SPORT
Al doilea succes la scor pentru HC Dunărea Divizia A
• formația brăileană s-a impus cu 40-21 în partida cu Unirea Dobroești • echipa pregătită de Cristian Preda a făcut spectacol în primul meci disputat pe teren propriu în acest sezon competițional
Start excelent pentru echipa de Divizia A de la HC Dunărea Brăila.
Formația pregătită de profesorul Cristian Preda a câștigat la scor, 52-20, meciul din deplasare cu ACS Sarmis și a repetat evoluția la primul meci disputat pe teren propriu, impunându-se cu 40-21 în partida cu Unirea Dobroești.
Meciul din Polivalenta brăileană a fost la discreția handbalistelor antrenate de Cristian Preda. Cocianu a marcat primul gol al întâlnirii și tot aceasta a înscris pentru 4-0 în minutul 4.
Cristescu a redus din diferență, însă în minutul 7 HC Dunărea avea șase lungimi avans, 7-1. La mijlocul primei reprize scorul a fost și mai mare în favoarea gazdelor, 11-2. A fost 16-3 pentru gruparea brăileană în minutul 22 și 21-5 după primele 30 de minute.
Repriza a doua s-a derulat după același scenariu. A fost 26-8 pentru HC Dunărea în minutul 37, după golul marcat de Rezeanu și 29-10 pentru formația gazdă la jumătatea părții secunde.
După 60 de minute, HC Dunărea și-a trecut în cont victoria cu 40-21.
Pentru HC Dunărea Divizia A au marcat:
- Cocianu 6 goluri
- D. Coticiu 5
- Racovițan 5
- G. Radu 4
- S. Istrate 3
- Oprișan 3
- M. Scarlat 3
- Rezeanu 3
- Ș. Socol 2
- Zabavă 2
- Ancerencu 2
- Comendant 1
- Munteanu 1
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR
































