Social Media

ÎNVĂȚĂMÂNT

Admiterea la liceu 2026: Elevii din Brăila află astăzi la ce liceu au fost repartizați

• toți cei 1.375 de absolvenți de gimnaziu din județul Brăila înscriși la admiterea în învățământul liceal au fost repartizați computerizat, astfel că niciun elev nu a rămas fără loc după prima etapă • rezultatele au fost publicate miercuri, 22 iulie, iar din 23 iulie candidații admiși își pot confirma locul prin depunerea dosarelor la liceele unde au fost repartizați • la nivel național, județul Brăila, cu o rată de promovabilitate de 82,1%, se află pe poziția cinci, după București – 92,2%, Cluj – 90,3%, Prahova- 83,6%, și Suceava – 83,4%

Actualizat:
Timp de citire: 6 minute
Admiterea la liceu 2026: Elevii din Brăila află astăzi la ce liceu au fost repartizați

Rezultatele repartizării computerizate au fost publicate miercuri, 22 iulie, iar elevii pot afla liceul și specializarea la care au fost admiși consultând platforma admitere.edu.ro, pe baza codului individual primit la Evaluarea Națională, sau listele afișate la unitățile de învățământ.

Următoarea etapă este la fel de importantă. Începând de joi, 23 iulie, și până pe 28 iulie, candidații declarați admiși trebuie să își confirme locul prin depunerea dosarului de înscriere la liceul unde au fost repartizați.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Brăila le recomandă elevilor și părinților să respecte programul stabilit de fiecare unitate de învățământ și să se asigure că dosarul este complet, pentru a evita eventualele probleme la înscriere.

La nivelul județului Brăila, admiterea s-a încheiat fără incidente, toți candidații fiind repartizați în prima etapă. Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, cei 1.375 de absolvenți ai clasei a VIII-a înscriși la admiterea în învățământul liceal au fost repartizați computerizat, neexistând niciun candidat rămas fără loc.

Potrivit inspectorului școlar general Dan Mihai Gheorghiță, repartizarea computerizată reprezintă rezultatul opțiunilor exprimate de elevi în perioada de înscriere și al mediilor obținute la Evaluarea Națională.

”Le transmit felicitări tuturor elevilor care au fost repartizați la liceele și specializările dorite. Pentru cei care urmează să își confirme locul, este important să respecte calendarul admiterii și să depună dosarele în intervalul stabilit. Îi sfătuim pe părinți și pe elevi să verifice din timp programul secretariatelor și lista documentelor necesare, astfel încât procedura de înscriere să se desfășoare fără dificultăți”, a declarat inspectorul școlar general al ISJ Brăila, Dan Mihai Gheorghiță.

Ultimele medii de admitere în liceele din județul Brăila

Primele rezultate ale repartizării computerizate oferă și o imagine asupra ultimelor medii de admitere în principalele unități de învățământ liceal din județul Brăila. Cea mai mare ultimă medie de admitere s-a înregistrat la Colegiul Național ”Gh. M. Murgoci”, unde ultimul candidat admis la profilul real, specializarea Matematică-Informatică, a avut media 8,12.

Următoarele poziții sunt ocupate de:

  • • Colegiul Național „Gh. M. Murgoci” – 8,12, profil real, specializarea Matematică-Informatică;
  • • Colegiul Național „Nicolae Iorga” – 7,95, profil real, specializarea Matematică-Informatică;
  • • Colegiul Național Pedagogic „Dumitru Panaitescu Perpessicius” – 6,97, profil umanist, specializarea Științe sociale;
  • • Liceul Teoretic „Panait Cerna” – 6,72, profil real, specializarea Matematică-Informatică;
  • • Structura Liceul Teoretic „Mihail Sebastian” – 5,40, profil umanist, specializarea Filologie;
  • • Colegiul Național „Ana Aslan” – 5,45, profil real, specializarea Științe ale naturii;
  • • Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” – 4,97, profil real, specializarea Matematică-Informatică;
  • • Liceul Tehnologic Viziru – 4,27, profil tehnic, specializarea Tehnician mecanic pentru întreținere și reparații / Mecanic agricol;
  • • Colegiul Economic „Ion Ghica” – 4,20, profil servicii, specializarea Tehnician în achiziții și contractări / Recepționer-distribuitor;
  • • Liceul „Dr. Luca” – 4,17, profil umanist, specializarea Filologie;
  • • Liceul Teoretic „Constantin Angelescu” Ianca – 4,15, profil real, specializarea Matematică-Informatică;
  • • Liceul Tehnologic „Costache Grigore Șuțu” – 3,70, profil servicii, specializarea Coafor stilist / Frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist;
  • • Liceul Tehnologic „Edmond Nicolau” – 3,22, profil servicii, specializarea Tehnician în gastronomie / Bucătar;
  • • Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu” – 2,95, profil Resurse naturale și protecția mediului, specializarea Tehnician în industria alimentară / Brutar-patiser-preparator produse făinoase;
  • • Liceul Tehnologic „N. Oncescu” Ianca – 2,87, profil tehnic, specializarea Tehnician mecanic pentru întreținere și reparații / Mecanic agricol;
  • • Liceul Tehnologic „Emil Drăgan” Grădiștea – 2,85, profil tehnic, specializarea Tehnician mecanic pentru întreținere și reparații / Mecanic agricol;
  • • Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” – 2,82, profil tehnic, specializarea Tehnician designer mobilă și amenajări interioare / Tâmplar universal;
  • • Liceul Tehnologic „Panait Istrati” – 2,40, profil tehnic, specializarea Tehnician mecanic pentru întreținere și reparații / Mecanic utilaje și instalații în industrie;
  • • Liceul Teoretic „George Vâlsan” Făurei – 2,35, profil tehnic, specializarea Tehnician designer vestimentar / Confecționer produse textile;
  • • Liceul Tehnologic „Nicolae Titulescu” Însurăței – 2,32, profil tehnic, specializarea Tehnician electromecanic / Electromecanic utilaje și instalații industriale;
  • • Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” – 2,25, profil tehnic, specializarea Tehnician electrician electronist auto / Electrician exploatare joasă tensiune;
  • • Liceul Tehnologic „Anastase Simu” Cireșu – 2,10, profil Resurse naturale și protecția mediului, specializarea Tehnician în agricultură / Agricultor culturi de câmp;
  • • Liceul Tehnologic „Matei Basarab” Măxineni – 1,80, profil Resurse naturale și protecția mediului, specializarea Tehnician analize produse alimentare / Brutar-patiser-preparator produse făinoase;
  • • Liceul Tehnologic „Gheorghe K. Constantinescu” – 1,75, profil servicii, specializarea Tehnician în gastronomie / Ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație.

Ce trebuie să conțină dosarul de înscriere

Dosarul care va fi depus la liceul unde elevul a fost repartizat trebuie să cuprindă, în principal:

  • • cererea de înscriere, pusă la dispoziție de liceu;
  • • copia certificatului de naștere;
  • • copia cărții de identitate a elevului;
  • • copiile cărților de identitate ale părinților;
  • • adeverință de domiciliu, în cazul cărților electronice de identitate;
  • • hotărârea judecătorească privind exercitarea autorității părintești, dacă este cazul;
  • • foaia matricolă;
  • • adeverința cu rezultatele și media obținute la Evaluarea Națională;
  • • adeverința medicală pentru înscriere în clasa a IX-a, cu fișa de vaccinări;

• formularul privind consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.

Programul de primire a dosarelor diferă de la un liceu la altul, motiv pentru care candidații sunt sfătuiți să consulte site-ul unității de învățământ sau informațiile afișate la secretariat.

Calendarul următoarelor etape

După încheierea perioadei de înscriere, pe 28 iulie, liceele vor transmite situația locurilor rămase libere, iar în perioada 29-31 iulie comisia județeană de admitere va soluționa cazurile speciale apărute după repartizarea computerizată.

Elevii care nu au fost repartizați în prima etapă sau care, din diferite motive, nu și-au confirmat locul vor putea participa la etapa următoare a admiterii, conform calendarului stabilit de Ministerul Educației.

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila le recomandă tuturor candidaților și părinților să respecte termenele prevăzute în calendarul admiterii, întrucât nedepunerea dosarului în intervalul 23-28 iulie poate conduce la pierderea locului obținut prin repartizarea computerizată.

ÎNVĂȚĂMÂNT

Începe vacanța de toamnă, iar prima notă la purtare ajunge în catalog

Publicat

în

Începe vacanța de toamnă, iar prima notă la purtare ajunge în catalog

Vacanța de toamnă bate la ușă pentru elevii și preșcolarii din județul Brăila. Ultima zi de cursuri înainte de vacanță este vineri, 23 octombrie. Potrivit calendarului școlar, vacanța de toamnă începe sâmbătă, 24 octombrie, și se încheie duminică, 1 noiembrie.

Elevii și preșcolarii se vor întoarce la școală luni, 2 noiembrie, când începe cel de-al doilea modul de învățare. Pentru copii, aceasta este prima pauză mai lungă de la începutul anului școlar, după săptămânile de cursuri începute în septembrie.

Prima notă la purtare din acest an școlar

Finalul primului modul aduce și evaluarea comportamentului elevilor. Vineri, 23 octombrie, învățătorii și diriginții pot trece în cataloage prima notă sau primul calificativ la purtare din anul școlar 2026-2027. Conform regulamentului școlar, fiecare elev primește o notă sau un calificativ la purtare pentru fiecare modul de cursuri.

Evaluarea are în vedere comportamentul elevului și respectarea regulilor școlii pe parcursul perioadei respective. În situațiile în care elevii încalcă regulamentele școlare, pot fi aplicate sancțiuni, inclusiv diminuarea notei la purtare, cu respectarea procedurilor prevăzute de legislația în vigoare.

Absențele nemotivate pot scădea media la purtare

Un aspect important pentru elevi și părinți îl reprezintă absențele nemotivate. În gimnaziu și liceu, media anuală la purtare se diminuează cu un punct pentru fiecare 20 de absențe nemotivate acumulate pe parcursul anului școlar.

Aceeași măsură se aplică dacă absențele nemotivate reprezintă cel puțin 20% din numărul anual de ore prevăzut pentru o disciplină sau un modul de specialitate. În învățământul primar, absențele nemotivate pot duce la diminuarea calificativului anual la purtare, în funcție de pragurile stabilite prin regulament.

Părinții trebuie să știe că documentele pentru motivarea absențelor se prezintă în cel mult șapte zile calendaristice de la reluarea activității elevului. Depășirea acestui termen duce la declararea absențelor drept nemotivate.

Când sunt următoarele vacanțe pentru elevii din Brăila

După vacanța de toamnă, cursurile vor continua până la vacanța de iarnă, programată în perioada 23 decembrie 2026 – 10 ianuarie 2027.

În județul Brăila, vacanța mobilă din februarie, cunoscută drept vacanța de schi, este programată în intervalul 22–28 februarie 2027. Elevii vor reveni la cursuri luni, 1 martie.

Pentru majoritatea elevilor, anul școlar 2026-2027 se va încheia vineri, 18 iunie 2027, iar vacanța de vară va începe a doua zi, pe 19 iunie.

Zeci de mii de copii în școlile și grădinițele din județ

Potrivit datelor prezentate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Brăila, în sistemul de învățământ din județ sunt aproximativ 6.200 de preșcolari și 330 de antepreșcolari. În învățământul primar sunt înscriși circa 11.600 de elevi, în gimnaziu aproximativ 9.300, iar la liceu în jur de 9.200 de tineri. Alți aproximativ 1.000 de elevi urmează cursurile învățământului profesional.

Pentru toți aceștia, vacanța de toamnă reprezintă prima pauză importantă a anului școlar. Cursurile se vor relua pe 2 noiembrie, odată cu începerea celui de-al doilea modul.

Citește articolul complet

ÎNVĂȚĂMÂNT

Un an de RUN-EU la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

Publicat

în

Un an de RUN-EU la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați marchează, pe 22 octombrie, cu ocazia RUN-EU Day, primul an de apartenență la Regional University Network – European University (RUN-EU), o alianță care reunește zece universități din nouă țări europene. Bilanțul acestui prim an arată că tot mai mulți studenți și profesori au studiat, predat ori s-au format în universitățile partenere, precum și noi colaborări academice și oportunități de dezvoltare pentru comunitatea regională.

Aderarea la RUN-EU a extins rețeaua internațională a universității, care cuprindea deja numeroase acorduri de colaborare, cu nouă noi parteneri europeni. Încă din primul an, studenți și cadre didactice din Galați au urmat programe de studiu, de formare și de predare în universitățile alianței, iar interesul pentru aceste oportunități a crescut constant.

Apartenența la RUN-EU a contribuit și la creșterea semnificativă a numărului total de studenți și profesori ai universității care au studiat sau s-au format în străinătate. Participarea universității în alianță este finanțată de Comisia Europeană, iar fondurile suplimentare atrase de universitate au permis și mai multor studenți și profesori să ajungă în universitățile partenere.

„Apartenența la RUN-EU ne oferă posibilitatea de a dezvolta programe educaționale comune, proiecte de cercetare și noi forme de colaborare internațională. Dar cred că unul dintre cele mai importante beneficii este oportunitatea de a deveni o universitate și mai implicată în viața comunității, prin voluntariat, antreprenoriat și inițiative care răspund nevoilor regiunii”, a declarat prof. univ. dr. ing. habil. Marian Barbu, rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

Experiențe europene pentru studenți și profesori

În primul an, reprezentanții universității au participat la numeroase evenimente RUN-EU, organizate în universitățile partenere din Portugalia, Țările de Jos, Spania, Finlanda, Irlanda, Austria, Belgia și Cehia.

Interesul studenților pentru oportunitățile oferite de alianță este în creștere: pentru multe dintre programe, numărul candidaților a depășit cu mult numărul locurilor disponibile. În paralel, cadrele didactice și personalul universității au participat la întâlniri de lucru și schimburi de bune practici, din care s-au născut noi colaborări academice.

Galațiul a devenit, la rândul său, gazdă pentru activități internaționale. În 2026, universitatea a organizat două școli de vară internaționale, dedicate voluntariatului și storytelling-ului digital, precum și o întâlnire de lucru a alianței dedicată programelor educaționale comune. Aceste inițiative au adus la Galați studenți și profesori din universitățile partenere, contribuind la consolidarea dimensiunii internaționale a campusului.

„Primul an în RUN-EU a fost, pentru Universitatea «Dunărea de Jos» din Galați, un an al construcției. Am trecut de la apartenența formală la proiecte concrete: studenți care învață alături de colegi din nouă țări, un Consiliu Studențesc RUN-EU propriu, primul program STEAM al universității pentru elevi, colaborări doctorale cu universități partenere și cadre didactice implicate direct în alianță. Am învățat că o universitate regională poate avea o voce europeană fără să își piardă rădăcinile”, a subliniat George Ifrim, directorul Departamentului de Relații Internaționale și coordonatorul instituțional RUN-EU al Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

De la participare la un rol activ în dezvoltarea alianței

Pentru perioada următoare, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați își propune să își consolideze rolul în cadrul RUN-EU prin dezvoltarea programelor educaționale comune, a cercetării, a voluntariatului și a inițiativelor antreprenoriale.

„Îmi doresc ca Universitatea «Dunărea de Jos» să devină un partener la care celelalte universități din alianță să apeleze atunci când vor să dezvolte un proiect. Avem competențe în numeroase domenii și putem contribui semnificativ la dezvoltarea acestei rețele europene”, a afirmat rectorul Marian Barbu.

Perspectivele sunt susținute de rezultate concrete: noi programe de studiu și formare în universitățile partenere sunt deja planificate pentru toamna acestui an și pentru 2027. Tot în 2027 sunt planificate programe intensive de scurtă durată și evenimentul Innovation Meets Regions, care vor reuni sute de studenți, cadre didactice și membri ai personalului din întreaga alianță.

„Pentru perioada următoare, ambiția noastră este să trecem de la participare la leadership. În pregătirea următoarei etape a alianței, ne-am asumat coordonarea unor direcții importante, între care învățarea flexibilă. Vrem ca beneficiile RUN-EU să ajungă dincolo de campus, la elevii, profesorii, autoritățile și companiile din regiune, pentru că misiunea unei universități regionale europene se măsoară prin impactul în comunitatea pe care o servește”, a declarat George Ifrim.

RUN-EU Day, o aniversare dedicată comunității universitare

Primul an de apartenență la alianță este sărbătorit pe 22 octombrie, prin activități de informare și promovare a oportunităților internaționale, organizate în campusurile Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

Între orele 11:00 și 15:00, studenții pot descoperi programele RUN-EU la standurile de informare. Începând cu ora 12:00, în Sala Senatului, evenimentul RUN-EU Stories aduce în fața publicului studenți care au studiat în universități partenere. Aceștia vor împărtăși experiențele lor, provocările întâlnite și oportunitățile descoperite. Întâlnirea se va încheia cu un quiz despre valorile europene, cu premii pentru participanți.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧