Administrație
Ajutoare de urgență. Reguli noi
• membrii CLM Brăila au aprobat, recent, situațiile pentru care municipalitatea poate acorda ajutoare de urgență • tot cu această ocazie a fost stabilit și un regulament • anul trecut mai fusese aprobată o hotărâre similară, însă odată cu intrarea în vigoare a acesteia, cea veche își încetează aplicabilitatea
Noi reguli pentru acordarea ajutoarelor sociale de urgență de către municipalitate. Consilierii municipali au aprobat, în a doua ședință ordinară a Consiliului Local Municipal din luna februarie, un proiect ce vizează stabilirea situațiilor ce motivează acordarea ajutoarelor de urgență. Ședința a avut loc pe 28 februarie și tot cu această ocazie s-a dat ”undă verde” și Regulamentului de acordare a acestui tip de ajutoare la nivelul municipiului. Pe scurt, consilierii au stabilit că ajutoarele de urgență se acordă prin dispoziția Primarului Municipiului Brăila, în limita fondurilor disponibile. Iar cele în cuantum mai mare de 2.000 lei se aprobă doar prin hotărâri ale CLM Brăila. Ca și până acum, toate sumele necesare se vor asigura de la bugetul local prin Direcția de Asistență Socială (DAS). Această hotărâre înlocuiește o alta mai veche, destul de similară, ce data din 12 martie 2024.
Tot în acest context, consilierii au aprobat și Regulamentul de 12 pagini, care stabilește cât se poate de clar modul în care se pot acorda aceste ajutoare sociale și ce condiții trebuie să îndeplinească beneficiarii, documentele necesare etc. Primăria a postat acest proiect în transparență decizională începând cu 27 ianuarie 2025.
Pentru ce poate acorda municipalitatea ajutoare de urgență
Iată deci, situațiile care motivează acordarea ajutoarelor de urgență, potrivit unei anexe a hotărârii aprobate de consilierii municipali.
*Se poate acorda un procent de cel mult 50% din contravaloarea plății restante pe categorii separate, fără a se depăși 1.500 lei, ca sprijin pentru clienți vulnerabili. Scopul îl reprezintă achitarea datoriilor la plata utilităților publice de strictă necesitate precum apa, energia electrică, gaze naturale.
*Tot 1.500 lei – pentru pierderea funcționalității spațiului de locuit (cu respectarea exigențelor minimale conform Legii nr. 114/1996, care prevede că ajutorul se acordă pentru cheltuielile urgente determinate de reabilitarea locuinței unice). *Un procent de cel mult 50% din valoarea lucrării fără a depăși 1.000 lei în vederea branșării/rebranșării la rețelele de utilități publice, pentru persoanele care fac dovada că au calitatea de proprietari/chiriași.
Discutăm despre energia electrică, apă, gaze naturale – cu excepția celor aflate în proprietatea Serviciului de Utilitate Publică de Administrarea Fondului Locativ și a Cimitirelor (SUPAFLC) Brăila.
*Tot un procent de cel mult 50% din valoarea datoriei, dar fără a se depăși 700 lei, se acordă solicitanților aflați în risc de pierdere a locuinței unice, împotriva cărora s-au deschis acțiuni în justiție pentru neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari sau a chiriei.
*Până la 1.000 lei se pot da pentru imposibilitatea accesului la servicii mediale. Mai exact, pentru realizarea/procurarea de medicamente, echipamente, dispozitive medicale, proteze, orteze sau alte materiale sanitare care nu sunt compensate prin sistemul național de asigurări de sănătate sau sunt compensate în procent de cel mult 50%. Aici cuantumul ajutorului se propune de serviciul de specialitate pe baza rețetelor estimate, a facturilor proforme sau a altor documente de plată.
*1.500 lei se acordă pentru tratamente, intervenții chirurgicale care nu suportă amânare, transport sau cazare în unitatea medicală din altă localitate/străinătate pentru analize, investigații medicale, tratament și regim alimentar specific bolii, în unități medicale, a persoanei bolnave și a unui însoțitor.
*Până la 2.000 lei pentru achitarea contribuției legale lunare pentru ultimele șase luni în vederea obținerii calității de asigurat. În aceste situații, cuantumul va fi calculat de serviciul de specialitate prin raportarea la valoarea salariului minim brut pe țară la data plății.
*Până la 1.500 lei se acordă pentru ajutoare de urgență constând în bunuri și servicii. Mai exact, aici intră servicii de dezinsecție/deratizare și/sau igienizare/salubrizare locuință. În această situație, cuantumul ajutorului se calculează în funcție de suprafața/cantitatea de deșeuri colectate.
*Pentru locul de veci, materiale funerare, servicii de manipulare și transport de la unitatea spitalicească/domiciliul persoanei decedate la cimitir se acordă înhumării persoanelor fără reprezentanți legali sau ai căror reprezentanți nu au fost identificați sau nu-și pot îndeplini obligațiile din raționamente materiale, precum și celor decedați care nu au fost identificați. Este vorba de un ajutor de 1.796 lei compus din servicii decontate de către SUPAFLC Brăila, constând în contravaloare loc de veci, taxă de înhumare și taxă de întreținere, în sumă de 956 lei, precum și servicii și materiale funerare, ajutor acordat prin DAS Brăila, constând în sicriu, cruce, transport și manipulare, în sumă de 840 lei. Aici cuantumul ajutorului se actualizează în funcție de valoarea taxelor de înhumare aprobate prin HCLM a SUPAFLC Brăila și a materialelor funerare stabilite la momentul acordării ajutorului.
*Un sprijin de 300 lei se acordă în vederea achiziționării produselor de îmbrăcăminte, obiecte de igienă, alimente neperisabile (ambalate individual). *Până la 200 lei pentru obținerea documentelor justificative prevăzute de legislație. În această situație cuantumul ajutorului va fi în funcție de valoarea taxelor de timbru/judiciare s.a. la momentul acordării.
*500 lei ca sprijin în vederea clarificării situației juridice a familiei și copiilor.
*1.000 lei pentru sprijinirea victimelor violenței domestice.
*2.000 lei ca sprijin în cazul producerii unor evenimente neprevăzute. Se acordă familiilor sau persoanelor care se află în situații de necesitate cauzate de calamități naturale, incendii, accidente etc., precum și pentru alte situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială.
*1.500 lei în cazul decesului unei persoane singure sau membru dintr-o familie beneficiară de ajutor de incluziune.
*Tot 1.500 lei în cazul decesului unei persoane (alta decât cea din categoria de mai sus), care nu are calitatea de asigurat în sistemul național de asigurări sociale de stat.
Precizăm că față de hotărârea din luna martie 2024, unele sume au fost ușor majorate și a fost eliminat din listă un ajutor de 3.000 kg de lemne de foc.
Modificare privind ajutorul acordat familiilor afectate de explozia ce a avut loc în noiembrie 2024
În aceeași ședință, consilierii au modificat o hotărâre din 20 noiembrie 2024 prin care fusese acordat un ajutor de urgență familiilor și persoanelor afectate de explozia produsă pe 19 noiembrie anul trecut, într-un bloc din municipiu. Modificarea constă în prelungirea perioadei până la care poate fi acordat ajutorul. Mai precis, Art. 28 al hotărârii va suna în felul următor: ”(1) Se aprobă acordarea unui ajutor de urgență constând în servicii de cazare și masă în regim hotelier, persoanelor afectate de explozia produsă în data de 19.11.2024, în Mun. Brăila, Calea Galați nr. 323 bl.1, Sc. 2. (2) Ajutorul prevăzut la alin (1) se acordă până cel mai târziu la data de 31.03.2025, în limita maximă a sumei de 325.000 lei”. Celelalte prevederi ale hotărârii respective rămân neschimbate.
Totodată, membrii CLM Brăila au revocat o hotărâre din 19 decembrie 2024 prin care se acordase un ajutor de urgență unei persoane aflate într-o situație de dificultate, de natură socială. Mai precis, era vorba despre o datorie neplătită la furnizorul de energie electrică. Potrivit actualei hotărâri, familia în cauză a achitat integral datoria anterior încasării ajutorului de urgență, astfel că nu a mai fost nevoie de intervenția municipalității. Era vorba despre un ajutor de 4.600 lei.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















