Social Media

Administrație

Administrația Dragomir. Lemne de foc pentru cinci instituții de învățământ din județ

Actualizat:
Timp de citire: 6 minute

• este vorba despre aproximativ 295 tone de material lemnos rezultat în urma toaletărilor și a doborârii arborilor ce au avut loc în Municipiul Brăila • lemnele au ajuns în gestiunea Direcției de Asistență Socială, care le-a acordat, potrivit legii persoanelor aflate în nevoie, însă pentru a evita degradarea lemnelor rămase depozitate, s-a luat decizia de a le acorda mai multor instituții de învățământ din județ, dar și Serviciului de Utilitate Publică de Administrare și Gospodărire Locală (SUPAGL) Brăila pentru încălzirea adăpostului de câini din Unirea și a depozitului de inerte din Zona Liberă

În contextul toaletărilor masive ce au avut loc și continuă să se desfășoare la nivelul Municipiului Brăila, cantitățile de material lemnos rezultate au ajuns să fie suficiente pentru a acoperi nevoile persoanelor defavorizate, dar și pentru a ajuta câteva școli din județ. Asta au decis, recent, membrii Consiliului Local Municipal Brăila, prin aprobarea unui proiect ce vizează acordare gratuită a unei cantități de material lemnos provenit din toaletările și doborârile de arbori, realizate în Municipiul Brăila, către mai multe unități de învățământ din Județul Brăila și către Serviciul de Utilitate Publică de Administrare și Gospodărire Locală (SUPAGL) Brăila.
Mai precis, după cum reiese din anexele aflate la mapa consilierilor, prin intermediul primăriilor din localitățile vizate, au fost alocate 295 de tone de lemn către Liceul Tehnologic ”Matei Basarab”, Măxineni; Școala Gimnazială Salcia Tudor; Școala Profesională Stăcuța și Școala Gimnazială Cuza-Vodă; două unități de învățământ din cadrul Școlii Gimnaziale ”Petre Carp” Tufești; Școala Gimnazială Victoria. Toate alocările s-au făcut în baza cererilor venite dinspre aceste instituții. Concret, câte 80 tone de lemne către Primăria comunei Măxineni și cea din Salcia-Tudor, câte 50 tone către primăriile Stăncuța și Victoria, respectiv 35 tone către Primăria comunei Tufești. De asemenea, 10 tone au fost alocate SUPAGL Brăila pentru încălzirea Adăpostului de câini din Unirea și alte 5 tone pentru încălzirea punctului de lucru (depozit inerte) din Zona Liberă.

Lemnele au fost distribuite întâi către persoanele aflate în nevoie
Potrivit raportului proiectului, la nivelul Municipiului Brăila se realizează frecvent acțiuni de toaletare a arborilor în scopul asigurării măsurilor privind siguranța persoanelor care pot fi afectate de ruperile și desprinderile copacilor și elementelor acestora, ca urmare a gradului de îmbătrânire avansat sau a stării fitosanitare precare.
”În vederea valorificării materialului lemnos obținut în urma toaletării copacilor, acesta poate fi folosit pentru încălzire pe perioada sezonului rece. Materialul lemnos este colectat, cântărit și transportat de către Serviciul de Utilitate Publică «Seroplant» Brăila la depozitul din cadrul Poligonului din localitatea Muchea, comuna Siliștea, fiind predat Direcției de Asistență Socială Brăila pe bază de proces verbal. Materialul lemnos este înregistrat cantitativ pe baza bonului de cântar și este supus inventarierii conform prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordinului nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii”, se precizează documentul amintit.
Conform prevederilor unei hotărâri a CLM Brăila din decembrie 2024 cu privire la acordarea ajutorului de urgență constând în material lemnos provenit din toaletările și doborârile de arbori realizate la nivelul orașului, persoanele singure/familiile aflate într-o situație ce ar putea genera marginalizarea lor, pot beneficia de cel mult două ori în perioada sezonului rece (noiembrie – martie) de o cantitate de 3 tone lemne de foc pentru încălzirea locuinței.
”Astfel, în sezonul rece 2024-2025, respectiv în perioada 01 noiembrie 2024-31 martie 2025, un număr de 45 de persoane singure/familii au beneficiat de ajutoare de urgență constând în 135 tone lemne de foc. E de menționat că anterior, în perioada 2022-2024 cantitățile de material lemnos acordate (n.r. – printr-o serie de hotărâri ale CLM Brăila) au fost de 1 tonă, 1,5 t, 2 t și respectiv 3 t. Majorarea progresivă a cantității acordate beneficiarilor a fost o măsură luată în scopul utilizării materialului lemnos din depozit, prevenirii deteriorării ca urmare a păstrării acestuia pe o perioadă îndelungată cât și de a satisface necesitățile beneficiarilor”, se mai precizează în raport.
Aceeași sursă informează că materialul lemnos provine în general din arbori de esență moale (ulm și plop în mare parte) cu o durată de viață depășită, cu o stare fitosanitară precară și care la momentul introducerii în depozit înregistrează deja o umiditate de aproximativ 60-80%. Lemnele sunt depozitate pe platforma Poligonului din Muchea, în aer liber, fără a fi protejate de intemperii. Astfel, deseori sunt înregistrate pierderi în greutate considerabile, ca urmare a ploilor, ninsorilor și apoi a uscării la soare a arborilor tăiați.
Așadar, deși au fost satisfăcute întâi toate solicitările persoanelor aflate în necesitate pe raza Municipiului Brăila și cantitățile acordate au fost majorate, în inventarul DAS Brăila, la finalul lunii iunie se afla un stoc de 492,75 tone de lemne. Pe lângă acest aspect, activitatea de toaletare a copacilor continuă și generează noi cantități de material lemnos. Condiții care au generat această inițiativă la nivelul municipalității, de a dona lemnele către mai multe instituții de învățământ din județul Brăila care au nevoie.
”Ținând cont de faptul că în județul Brăila sunt unități de învățământ și instituții publice care utilizează pe perioada iernii material lemnos, și având în vedere excedentul de material lemnos aflat în stoc, supunem atenției consiliului local acordarea de material lemnos în scopul susținerii și desfășurării procesului educațional și instituțional în condiții optime”, se precizează în materialele aflate la mapa consilierilor.
Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧