Social Media

Politică

Alegerile în PSD s-au încheiat. Declarații

Timp de citire: 10 minute

• șeful Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, a câștigat detașat cursa pentru fotoliul de președinte al organizației județene a PSD Brăila, vineri, 27 ianuarie • acesta a obținut 301 voturi din partea delegaților participanți la Conferința județeană de alegeri, în timp ce contracandidatul său, deputatul George Adrian Paladi, 34 de voturi • la eveniment au participat Marcel Ciolacu, președintele PSD la nivel național, Pavel Stănescu, secretarul general al social-democraților, vicepremierul Sorin Grindeanu, dar și alți lideri de la Centru, președinți de consilii județene și primari din Regiunea Sud-Est, precum și europarlamentarii Mihai Tudose și Dan Nica • pe lângă podul peste Dunăre, colaborarea Brăila-Galați, la Conferință s-a pus accentul pe discuții despre viitorul Guvern PSD și despre Alegerile Prezidențiale
 
Este oficial, PSD-iștii brăileni au o nouă echipă de conducere formată din șeful CJ Francisk Iulian Chiriac, ales președinte al organizației județene a partidului și din primarul Marian Dragomir, ales la rândul său lider al Municipalei. Așa cum am anunțat într-o ediție online a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, delegații participanți la Conferința județeană de alegeri a PSD Brăila, ce a avut loc pe 27 ianuarie, la Regal Events Ballroom, i-au acodat 301 voturi lui Chiriac pentru fotoliul de președinte. Spre deosebire de Dragomir, Chiriac a avut un contracandidat: pe deputatul George Adrian Paladi, însă acesta a primit doar 34 de voturi. În cazul celor doi s-a mers pe procedura votului secret.
Tot în cadrul Conferinței de vineri, a fost ales și primarul Marian Dragomir (proaspăt lider al Municipalei PSD) ca prim-vicepreședinte al organizației județene. De această dată însă, prin vot deschis cu ridicarea mâinii. Procedura s-a repetat și în cazul vicepreședinților și a celor 105 membri ce compun Consiliul Politic Județean. În ceea ce privește fotoliile de vicepreședinți, acestea au fost ocupate de: Nicu Ardeleanu, Neagu Carman, Florentina Carșote, George Fănel Chiriță, Stanca Coman, Daniel Drăguț, Ionel Epureanu, Alexandru Jantea, Sorin Moise, Cornelia Neacșu, Nicolae Negoiță, Nicu Niță, Teodora Puia, Ion Rotaru, Aurel Simionescu, Cristina Stănescu, Iulian Timofei, Mihai Tudose și Ionel Voinea.
După încheierea votului, în calitate de președinte al PSD Brăila, Chiriac l-a propus pe deputatul Florin Mircea pentru funcția de secretar executiv, pe care parlamentarul a ocupat-o și în mandatul trecut.
Precizăm că la eveniment au participat: președintele PSD național Marcel Ciolacu, prim-vicepreședintele social-democraților, vicepremierul Sorin Grindeanu (ministrul Dezvoltării), Paul Stănescu, secretarul general al PSD, ministrul Culturii Lucian Romașcanu, secretarul general al Guvernului Marian Neacșu, vicepreședinte PSD, europarlamentarul gălățean Dan Nica, vicepreședinte PSD primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu. De asemenea, europarlamentarul PSD Brăila Mihai Tudose, președintele CJ Galați Costel Fotea. A fost invitat și Horia Teodorescu, președintele CJ Tulcea. Au mai participat senatorul Felix Stroe, fost ministru și președinte PSD Constanța, Nicușor Calici prefectul județului Vrancea, Marian Pavel, președintele CJ Ialomița și George Sava, directorul general ADS. Și bineînțeles social-democrații cu funcții de conducere din Brăila.
Ca o surpriză în timpul Conferinței Județene de alegeri, fostul șef al organizației, senatorul Ion Rotaru a anunțat că primarul comunei Măxineni, Ionuț Postolache, care a participat din partea USR-PLUS la Alegerile Locale din 2020, a decis să treacă în tabăra social-democraților. Postolache a participat la eveniment în calitate de invitat și a luat cuvântul aducând mulțumiri europarlamentarului Mihai Tudose pentru faptul că a primit promisiuni că proiectele sale vor fi sprijinite pe viitor.
 
Chiriac, sprijinit de toți liderii prezenți înaintea votului
Trebuie subliniat că absolut toți liderii PSD care au luat cuvântul în timpul Conferinței au ținut într-un fel sau altul să își manifeste public sprijinul față de Francisk Iulian Chiriac pentru funcția de președinte al organizației. Nici măcar unul nu a pomenit numele lui George Adrian Paladi, contracandidatul lui Chiriac. De altfel, discursul lui Paladi nu a fost difuzat nici în transmisiunea live pe rețelele de socializare pe care PSD Brăila postat-o de la eveniment.
Chiriac a luat cuvântul de mai multe ori în timpul evenimentului. Prima dată, înainte de a candida. Acesta a vorbit despre trecutul său în cadrul organizației brăilene. Despre faptul că ține la echipă și că își dorește să colaboreze cu primarul Marian Dragomir atât din punct de vedere administrativ cât și politic. Despre proiectele nou începute cu liderii administrațiilor vecine, precum și despre realizările sale de pe funcția administrativă pe care o deține. De asemenea, Chiriac a ținut să le mulțumească atât europarlamenarului Mihai Tudose, cât și fostului șef al PSD Brăila, Ion Rotaru.
De cealaltă parte, Paladi și-a făcut o scurtă descriere, prezentându-se drept un tânăr gata să preia ștafeta. Acesta a vorbit despre necesitatea deschiderii PSD, despre decizii luate în echipă, a ținut să precizeze că a ajuns la un anumit nivel de înțelepciune și a atras atenția asupra pericolului preluării puterii de către un “singur șef”. Totodată, a ținut să își încheie discursul prin a le transmite primarilor că este nevoie ca partidul să fie mai aproape de ei decât a fost până acum. Totuși, discursul său nu a impresionat prea mult.
”Stimați colegi, mulțumesc foarte mult, în primul rând celor care m-au votat. Dar și celor care nu m-au votat. Cu siguranță voi fi același om de echipă. (…) Și împreună cu vechea și cu noua mea echipă, vom duce toate proiectele la bun sfârșit. Ne-am apucat de muncă și trebuie să continuăm mai sârguincios, pentru că ne așteaptă un an electoral foarte dificil. (…) Trebuie să și câștigăm toate scrutinurile de alegeri. Și în continuare, împreună cu colegul și prietenul meu Marian, o să ne plimbăm de mânuță, nu numai prin municipiu, fiindcă acum este și prim-vicepreședinte la Județ, o să îl luăm și prin județ. Vă mulțumesc foarte mult!”, a declarat Chiriac imediat după aflarea rezultatului votului.
 
Podul și parteneriatele cu Galați
Vicepremierul Sorin Grindeanu a anunțat că trebuie să plece mai repede de la Conferință, astfel că acesta a fost primul care a luat cuvântul, urmat de ministrul Romașcanu, aflat în aceeași situație. Printre altele, atât Grindeanu cât și președintele PSD, Marcel Ciolacu, au vorbit despre colaborarea din ce în ce mai bună dintre brăileni și gălățeni privind proiectele de dezvoltare a zonei. Aceștia au acordat credit europarlamentarilor Mihai Tudose și Dan Nica pentru ajungerea la acest rezultat. Cum era de așteptat, s-a vorbit și despre importanța podului suspendat peste Dunăre, ca principal element de pornire pentru întreg acest scenariu.
Europarlamentarul Mihai Tudose și-a manifestat sprijinul față de Francisk Iulian Chiriac și de Marian Dragomir.
”Nu văd o altă echipă capabilă să ducă aceste lucruri mai departe la Brăila, decât cea formată de domnul Marian Dragomir și de domnul Iulian Francisk Chiriac. Nu văd! Tot ce ne-am consultat pe aici cu dumneavoastră în ultimii doi ani, că de atât timp ne chinuim să găsim o formulă bună, toți ați spus același lucru: asta e echipa! Cu ăștia mergem! Așa că domnule președinte Marcel Ciolacu, domnule secretar general Stănescu, stimați colegi, de astăzi, la Brăila, veți avea o echipă tânără, proaspătă, performantă, rodată. (…) o echipă pe care să vă puteți baza și atunci când sunteți la Guvern. Și cu siguranță vă puteți baza pe ei doi și pe noi toți la Prezidențiale. Acolo este țelul”, a declarat la rândul său Mihai Tudose, încântat de colaborarea județului nostru cu administrațiile vecine.
 
Tudose vrea un viitor președinte al României PSD-ist
În cadrul Conferinței Județene social-democrații nu s-au ferit să vorbească despre faptul că începând cu luna mai, PSD ar trebui să conducă noul Guvern, iar prim-ministru să fie președintele social-democraților, Marcel Ciolacu. De altfel, în acest context, Ciolacu a precizat că își dorește ca europarlamentarul brăilean Mihai Tudose să facă parte din noul Executiv, iar acesta a transmis că nu are de gând să refuze cererea lui Ciolacu, dacă acesta va ajunge premier. Motivul? Nici actualul șef al PSD nu l-a refuzat pe vremea când el se afla în fruntea Guvernului. Totuși Tudose a punctat clar că refuză categoric Ministerul Energiei.
În același context, social-democrații au vorbit și despre importanța Alegerilor Prezidențiale care se apropie. Cel care a deschis subiectul a fost Aurel Simionescu, care a apreciat că PSD trebuie să câștige Alegerile Prezidențiale, deoarece această bătălie a fost pierdută de fiecare dată în ultimii ani. Iar ideea a fost continuată de Mihai Tudose, care a dorit să puncteze că în ciuda opiniei conducerii partidului, doar opțiunea unui candidat din partea PSD la alegerile prezidențiale le poate aduce victoria. În caz contrar, după cum a subliniat Tudose, s-ar ajunge la concluzia că în rândurile social-democraților nu a fost posibil să fie identificat un om capabil, iar pe cale de consecință s-a mers pe susținerea unui independent. Părerea europarlamentarului a fost susținută și de Paul Stănescu, secretarul PSD, însă Ciolacu a dorit să puncteze că își dorește ca partidul pe care îl conduce să fie unul deschis către orice opțiune.
”Este un om demn (n.r. – Mihai Tudose). Este un bun comun al nostru și al conducerii centrale. Cum vă spuneam: un om dificil. Sunt ferm convins că are perfectă dreptate când vorbește că viitorul președinte al României să fie membru de partid, din interiorul PSD. Văd că s-a aliat acum și cu domnul Stănescu. Are această calitate. De fapt, ambii o au. Totuși, Partidul Social Democrat trebuie să rămână întotdeauna un partid deschis. Nu avem dreptul de a închide acest partid. PSD prin politica sa trebuie să fie un partid deschis și să încerce în continuare să strângă cele mai bune valori. Îmi doresc la fel ca și dumneavoastră, ca și colegii mei și bunii mei prieteni, care mi-au fost alături în această perioadă, îmi doresc un președinte al României de stânga. Categoric! După 20 de ani este momentul de a avea un președinte de stânga”, a transmis Ciolacu în legătură cu Prezidențialele din 2024. 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură

* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură

Publicat

în

Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.

Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.

Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.

Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.

Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.

”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.

Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.

Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.

Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.

”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.

Ce propune deputatul

În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.

M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.

La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.

Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.

Citește articolul complet

Politică

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori

• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere

Publicat

în

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
Deputatul-fermier Alexandru Popa a depus luni un proiect la Comisia pentru Agricultură

Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.

În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.

Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).

Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici  nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.

Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor

În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.

”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.

La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.

Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.

”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.

Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.

Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.

Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.

”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.

Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧