Social Media

Administrație

Administrația Dragomir. Mai mulți bani pentru mâncarea celor fără posibilități

Timp de citire: 6 minute

• consilierii municipali au aprobat, recent, majorarea nivelului alocației zilnice de hrană pentru persoanele cu o situație financiară precară • suma alocată zilnic a crescut de la 16 lei la 22 lei • după cum se menționează în acest proiect, justificarea pentru majorarea alocației de hrană se datorează creșterii prețurilor de consum, a ratei inflației, precum și a salariului minim pe economie • pentru perioada 1 mai – 31 decembrie 2025, la un număr de 100 de porţii, suma totală se ridică la 539.000 lei
 
Veste bună pentru beneficiarii serviciilor de cantină de ajutor social din Brăila. Consilierii municipali au aprobat, recent, majorarea de la 1 mai a alocaţiei zilnice de hrană/persoană de la 16 lei la 22 lei. Decizia a fost luată la finalul lunii martie ca urmare a creșterii prețurilor de consum, a ratei inflației, dar și a salariului minim pe economie şi va fi pusă în aplicare prin Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) Brăila.
În raportul de specialitate se precizează că autoritățile publice locale trebuie să își asume rolul de a asigura protecția socială a tuturor membrilor comunității, prin măsuri de prevenire a excluziunii sociale, în baza principiilor generale pe care se întemeiază sistemul de asistență socială, universalitatea, respectarea demnității umane, solidaritatea socială, parteneriatul, subsidiaritatea, participarea beneficiarilor, transparența și nediscriminarea. Din aceeaşi sursă aflăm că în subordinea autorității locale nu funcționează nicio cantină socială, astfel că serviciile sociale de cantină se asigură prin furnizori de servicii sociale privați, în conformitate cu art. 61, alin. (2) din Legea asistenței sociale, nr. 292/2011.
Potrivit Legii nr. 208/1997 privind cantinele de ajutor social, beneficiare pot fi mai multe categorii de persoane: Copiii în vârstă de până la 18 ani aflați în întreținerea familiilor a căror venit net mediu lunar pe o persoană în întreținere este sub nivelul venitului net lunar, pentru o persoană singură, luat în calcul la stabilirea venitului minim de incluziune; tinerii care urmează cursuri de zi la instituțiile de învățământ ce funcționează în condițiile legii, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 25 de ani, respectiv 26 de ani în cazul celor care urmează studii superioare cu o durată mai mare de cinci ani, care se află în prima situație expusă; persoanele ce beneficiază de venit minim de incluziune sau de alte ajutoare bănești acordate în condițiile legii și al căror venit este de până la nivelul venitului net lunar pentru o persoană singură, luat în calcul la stabilirea venitului minim de incluziune; de asemenea, pensionarii; persoanele care au împlinit vârsta de pensionare, aflate într-una dintre situațiile de a fi izolate social, de a nu avea susținători legali sau de a fi lipsite de venituri; totodată, invalizii și bolnavii cronici; precum și orice persoană care, temporar, nu realizează venituri.
Și persoanele ce realizează venituri care se situează peste nivelul venitului net lunar, pentru o singură persoană, luat în calcul la stabilirea venitului minim de incluziune, pot beneficia de serviciile cantinei de ajutor social, dar cu plata unei contribuții de 30% din venitul pe persoană, fără a depăși costul meselor servite, calculat pe aceeași perioadă. Bineînțeles este vorba tot despre persoane îndreptățite să beneficieze de aceste servicii. Venitul net lunar al persoanei care beneficiază contracost de serviciul social reprezintă totalitatea veniturilor realizate în condițiile legii, cu excepția veniturilor/formelor de sprijin ale căror norme de reglementare prevăd că nu sunt luate în calcul la stabilirea altor drepturi și obligații.
 
Serviciile prestate cu ajutorul unui privat
Aşa cum am precizat, potrivit raportului de specialitate al proiectului, până la această nouă hotărâre  a CLM Brăila, nivelul alocației zilnice de hrană/persoană, alocația de hrană pentru cantina socială a fost în cuantum de 16 lei/persoană, în baza unei hotărâri mai vechi a Consiliului, din 2022.
”Majorarea cuantumului alocației zilnice de hrană pentru beneficiarii prevederilor Legii nr. 208/1997 reprezintă o necesitate, motivat de faptul că alocația de hrană de 16lei/zi/persoană nu mai poate asigura o alimentație sănătoasă, echilibrată din punct de vedere cantitativ și calitativ”, se specifică în documentele aflate la mapa consilierilor.
În momentul aprobării acestei hotărâri, municipalitatea avea semnat un contract de prestări servicii de cantină cu Fundația Sf. Spiridon ”Steaua Magică”, încheiat în 25 octombrie 2024, cu un act adițional din luna decembrie, valabil pentru perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2025. Aceasta asigură un număr de 91 de porții pe zi.
”Prin adresa nr. 345/31.01.2025 înregistrată la Direcția de Asistență Socială Brăila (…), Direcția Regională de Statistică Brăila aduce la cunoștință faptul că, rata anuală a inflației în luna decembrie 2024 comparativ cu luna decembrie 2023 a fost 5,1%, iar indicele prețurilor de consum în luna decembrie 2024, comparativ cu luna noiembrie 2023 a fost 100,29%. De asemenea, rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie – decembrie 2024), raportată la precedentele 12 luni (ianuarie-decembrie 2023) a fost 5,6%. Conform Scrisorii-Cadru privind contextul macroeconomic, (…)evoluția creșterii economice  a fost de 2,4% în anul 2023 și 1,00% în anul 2024, pentru anul 2025 fiind estimată o creștere economică de 2,5%. Totodată, creșterea salariului minim brut pe economie de la 3.000 lei în anul 2023, la 3.300 lei, ulterior 3.700 lei în anul 2024 și 4.050 în anul 2025 a generat o creștere a costurilor cu forța de muncă. Creșterea prețurilor de consum, a ratei inflației, precum și a salariului minim pe economie, justifică creșterea nivelului alocației de hrană ”, se mai explică în raport.
Din același document aflăm că în cuantumul de 22 lei stabilit ar trebui să fie asigurate două mese pe zi. De asemenea, că raportându-se la acest nivel minim de 22 lei/persoană al alocației zilnice de hrană, cheltuielile bugetare aferente anului 2025 (perioada 01.05.2025-31.12.2025) pentru un număr mediu de 100 de porții, au fost estimate că se vor ridica la suma de 539.000 lei (22 lei/porție x 100 porții x 245 zile). În raport se mai precizează că suma aferentă serviciului social masă la cantina socială a fost fundamentată în bugetul acestui an. Aceeași sursă punctează că hrana se distribuie, de regulă, o dată pe zi, la sediul cantinei sau prin punctele de servire organizate în acest scop. Totodată, că prestatorul asigură gratuit transportul hranei, o dată pe zi, pentru persoanele care nu se pot deplasa la sediul cantinei, din motive obiective ce au rezultat în urma unei anchete sociale.
Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi.
 
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧