Social
Alături de cei rămași fără acoperiș deasupra capului. Sătenii din Movila Miresii au donat bunuri de peste 15.000 de lei
• ajutoarele au ajuns marți, 17 septembrie, la sinistrații din localitatea Slobozia Conachi, județul Galați • ierarhul Dunării de Jos s-a aflat din nou în mijlocul credincioșilor greu încercați de furia apelor și le-a împărțit cizme de cauciuc, apă și alimente, dar și cuvinte de îmbărbătare • ÎPS Arhiepiscop Casian coordonează cea mai amplă acțiune filantropică declanșată vreodată la Dunărea de Jos, la care participă sute de preoți și mii de credincioși din Brăila și Galați
Exemple de omenie și solidaritate creștină cu miile de oameni rămași fără adăpost și fără agoniseala de o viață, după ce, în noaptea de 13/14 septembrie, s-a dezlățuit urgia asupra văii Covurluiului și asupra unor localități din județul Vaslui, distrugând peste 5.000 de gospodării, mii de hectare de culturi agricole și luând mai multe vieți. Imagini apocaliptice, cu case și mașini distruse, gospodării făcute una cu pământul și ulițe blocate de mobilier distrus, nămol și resturi – aceasta este imaginea dezastrului care s-a abătut asupra județului vecin și la care am asistat și noi, brăilenii, cu înfrigurare.
Sute de voluntari, preoți și cântăreți bisericești s-au alăturat, zilele acestea, pompierilor, jandarmilor și militarilor prezenți în localitățile răvășite de puhoaiele dezlănțuite. Printre cei care au răspuns apelului la solidaritate, formulat de ierarhul Dunării de Jos, s-au numărat și sătenii din comuna Movila Miresii, coordonați de preotul paroh Bogdan Ionescu. Marți, 17 octombrie, locuitorii comunei, membri ai Parohiei „Duminica tuturor Sfinților” din localitate, s-au mobilizat exemplar și au donat importante cantități de alimente de strictă necesitate (apă, pâine, legume, conserve și ulei), produse de igienă, haine, încălțăminte și pături. Bunurile donate de săteni, în valoare de peste 15.000 de lei, au fost încărcate în două autoutilitare de către preotul paroh, ajutat de membrii comitetului parohial, tineri din grupul catehetic și reprezentanți ai autorităților locale movilene și trimise semenilor rămași fără agoniseala de o viață din localitatea Slobozia Conachi, județul Galați.
Părintele Arhiepiscop se roagă pentru cei năpăstuiți
„Printre prietenii și frații noștri sinistrați, găsim calea directă către Tine, Doamne, Care ești viu și prezent în fiecare flămând, fără îmbrăcăminte și fără casă… Devenim și noi, astăzi, printre ei, fiii Sfintei Sofia (Sfânta Înțelepciune) și identificăm cele trei fiice ale ei: Credința, Nădejdea și Dragostea, în „carne și oase”. Orice lumină aprinsă este întâlnire cu Tine, Doamne. Orice biserică debarasată de viitura apelor este un nou „spital” și un exemplu pentru curățirea caselor. Orice persoană care ajută din iubire o altă persoană, este o nouă icoană a Ta, Mântuitorule. Iată-le, icoane ale suferinței vindecate de alte icoane ale frățietății, solidarității și unității! Este „podul” pe care vom merge mult timp înainte la „școala” vindecării de răni omenești, prin dăruiri iubitoare de cele cerești! Nu sunt sinistrați, ci sunt dascălii noștri! Să învățăm de la ei cu Tine, Doamne! Amin!”, a fost rugăciunea postată marți, de ierarhul Dunării de Jos, după întoarcerea de la locul dezastrului.
Potrivit pr. Rareș Bucur, purtătorul de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, din primele momente ale producerii acestei catastrofe în Câmpia Covurluiului, clericii şi credincioşii din Eparhia Dunării de Jos, coordonaţi de ierarhul locului, Înaltpreasfinţiul Părinte Arhiepiscop Casian, „au dat dovadă de altruism, empatie, generozitate şi, nu în ultimul rând, de spirit de sacrificiu pentru toţi cei care au trecut prin iadul suferinţei, provocat de năvălirea apelor în miez de noapte peste viaţa şi întreaga lor agoniseală”.
Zi de zi, preoţii şi voluntarii Bisericii oferă alimente şi multe alte ajutoare sinistraţilor, precum şi hrană caldă celor care lucrează fără întrerupere la restabilirea normalităţii în zonele afectate – pompieri, jandarmi și militari. Marți, 17 septembrie, alte ajutoare colectate de bisericile din Brăila și Galați au ajuns în localitățile sinistrate, iar Părintele Arhiepiscop Casian s-a aflat în Costache Negri și Cudalbi, pentru a-i îmbărbăta pe oameni. Ierarhul le-a oferit sinistraților alimente, cizme de cauciuc, materiale pentru curățenie și apă îmbuteliată, precum și arhierești binecuvântări. Totodată, ierarhul a participat la slujba de înmormântare a unui bărbat decedat în timpul viiturii, din localitatea Costache Negri, și a binecuvântat cu agheazmă biserica din Cudalbi, grav afectată de inundații, după ce aceasta a fost curățată de nămol și de resturi.
„În zilele următoare, pentru ajutorarea familiilor sinistrate şi a copiilor acestora, la iniţiativa chiriarhului Dunării de Jos vor fi implementate două noi programe eparhiale. Primul va avea în vedere oferirea de hrană caldă sinistraţilor, pompierilor şi voluntarilor implicați direct în acţiunile de curăţare a gospodăriilor şi caselor inundate, printr-un pod de iubire de la familiile care nu au fost afectate de dezastrul inudaţiilor, care se vor implica în pregătirea şi distribuirea unei mese calde. Cel de-al doilea program va avea ca scop oferirea de îmbrăcăminte şi încălţăminte copiilor care provin din familiile sinistrate, contribuţia cea mai importantă în cadrul acestei fapte bune fiind din ajutorul de urgență pentru sinistrații din județul Galați, aprobat de Preaferictul Părinte Patriarh Daniel”, a precizat purtătorul de cuvânt al Eparhiei, pr. Rareș Bucur.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















