 și 2 Poliție Rurală Brăila, Poliției Orașului Însurăței și Făurei au desfășurat acțiuni, pe raza de competență, pentru prevenirea faptelor antisociale, creșterea vizibilității polițienești, combaterea faptelor ilegale și reducerea riscului rutier. Astfel au fost legitimate 76 de persoane ce au fost verificate în aplicația eDAC, controlate 61 de vehicule, testați șoferii cu aparatele din dotare și aplicate sancțiuni.
”Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic un tânăr de 24 de ani, din județul Dolj, în timp ce conducea un autoturism pe DE 584, în afara localității Varsătura. Acesta a fost testat și cu aparatul drugtest, rezultând indicii cu privire la o posibilă prezență a substanţelor psihoactive”, au transmis polițiștii.
Se menționează faptul că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii consumului de substanțe interzise. Cercetările continuă în vederea stabilirii situației de fapt.Acțiune de tip Blitz, pentru reducerea riscului rutier
Duminică, polițiștii au intervenit la 49 de evenimente și au constatat 167 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 93.000 de lei. Pentru menținerea siguranței rutiere, cinci șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic, iar patru certificate de înmatriculare au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.
La data de 1 septembrie, în intervalul orar 16:00-20:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au desfășurat o acțiune de tip Blitz, în scop preventiv, pentru reducerea riscului rutier și creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul participanților la trafic, pe raza municipiului. ”Au fost legitimate persoane ce au fost verificate în aplicația eDAC, controlate autovehicule și efectuate testări cu aparatul etilotest și drugtest.
Cei care au ales sa încalce legislația au fost sancționați, fiind aplicate 35 de sancțiuni contravenționale în valoare de 7.920 lei, fiind reținut un permis de conducere și un ceritficat de înmatriculare”, au spus polițiștii.Cercetat penal după ce l-a lăsat la volan pe un bărbat fără permis
Localnici din Frecăței, cercetați penal. Unul i-a permis celuilalt să conducă autoturismul, deși știa că nu are permis de conducere.
La data de 1 septembrie, la ora 21:20, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila în timp ce acționau în trafic, au oprit un bărbat de 37 de ani, din comuna Frecăței, care conducea un autoturism pe DJ 212A, dinspre municipiul Brăila, către comuna Mărașu.
Fiind verificat în bazele de date ale poliției, polițiștii au constatat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. ”Pe locul pasagerului din dreapta față, a fost identificat un alt bărbat de 37 de ani, proprietar al autovehicului, care i-ar fi încredințat spre conducere autovehiculul deși cunoștea faptul că nu posedă permis de conducere. Șoferul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind sancționat contravențional conform prevederilor OUG 195/2002. La testarea cu aparatul drugtest, rezultatul a fost negativ”, au spus polițiștii.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu deține permis de conducere.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















