Social
Alături de Gabriel
• elev în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu”, Gabriel practica sport și se bucura de viață ca oricare alt adolescent, când a fost diagnosticat cu o tumoră malignă, în luna februarie • acum, se află înternat la Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” București, unde a suferit o intervenție chirurgicală de extragere a unei părți din osul afectat • asta după se a urmat mai multe ședințe de chimioterapie la Institutul Oncologic „Profesor doctor Alexandru Trestioreanu” • „Suntem alături de Gabriel”, ne-a declarat Ștefania Botez, vicepreședintele Asociației Down Brăila Botez Vlad Sergiu • pe 15 iunie, în Parcul Monument, asociația organizează evenimentul caritabil „Și eu te iubesc, Gabriel”, la care vor participa elevi de la mai multe școli și grădinițe din municipiu și județ, cercetașii de la „Nufărul Alb”, precum și elevi de la Școala Populară de Artă „Vespasian Lungu” și Palatul Copiilor
Se spune că nu există durere mai mare pentru o mamă decât să-și vadă copilul pe patul de spital, diagnosticat cu o afecțiune gravă.
Sunt patru luni de când Gabriel, un adolescent de doar 14 ani, elev în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” Brăila, a fost diagnosticat cu „tumoră malignă omoplatul și oasele lungi ale membrelor inferioare” (osteosarcom). De atunci, familia face tot ce-i stă în putință pentru a-l ajuta să se vindece, iar Gabriel nu este singur. Îi are alături pe colegii și profesorii de la „Ecaterina Teodoroiu”, dar și pe membrii Asociației Down Brăila Botez Vlad Sergiu, care au pus la punct cel mai mare eveniment caritabil organizat în ultima vreme, la Brăila.
„Întâmplarea vieții lui Gabriel, elev în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” Brăila, este una la care nimeni nu se așteaptă, nu se gândește și nu își imaginează că o poate trăi. Gabriel făcea sport, când o durere suportabilă de braț, apărută la sfârșitul anului trecut – pusă, inițial, pe seama antrenamentelor – a determinat părinții să investigheze mai atent. Și, de la o simplă radiografie, într-un timp extrem de scurt, a primit diagnosticul de osteosarcom la umărul stâng. Acum, Gabriel are de parcurs un drum lung pentru vindecare, cu chimioterapie și protezarea unei părți din osul afectat, iar noi ne dorim să îi fim alături, pentru a încerca să mai ridicăm din presiunea financiară care apasă asupra familiei. Oameni dragi, să spunem cu toții, în ziua de 15 iunie, «Și eu te iubesc, Gabriel!»”, ne-a declarat Ștefania Botez, vicepreședintele Asociației Down Brăila Botez Vlad Sergiu Brăila, organizatorul evenimentului caritabil care va avea loc la jumătatea lunii iunie, începând cu ora 16.00, în Parcul Monument.
„Gabriel are 14 ani și este elev în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” din Brăila. În luna septembrie anul trecut, venind de la unul din antrenamentele pe care le făcea cu bucurie și seriozitate, a acuzat o durere suportabilă la umărul stâng. În scurt timp, disconfortul s-a accentuat, iar noi, părinții am obținut o programare pentru o radiografie, în data de 15 decembrie, radiografie care a semnalat o problemă diagnosticată exact după biopsia din 10 februarie a.c. Diagnosticul a fost de osteosarcom teleangiectatic 1/3 proximală humerus stâng”, ne-a mărturisit mama lui Gabriel, Petruța.
Încă de la început, colegii lui Gabriel, precum și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” Brăila au ținut să fie alături de adolescent și de familie, organizând un târg caritabil în unitatea de învățământ. Toți aceștia au confecționat felicitări și au donat cărți și jucării pe care, mai apoi, le-au oferit în schimbul unei donații. Așa au înțeles elevii de la „Ecaterina Teodoroiu” să transmită empatie către bunul lor coleg aflat în suferință, să arate că le pasă și că înțeleg situația delicată prin care trece Gabriel.
Cadrele didactice au continuat demersul început la nivel de școală și au propus organizarea unui eveniment caritabil la nivelul comunității, prin invitația transmisă zilele trecute, către Asociația Down Brăila Botez Vlad Sergiu, de a organiza un eveniment caritabil de amploare.
Ștefania Botez, vicepreședinte Asociația Down Brăila Botez Vlad Sergiu:
„Pentru că noi cunoaștem sentimentul primirii unui diagnostic și gestionarea vieții unui copil cu o afecțiune, am răspuns imediat prezent acestei nevoi. Suntem alături de Gabriel, care este și coleg de școală cu mulți copii din asociația noastră, îl vom susține și îi transmitem că abia așteptăm să ne facă o demonstrație de kickboxing. Buna colaborare pe care o avem de câțiva ani cu Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” ne determină să avem încredere că evenimentul caritabil va aduna laolaltă mulți copii și tineri, atât pe scenă cât și în public, și că va sensibiliza comunitatea care va fi prezentă pentru a susține demersul nostru”.
Până la data la care am redactat aceste rânduri, organizatorii evenimentului caritabil primiseră, deja, confirmarea participării (cu momente artistice) de la grupuri de copii din școli și grădinițe din municipiu și județ, de la Școala Populară de Artă „Vespasian Lungu” și de la Palatul Copiilor. Celor de la Asociația Down Brăila Botez Vlad Sergiu le vor fi alături, cu ateliere de facepainting și slackline, cercetașii de la Centrul Local „Nufărul Alb” Brăila. De asemenea, în cadrul evenimentului caritabil, vor fi organizate ateliere de pictură pe figurine și ateliere de desen, cu sprijinul unor voluntari inimoși din Brăila.
Solidari cu Gabriel Bratu
La ora actuală, Gabriel se află internat la Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” București, unde a suferit o intervenție chirurgicală de extragere a unei părți din osul afectat (la umărul stâng), după o serie de ședințe de chimioterapie efectuate la Institutul Oncologic „Profesor doctor Alexandru Trestioreanu” București, ședințe începute încă din luna februarie. După intervenția chirurgicală, va urma introducerea unei proteze în locul părții osoase (afectate) eliminate. Chimioterapia va continua până în luna noiembrie a.c. aproximativ, apoi va începe monitorizarea săptămânală (sau de două ori pe lună) a pacientului, în funcție de evoluția bolii, timp de 5 ani.
„Avem alături elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” Brăila, la inițiativa cărora am demarat acest eveniment caritabil. Sâmbătă, 15 iunie, începând cu ora 16.00, pe scena din Parcul Monument vor evolua copii și tineri talentați care au înțeles că, prin prezența lor, sunt alături de Gabriel. Cei prezenți vor putea participa la ateliere de dezvoltare a abilităților și a creativității, în cadrul evenimentului caritabil „Și eu te iubesc, Gabriel!”, a mai precizat Ștefania Botez.
Donații pentru Gabriel se pot face în contul deschis pe numele mamei, PETRUȚA BRATU: BCRRO70RNCB0048039896820001.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















