Social Media

POLITIC

AGENDA EUROPEANĂ | Mihai Tudose: “Comisia Europeană trebuie să respecte preferința consumatorilor pentru produsele din propria țară”

• ”asta deoarece cetățenii cer ca banii publici să fie folosiți, cu prioritate, pentru produse fabricate în propria lor țară, nu pentru produse provenite din alte state membre”, a explicat europarlamentarul roman • Mihai Tudose, vicepreședintele Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European, a solicitat, prin întrebarea cu solicitare de răspuns scris adresată Comisiei Europene, să revizuiască proiectul legislativ, astfel încât să asigure respectarea dreptului la preferința națională

Publicat

în

mihai tudose

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a cerut Comisiei Europene, printr-o interpelare, să respecte dreptul cetățenilor statelor UE la preferința pentru produsele naționale, exprimată într-un amplu sondaj de opinie realizat la nivel european.

„Cercetarea a fost realizată în contextul în care Comisia Europeană promovează ideea preferinței europene în achizițiile publice, în propunerea sa legislativă pentru impulsionarea industriei în UE.

E bună ideea de a sprijini companiile europene, în condițiile în care achizițiile publice reprezintă aproximativ 17% din producția economică a UE. Guvernele țărilor membre au cerut ca preferința europeană să vizeze produsele și să nu fie legată de state.

Iată că, în acest moment, intervine vocea cetățenilor, care cer ca banii publici să fie folosiți, cu prioritate, pentru produse fabricate în propria lor țară, nu pentru produse provenite din alte state membre”, a declarat Mihai Tudose, vicepreședintele Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European.

Eurodeputatul social-democrat a solicitat, prin întrebarea cu solicitare de răspuns scris adresată Comisiei Europene, să revizuiască proiectul legislativ, astfel încât să asigure respectarea dreptului la preferința națională.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile