Local
Administrația Dragomir. Prelungirea B-dului Independenței, reabilitată în 2024 cu banii Primăriei
• asta a declarat primarul Marian Dragomir în cadrul ședinței ordinare a CLM Brăila din 31 octombrie, în momentul în care a fost întrebat de consilierii PNL ce se va întâmpla cu porțiunea Bulevardului Independenței, cuprinsă între Calea Galați și Str. Carantinei • întrebarea a venit din partea liberalului Petrică Popa, care a ținut să puncteze că cetățenii ce locuiesc în zonă sunt nemulțumiți de modul în care a ajuns să arate respectiva porțiune a bulevardului, deja reabilitat aproape în întregime pe segmentul dintre Calea Călărașilor și Calea Galați • Dragomir a promis că după încheierea proiectului aflat în derulare, la finele anului, municipalitatea va reabilita și continuarea bulevardului, începând din 2024, însă cu fonduri proprii
Proiectul privind transportul electric pe Bulevardului Independenței ar trebui să fie gata la finalul acestui an, potrivit autorităților locale, iar din 2024 va intra în reabilitare și porțiunea dintre Calea Galați și Strada Carantinei. Aceasta a fost promisiunea primarului Marian Dragomir, în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a Consiliului Local Municipal Brăila, ce a avut loc pe 31 octombrie. Totuși, dacă pentru segmentul dintre Calea Călărașilor și Calea Galați reabilitarea s-a făcut cu fonduri europene, prin proiectul ce vizează modernizarea liniei de tramvai, prelungirea bulevardului până pe Strada Carantinei se va moderniza cu bani de la bugetul local. Edilul-șef a explicat că nu a mai fost posibilă atragerea de fonduri europene și pentru acest segment, deoarece prin exercițiul financiar 2014-2020, Uniunea Europeană a finanțat doar proiecte axate pe încurajarea sistemelor de transport electric, așadar au putut fi modernizate cu bani europeni doar acele artere rutiere pe care existau linii de tramvai sau troleibuz.
Discuțiile din ședință pe acest subiect i s-au datorat consilierului municipal PNL Brăila Petrică Popa, care, la rubrica ”Alte probleme”, a dorit să fie informat cu privire la soarta Bulevardului Independenței pe segmentul de drum până la Strada Carantinei. Liberalul i-a transmis primarului că foarte mulți cetățeni care locuiesc în acea zonă sunt nemulțumiți de starea în care se prezintă carosabilul, trotuarul, dar și spațiile verzi.
”Sper, domnule primar, să găsiți formula necesară pentru a reabilita și această zonă a Bulevardului Independenței, pentru că foarte mulți cetățeni care locuiesc acolo sunt nemulțumiți. (…) Într-adevăr, există o porțiune acolo care a creat probleme și care încă nu este rezolvată cu proprietarul scuarului din fața Maternității. Dar totuși, să sperăm că veți găsi o formulă de a reabilita și această zonă și a o întreține, mai ales că și pe scuarul acela din mijloc erau trandafiri”, a afirmat Popa, în ședință.
Scuarul din zona Maternității nu va putea fi reabilitat de Primărie
Drept răspuns la intervenția consilierului PNL, primarul Marian Dragomir a explicat că în 2024 vor începe lucrările și pe segmentul Bulevardului Independenței dintre Calea Călărașilor și Strada Carantinei. Cu precizarea, bineînțeles, că deși totul se va face respectând întocmai modelul în care a fost reabilitat și restul bulevardului, banii nu vor mai fi din surse externe, ci din bugetul municipalității.
”Dacă dăm timpul un pic înapoi și derulăm ședințele de Consiliu Local o să găsim la un moment dat, în procesul-verbal de ședință, faptul că am declarat la începutul acestui an că după ce se va termina Bulevardul Independenței, dintre Calea Călărașilor și Calea Galați, zona care are tramvai și este eligibilă pe fonduri europene, din bugetul propriu vom reabilita și Bulevardul Independenței pe sectorul dintre Calea Galați și Strada Carantinei. Anul acesta vom termina Bulevardul Independenței și anul viitor vom finaliza și partea pe care nu am început-o în prezent, dar din bugetul Primăriei și nu din fonduri europene, pentru că așa prevede legislația”, a declarat Dragomir.
Cât despre scuarul din fața Maternității, edilul-șef a explicat că din nefericire, municipalitatea nu va putea interveni pentru a reabilita respectiva zonă, deoarece acolo există un proprietar privat.
”Terenul acela privat va rămâne ca o insulă. Pentru că demult așa s-au gândit unii să rupă o bucată din el ca să îl dea unor privați. În schimb, toată suprafața care aparține Primăriei Municipiului Brăila va fi reabilitată, păstrând exact modelul de pe Bulevardul Independenței din zona care se apropie de finalizare. Și ca să fac o glumă: da, domnule consilier, vom pune trandafiri și pe centrul acestei suprafețe, dar vor avea la fel ca și pe cealaltă parte a Bulevardului Independenței, toate culorile, nu vom avea doar trandafiri roșii”, a mai precizat primarul.
Reamintim că investiția pentru reabilitarea și modernizarea transportului electric pe Bulevardului Independenței (porțiunea de la Calea Călărașilor până la Calea Galați) se ridică la peste 72 milioane lei, fonduri europene. Proiectul prevede, printre altele, modernizarea sistemului rutier destinat transportului în comun (tramvaie); modernizarea părții carosabile destinate traficului de autovehicule; înființare de piste de bicicliști; modernizarea trotuarelor și aleilor din parc; lucrări de amenajare a două fântâni arteziene noi; modernizarea fântânii arteziene existente; locuri de parcare noi; modernizarea spațiilor verzi și înființarea unui sistem de irigații inteligent aferent acestora. Așa cum am anunțat și în alte ediții ale cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, contractul de execuție a fost semnat în octombrie 2020, iar termenul de finalizare este de 36 de luni, deci șantierul ar fi trebuit să fie închis în octombrie 2023. Contractul de execuție a fost câștigat la licitație de Asocierea de firme ”Peisi” – ”Tancrad”, care a întocmit și proiectul tehnic.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















