Administrație
Ambrozia, extremă urgență doar pe hârtie. În practică, buruiana periculoasă a năpădit Brăila
• Camera Deputaților a adoptat proiectul de modificare a Legii privind combaterea ambroziei, iar anual, proprietarii de terenuri vor avea de îndeplinit o anumită obligație • dacă nu o respectă, angajații din primării pot intra și fără acceptul lor pe terenurile năpădite de ambrozie și pot îndepărta buruiana, dar vor suporta costurile • luna trecută, redactorii ”Obiectiv” chiar au semnalat într-un articol existența unei suprafețe mari de teren acoperită cu ambrozie, dar nici până în prezent nimeni nu a îndepărtat buruiana, pe motiv că nu aparține de domeniul public • am încercat să aflăm mai multe detalii despre măsurile dispuse de Comisia de combatere a ambroziei din cadrul Primăriei Brăila, dar președintele acesteia nu a răspuns la telefon
Legea ambroziei a fost modificată. Angajații primăriilor vor putea intra și fără permisiunea deținătorilor de terenuri sau proprietarilor pentru a îndepărta buruiana.
Camera Deputaților a adoptat proiectul de modificare a Legii privind combaterea ambroziei, iar anual proprietarii de terenuri vor avea de îndeplinit o anumită obligație. Practic, s-a decis, printre altele, ca cei care dețin astfel de terenuri să efectueze, până la data de 30 iunie a fiecărui an sau în termen de 15 zile de la primirea unui avertisment, lucrări de smulgere sau erbicidare a acestei plante. Dacă nu se conformează, se ocupă primăria, dar proprietarul terenului va suporta costurile. În altă ordine de idei, dacă la expirarea termenului de 15 zile de la transmiterea avertismentului, autoritățile locale constată că proprietarii sau deținătorii de terenuri nu le-au curățat de buruieni, pot interveni pentru a îndepărta ambrozia.
Noile reglementări urmăresc să ajusteze termenele în care proprietarii sau administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația efectuării lucrărilor de întreținere a terenurilor, raportat la perioadele de răsărire și înflorire a acestei buruieni. Potrivit proiectului, aceste măsuri se mențin până la sfârșitul perioadei de vegetație a ambroziei. Asta înseamnă că ambrozia trebuie eliminată ori de câte ori apare, nu doar până la data de 30 iunie, cum era până acum.
Totodată, autoritățile administrației publice locale vor proceda la efectuarea lucrărilor, pe cheltuiala solicitantului, asta în cazul în care dispun de mijloacele necesare efectuării acestora sau îl vor informa pe acesta că nu pot da curs solicitării și că obligația legală subzistă. Tot autoritățile administrației publice locale vor stabili și modalitatea de plată a contravalorii prestațiilor serviciilor de curățare a terenurilor năpădite de ambrozie, după cum se mai arată în actul normativ.
Din păcate, Brăila nu duce lipsă de ambrozie și oricâte comisii de combatere a acestei buruieni s-ar înființa, măsurile se dovedesc a fi ineficiente. Cel puțin pe terenurile private, buruiana acoperă suprafețe mari de teren și, în ciuda semnalelor apărute și în cotidianul ”Obiectiv” chiar luna trecută, autoritățile nu au mișcat un deget. Vorbim, așadar, despre terenul de pe Șoseaua de centură, din dreptul fostului centru comercial ”Armonia”, care arăta fix la fel și la jumătatea lunii august. Plin de ambrozie. Cum la acea vreme, mai toți directorii contactați de redactorii ”Obiectiv” se aflau în concediu, am revenit acum cu telefon pentru a afla cine și ce măsuri va lua în contextul în care și legea ambroziei a suferit modificări, în favoarea autorităților. ”Tot ce este pe domeniul public noi am cosit. Ce nu este pe domeniul public nu este cosit. Eu nu am cum să intervin acolo. Da, cunosc, acum se poate soma acel proprietar de teren și după, dacă nu a dat curs, reprezentanții primăriilor pot interveni să execute lucrările de combatere și ulterior proprietarul va suporta costurile. Mă depășește problema! Da, acolo clar e teren privat, dacă a fost sau nu somat acel proprietar chiar nu știu să vă dau amănunte. Noi am intervenit ori de câte ori am fost sesizați, anunțați de cetățeni. Dacă mai scad temperaturile, poate de săptămâna viitoare, o să intrăm la erbicidat”, a răspuns directorul ”Seroplant”, serviciu de utilitate publică din subordinea Primăriei Brăila, Ligia Drăgan. Contactat, la rândul lui, în repetate rânduri, președintele Comisiei cu atribuții privind identificarea și combaterea ambroziei, tot din cadrul Primăriei Brăila, Grigore Cârâc, nu a răspuns la telefon.
Terenuri pline cu ambrozie nu se află doar la marginea municipiului ci și în zona centrală. De exemplu, în incinta fostei Secții Arta Lemnului, din zona portuară, pe strada Împăratul Traian, o suprafață de sute de metri pătrați este năpădită de ambrozie, fără ca nimeni din administrația locală să facă nimic în această privință.
Pentru că vorbim de o buruiană care agravează alergiile și astmul bronșic, conform Legii 62/2018, românii care stau la casă și proprietarii de terenuri au obligația de a elimina ambrozia ”pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane”. Cei prinși pe picior greșit riscă sancțiuni între 1.000 și 5.000 de lei, în cazul persoanelor fizice și între 10.000 și 20.000 de lei, pentru persoane juridice.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















