ADMINISTRAȚIE
Administraţia Dragomir. Garaje desfiinţate doar când se amenajează parcări
• asta a declarat, recent, primarul Marian Dragomir, în cadrul ultimei şedinţe de CLM Brăila din 2019 • subiectul garajelor a fost dezbătut în contextul în care regulamentul închirierii terenurilor pentru acestea a fost modificat • consilierul municipal PND Bogdan Botea i-a reproşat primarului că a promis că în mandatul său garajele vor dispărea, semnalând totodată că nu sunt suficiente locuri de parcare în zona centrală • edilul-şef a prezentat un bilanţ privind situaţia spaţiilor destinate parcărilor, iar întreg episodul s-a sfârşit cu “înţepături” politice
Brăilenii care au garaje în zone unde încă nu se amenajează locuri de parcare în 2020, pot respira uşuraţi în privinţa menţinerii acestora pe poziţii. Cel puţin asta a reieşit din discuţiile purtate între primarul Marian Dragomir şi consilierii municipali în cadrul ultimei şedinţe ordinare a CLM Brăila de anul trecut. Membrii Consiliului au aprobat cu această ocazie unele modificări la o hotărâre din decembrie 2017, prin care fusese stabilită procedura de închiriere a terenurilor ocupate de garaje. Pe scurt, au fost aduse câteva modificări la contractul de închiriere, iar hotărârea a fost completată cu un articol nou privind aprobarea tarifelor de închiriere pentru astfel de spaţii. Potrivit documentului ataşat hotărârii privind tariful (preţul de închiriere) pentru amplasamentele ce sunt sau vor fi ocupate de garaje, în baza unor contracte de închiriere, discutăm despre preţuri ce variază în funcţie de zona în care se află la nivelul municipiului, între 49,05 lei (cu TVA) pe metrul pătrat pe an, la 13,96 lei. Mai exact 49,05 lei pentru zona A-1, 28,91 lei pentru zona A-2, 24,46 lei pentru zona B-1, 20,14 lei pentru zona B-2, 18,41 lei pentru zona C-1 şi 13,96 lei pentru C-2.
Din raportul proiectului aflăm că Serviciul de Utilitate Publică de Administrare şi Gospodărire Locală (SUPAGL) Brăila a solicitat la finele anului trecut modificarea hotărârii din decembrie 2017. În respectiva adresă, directorul instituţiei, Dumitru Munteanu, vorbeşte despre anumite disfuncţionalităţi în privinţa punerii în aplicare a contractelor de închiriere a terenurilor ocupate de garaje, fără însă a intra în detalii. Acesta a propus schimbarea modalităţii de plată începând cu 1 ianuarie 2020, apreciind că este necesară adaptarea clauzelor contractuale astfel încât să se asigure o mai bună colectare a tarifului.
“Considerăm că, odată cu modificarea tarifului se impune includerea unor clauze referitoare la termenele de plată astfel încât procedura de emitere a documentelor fiscale dar şi de încasare la dimensiunea personalului existent. Totodată modificările propuse vizează şi modalitatea de comunicare a documentelor dar şi posiblitatea plăţii parţiale cu termen final de scandenţă 30 septembrie a anului în curs. În plus, se includ majorările de întârziere calculate conform Codului Fiscal, astfel încât să se asigure în mod unitar aplicat la nivelul instituţiei şi are drept scop realizarea unei bune colectări a debitelor cu încadrarea în costuri minime de operare la nivelul instituţiei”, se arată în raportul directorului.
Tot acolo se explică faptul că se va institui un nou formular de contract, care va fi utilizat de la 1 ianuarie 2020, iar pentru contractele în derulare se vor întocmi acte adiţionale de modificare, dar şi clauze care vizează modificarea tarifelor doar prin hotărâri ale Consiliului.
Redactorii “Obiectiv – Vocea Brăilei” au încercat să îl contacteze pe Munteanu pentru mai multe informaţii privind preţurile de închiriere şi numărul garajelor din Municipiu la acest moment, însă acesta nu a răspuns la telefon, până la închiderea ediţiei print, de ieri, a cotidianului.
Contre în CLM pentru promisiuni neonorate şi parcări puţine în centru
Consilierul municipal PND, Bogdan Botea, a criticat faptul că pe ordinea de zi a CLM Brăila se mai regăseşte un proiect privind închirierea de spaţii pentru garaje, în condiţiile în care primarul Marian Dragomir a promis în campania electorală şi cu alte ocazii, că în mandatul său vor dispărea aceste construcţii. Botea s-a plâns că nu sunt suficiente locuri de parcare în zonele centrale şi că măcar garajele care se regăsesc pe străzile adiacente Căii Călăraşilor ar putea fi desfiinţate. Primarul a explicat că nu are de gând să le distrugă garajele oamenilor doar de dragul de a face acest lucru. Acesta a precizat că singurele garaje care se desfiinţează sunt cele din zonele unde se realizează parcări. Edilul-şef a profitat de moment pentru a prezenta un bilanţ al celor mai importante spaţii de parcare ce s-au realizat în 2019.
“Eu ştiu foarte bine că mulţi cetăţeni apreciază faptul că am construit parcări în această perioadă. Şi nu am să mă refer doar la cele din Cartierul Obor de la blocurile AG1-AG2, AF1-AF2, nu am să mă refer nici la cele de pe Şcolilor cu Roşiori, de la blocul 30, nici la cele de pe Octav Doicescu, n-am să mă refer nici la cele de pe Comunarzi, de la A6 – A9. Nu am să mă refer nici la cele de la B30, de pe Strada Călugăreni. Nu am să mă refer nici la cele proaspăt terminate de pe Aleea Lebedei, căci lista poate continua la infinit. Am să vă spun totuşi, informativ, că am semnat pentru Lotul 5 de parcări, s-a finalizat licitaţia, astfel că în zona dintre străzile Dorobanţi, Tineretului şi Ghioceilor vor începe lucrările. De asemenea, au fost semnate loturile 6 şi 7 de parcări. Şi plecând din barieră până dincolo de Piaţa Mare, între Dorobanţi şi Roşiori, toată zona va fi amenajată cu parcări. De asemenea, la lotul 7 sunt foarte multe locaţii în Viziru, în Vidin, în Hipodrom şi în Obor. Cred că au şi terminat deja parcarea din spatele policlinicii de la Şcoala 18, Mihu Dragomir. Şi în toate acele zone, când se vor realiza parcări, se vor demola şi garajele. Dar noi nu demolăm doar de dragul de a distruge. Doar atunci când venim concret cu realizarea unor parcări, demolăm şi garajele. Nu permanent, doar pentru a lăsa în urmă un dezastru şi a le lua oamenilor acea variantă până când le oferim una foarte decentă”, a declarat Dragomir, continuând să prezinte şi alte parcări realizate mai multe zone din Brăila.
Cum Botea a precizat că nu contestă realizările la acest capitol ale administraţiei Dragomir, doar semnalează că în centrul oraşului nimeni nu s-a gândit să realizeze mai multe parcări, s-a ajuns la atacuri politice.
“În zona zero, dumneavoastră parcaţi în faţa primăriei. Dar noi, restul, ceilalţi, ne chinuim să găsim locuri de parcare în zona centrală. Şi nu sunt. Nu era bine ca măcar pe străzile adiacente străzii Calea Călăraşilor şi în zona centrală să desfiinţăm unele garaje pentru a putea crea indirect locuri de parcare?”, a declarat Botea, acuzând până la urmă, ca o replică la un atac de-al primarului, faptul că Dragomir “a fost funcţionar toată viaţa”.
Acuzaţie, de altfel, care l-a iritat vizibil pe primar: “Nu domnule consilier. Aici o să vă corectez! Să nu uitaţi faptul că am lucrat în mediul privat şi să nu mai aruncaţi chestii politicianiste la final de an! Nu am fost «funcţionar» toată viaţa! Eu am lucrat în mediul privat. Dar activitatea mea, domnule consilier, este o chestiune personală, care nu vă priveşte. Aş dori să nu ne referim aici nici la calităţile dumneavoastră de avocat. Pentru că ar fi păcat să întrebăm colegii să ne spună care este opinia. Deci nici la calităţile mele”.
Intervenţia primarului a fost “taxată” de consilierii PNL, care i-au atras atenţia că deşi a precizat că nu se va lăuda cu lucrurile realizate, nu a omis să prezinte toate parcările din oraş, dar şi faptul că de multe ori le-a atras atenţia să nu mai facă declaraţii politice în CLM.
În cele din urmă, proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate.
ADMINISTRAȚIE
Administrația Dragomir. Condiții mai bune pentru locuitorii din Lacu Dulce
• membrii Consiliului Local Municipal Brăila au aprobat la finele lunii trecute un acord de parteneriat cu Asociația ”Creionăm viitorul” din Brăila pentru un proiect pe fonduri europene ce vizează ”Regenerare urbană zone marginale” • este vorba despre îmbunătățirea condițiilor de trai în Cartierul Lacu Dulce, un proiect pentru care municipalitatea încearcă să obțină finanțare prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027, motiv pentru care s-a ajuns la acest parteneriat care crește șansele de a primi sprijin de la Uniunea Europeană
Un nou pas într-un proiect important ce vizează îmbunătățirea condițiilor de trai ale cetățenilor din cartierul Lacu Dulce din Brăila. Consilierii municipali au aprobat, recent, un acord de parteneriat între Municipiul Brăila și Asociația ”Creionăm viitorul” pentru realizarea proiectului ”Regenerare urbană zone marginale” și depunerea acestuia pentru obținerea de finanțare europeană.
Mai precis, municipalitatea încearcă să obțină finanțare în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021-2027, Prioritatea 6 – O regiune atractivă, Acțiunea 6.1 – Dezvoltare integrată în zonele urbane prin regenerare urbană, conservarea patrimoniului și dezvoltare a turismului, Obiectiv specific RSO 5.1 – Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane, Apel PRSE/6.1/1.1/2025 – Municipii reședință de județ și Municipii.
Proiectul a fost supus dezbaterii și aprobării în cadrul ședinței CLM Brăila de la finele lunii septembrie, când s-a aprobat și modelul Acordului de parteneriat încheiat între Municipiul Brăila, în calitate de lider de proiect și Asociația ”Creionăm viitorul” (partener).
Astfel, potrivit documentației aflate la mapa consilierilor, la nivel micro, proiectul vizează dezvoltarea infrastructurii verzi prin valorificarea unui teren din Cartierul Lacu Dulce aflat într-o stare generală de abandon și degradare, cu vegetație crescută spontan. Imobilul însumează o suprafață totală de 13.545,5 mp și este poziționat în partea sudică a cartierului – mai exact în imediata apropiere a ansamblului de blocuri ANL, la intersecția străzilor Dorului și Mina Minovici.
Partenerul din rândul ONG-urilor crește șansele obținerii finanțării
Tot din documentația amintită aflăm că proiectul investițional are în vedere, în concordanță cu prevederile ghidului de finanțare, crearea unor spații verzi publice urbane cu acces nelimitat, având destinație de parc. Această acțiune presupune realizarea următoarelor activități: Lucrări de pregătire a terenului – igienizarea (inclusiv demolarea fundației parazitare existente pe amplasament), nivelarea și modularea acestuia; Realizarea de plantări – plante autohtone perene, puieți și arbori maturi specifici zonei, precum și gazonarea anumitor suprafețe; Amenajarea de alei pietonale, a unei piste de alergare, precum și realizarea unui curs de apă care să străbată amplasamentul dintr-o parte în cealaltă; Crearea unor zone pentru practicarea sportului și dotarea acestora cu aparate de fitness pentru exterior; Montarea de mobilier urban – suporturi pentru biciclete, bănci și coșuri de gunoi; Amenajarea unui sistem de irigații; Înființarea unui sistem de iluminat cu dublă sursă de alimentare (panou solar și rețea publică); Dotarea spațiului cu o toaletă automată, precum și achiziționarea unei camere tehnice dedicate întreținerii zonei verzi; Realizarea unui sistem de supraveghere video a spațiilor amenajate prin proiect; Realizarea rețelelor, a branșamentelor și a racordurilor pentru unitățile necesare.
Din punct de vedere al complementarității cu alte investiții, reprezentanții municipalității au amintit că în imediata vecinătate este în curs de implementare un alt proiect cu finanțare nerambursabilă: ”Regenerare economică și socială în zone marginalizate din Municipiul Brăila – investiții în facilități pentru agrement și locuri de joacă pentru copii”, proiect prognozat a fi finalizat în perioada imediat următoare și despre care am scris și în cadrul unei alte ediții a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”.
Totodată, suplimentar față de realizarea infrastructurii verzi, în vederea obținerii finanțării nerambursabile, o altă condiție de eligibilitate esențială este desfășurarea unor activități de implicare a comunității locale și a altor părți interesate relevante, de exemplu ONG-uri active în zonă, într-o manieră participativă.
Așadar, după cum mai aflăm din raportul proiectului, în Ghidul de Finanțare se specifică faptul că partenerul ar trebui să ”desfășoare activități de natura celor vizând incluziunea comunităților defavorizate, precum și acțiuni de instruire/formare pentru animarea și conștientizarea populației privind necesitatea protejării și valorificării mediului într-o manieră sustenabilă”.
În acest sens, pe 30 octombrie 2025, Consiliul Local Municipal Brăila a adoptat o hotărâre prin care s-a stabilit procedura de selecție a partenerilor pentru acest proiect. În baza acestui act administrativ cu caracter normativ, la data de 30 iunie 2026, Municipiul Brăila a inițiat procedura de selecție a viitorului partener în cadrul proiectului. Termenul limită de depunere a candidaturilor a fost în data de 10 iulie 2026.
”În urma analizei singurei oferte depuse la data de 10 iulie 2026, precum și a răspunsurilor la clarificările formulate de către Municipiul Brăila în calitatea sa de lider al parteneriatului, Asociația «Creionăm viitorul» a fost declarată câștigătoare. Totuși, pentru validarea parteneriatului solicitat de către finanțatori, precum și în vederea depunerii cererii necesare obținerii finanțării nerambursabile, este necesară, în primă fază, adoptarea unei hotărâri de consiliu local prin care să se aprobe acest parteneriat și indicatorii proiectului”, se mai explică în raport.
Și tocmai în acest context a fost propus și inițiat proiectul de hotărâre amintit.
Ce responsabilități vor avea partenerii
În ceea ce privește rolurile și responsabilitățile celor doi parteneri, potrivit Acordului de parteneriat încheiat între cele două entități, Primăria Brăila (lider/partenerul 1): va elabora documentația tehnico-economică, atât celei specifice fazei I – Studiu de Fezabilitate, cât și celei pentru a II-a fază, respectiv Proiect Tehnic, dar va obține și asistență tehnică din partea proiectantului; Va asigura resursele financiare pentru realizarea documentațiilor necesare obținerii avizelor și acordurilor necesare autorizării lucrărilor, precum și resursele necesare obținerii acestora; Va asigura servicii de verificare tehnică a documentațiilor elaborate în cadrul activității de proiectare; Va asigura servicii de dirigenție de șantier; Va acoperi costurile generate de execuția lucrărilor din cadrul proiectului, de dotare a obiectivului de investiții, precum și celor necesare pentru amenajarea terenului; Va asigura utilitățile necesare obiectivului; Va demara acțiuni destinate promovării și publicității proiectului; Va asigura rezerva de implementare, dar și a resurselor acoperitoare în marjei de buget; De asemenea, se va ocupa și de alte cheltuieli necesare realizării investiției. Mai mult, va descrie activitățile și subactivitățile pe care fiecare partener trebuie să le implementeze, în strânsă corelare cu informațiile furnizate în formularul cererii de finanțare. Tot municipalitatea va menționa valoarea estimată a fiecărei activități, defalcată pentru fiecare partener/lider de parteneriat.
În ceea ce privește asociația ”Creionăm viitorul”, aceasta bifează la capitolul rolului asumat: creșterea capacității administrative prin activități de instruire/formare pentru animarea și conștientizarea populației privind necesitatea protejării și valorificării mediului.
Proiectul de hotărâre a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi a ședinței ordinare a CLM Brăila din 28 septembrie și a fost aprobat cu unanimitate de voturi.
ADMINISTRAȚIE
Administrația Dragomir. Care este prețul abonamentelor la «Braicar»
• consilierii municipali au aprobat, recent, tarifele serviciului de transport public local de călători în Municipiul Brăila, aplicabile de la 1 noiembrie • noutatea este că a fost introdus abonamentul lunar valabil pe toate liniile la nivelul orașului, indiferent că este vorba despre autobuz sau tramvai, în valoare de doar 85 lei • primarul Marian Dragomir a precizat că această decizie urmărește să ajute la fluidizarea traficului în anumite zone, pe termen lung • de asemenea, edilul-șef a vorbit despre un parc de panouri fotovoltaice pentru a deservi flota electrică a ”Braicar” în viitorul apropiat • totodată, a făcut anunțul referitor la sosirea în curând în Brăila a celor 40 de autobuze noi, cumpărate din fonduri europene
Veste bună pentru brăilenii care au nevoie să folosească atât autobuzul cât și tramvaiul pentru a ajunge la destinația dorită la nivelul orașului. De la începutul acestei luni își pot achiziționa un singur abonament valabil pentru toate liniile la ”Braicar”, cu ajutorul căruia se vor putea deplasa la nivelul Municipiului Brăila atât cu autobuzul cât și cu tramvaiul.
Mai precis, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Municipal Brăila din 30 octombrie, consilierii municipali au aprobat tarifele serviciului de transport public local de călători prin curse regulate din Municipiul Brăila, aplicabile începând cu data de 1 noiembrie 2026. Pe scurt, prețul unui bilet rămâne de 3 lei/călătorie, în schimb, noutatea este introducerea acestui tip de abonament lunar pe toate liniile din oraș (tramvai și autobuz) la prețul de 85 lei. Inițiatorii proiectului sunt consilierii PSD Valentin Pătârlăgeanu și Daniel Tudose, membrii în Adunarea Generală a Acționarilor la societatea ”Braicar” SA Brăila.
Înainte de votul proiectului, primarul Marian Dragomir a intervenit și a explicat că măsura introducerii acestui tip de abonament integrat vine pentru a ajuta în viitor la fluidizarea traficului.
”Doamnelor și domnilor consilieri, am avut o discuție cu domnul viceprimar Alexandru Crican Jantea, în vederea fluidizării circulației și identificării unor măsuri optime, din acest punct de vedere. Și apoi am extins această discuție, împreună cu domnii consilieri Daniel Tudose și Valentin Pătârlăgeanu, cărora vreau să le mulțumesc pentru inițierea acestui proiect de hotărâre, prin care încercăm fluidizarea traficului în Municipiul Brăila și oferirea unor facilități fără să creștem prețul călătoriilor celor care folosesc mijloacele de transport ale «Braicar». Prin acest proiect, de fapt, noi oferim o facilitate pentru că toți călătorii «Braicar», începând de la elevi, studenți, persoane active care merg la serviciu și pensionari, să poată, în prețul aceluiași abonament, să circule atât pe autobuz cât și pe tramvai. Așa cum știți, până acum era nevoie să cumpere două abonamente total diferite”, a declarat Dragomir.
Edilul-șef a punctat că dimineața multe străzi din oraș se aglomerează foarte tare, iar prin acest proiect se încearcă fluidizarea traficului, prin oferirea unei alternative de transport convenabile cetățenilor, în special având în vedere prețurile mărite la combustibili.
”Ce am prevăzut în acest proiect cu toții este să păstrăm același tarif la bilet și la abonamente, subvenționând din bugetul local diferența prețului la motorină, pe care ați văzut-o cu toții peste tot. Totodată, considerăm că pe măsură ce vom finaliza Strada Grigore Alexandrescu, această măsură va fi benefică pentru ca tramvaiele să preia cetățenii care folosesc mijloacele de transport în comun, de pe Strada Buzăului sau de pe strada Vizirului, Strada Grigore Alexandrescu fiind exact la mijloc între cele două străzi. Urmând ca atunci când se va lansa un nou program cu finanțare europene, să accesăm fonduri și pentru modernizarea liniei de tramvai din Cartierul Progresul și din Cartierul Vidin, folosind, de asemenea, bani europeni pentru străzile Costache Negruzzi, Ulmului și Octav Doicescu. Dacă vor mai exista bani pentru tramvaie pe fonduri europene, având în vedere prețul exagerat, din punctul meu de vedere, de peste 1.700.000 de euro un tramvai, vom accesa în continuare, ca să mai cumpărăm și alte tramvaie”, a mai adăugat sursa citată.
Investiții viitoare la «Braicar»
În același context, primarul Marian Dragomir a mai dorit să anunțe că autobuzele electrice comandate de municipalitate urmează să vină în curând la Brăila, astfel că flota ”Braicar” va fi modernizată și se va putea, în sfârșit, renunța la mașinile vechi.
”Profit de această ocazie și vă transmit o veste foarte bună. În cursul zilei de astăzi (n.r. – vineri, 30 octombrie) am vorbit cu reprezentanții societății câștigătoare a licitației pentru autobuze. Cele 40 de autobuze ale Primăriei Municipiului Brăila, cumpărate din fonduri europene, sunt finalizate în acest moment. Se așteaptă terminarea procedurilor vamale, astfel încât acestea să fie urcate pe vapor, să fie transportate către România, urmând ca ulterior să parcurgem procedurile de omologare și de înmatriculare. Estimăm cel târziu primăvara anului viitor, lunile februarie, martie, aprilie să le avem în circulație. Cele 40 de autobuze noi vor fi electrice, vor fi foarte benefice pentru flota «Braicar» și în acest fel se va elimina tot ceea ce este autobuz vechi și se va veni cu un plus de confort pentru cetățeni, scăzând totodată costurile foarte mari cu acești combustibili. Mă refer la motorină”, a precizat Dragomir.
Cât despre energia verde, edilul-șef a mai anunțat un proiect important avut în vedere de Primărie: realizarea unui parc de panouri fotovoltaice menit să deservească flota electrică a ”Braicar”.
”O altă veste foarte bună este că autobuzele electrice vor putea la un moment dat să fie alimentate din parcuri de panouri fotovoltaice pe care Primăria Municipiului Brăila îl are în procedură de licitație pe diverse paliere în momentul de față, pentru diriginții de șantier și cei care vor verifica aceste proiecte, astfel încât primăria va avea un parc de panouri fotovoltaice care ne va ajuta foarte mult să economisim energia electrică și costurile aferente. Mulțumesc mult de tot!”, a mai declarat Dragomir în cadrul ședinței.
Care sunt tarifele «Braicar» de la 1 noiembrie
Astfel, potrivit anexei proiectului de hotărâre amintit, în ceea ce privește transportul pe bază de bilet, acesta rămâne în continuare la valoarea de 3 lei în oraș (pe toate liniile). La fel pe ruta Castanului-Lacu Sărat și pentru transport cu autobuz și microbuz. De asemenea, biletul de suprataxă pentru tramvai, autobuz, microbuz este de 40 lei.
În ceea ce privește transportul pe bază de abonament, a fost introdus acest abonament de 85 lei/lună pentru transportul pe toate liniile în oraș. În ceea ce privește un abonament lunar pe tramvai pentru Stațiile Municipiul Brăila – Lacu Sărat, prețul este de 125 lei; la tramvai și autobuz în oraș pentru beneficiarii legilor speciale, tot 85 lei lunar; pentru tramvai și autobuz în oraș pentru elevi, 70 lei lunar.
În ceea ce privește tariful pentru abonamentele achiziționate de agenții economici (dacă achiziționează minim 1.000 buc/lunar), valoarea este de 60 lei. Transportul pe bază de bilet achiziționat online rămâne tot 3 lei/călătorie. Tariful unui abonament pe toate liniile din oraș (tramvai și autobuz) cu valabilitatea de o săptămână de la data achiziției online, valoarea este de 20 lei, iar pentru un astfel de abonament valabil doar o zi, cumpărătorul va plăti 11 lei prin aplicația online. Totodată, tariful pentru emiterea unui aviz de subtraversare este de 200 lei/aviz.
Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi. Menționăm că tot în cadrul aceleiași ședințe a CLM Brăila, consilierii au mai aprobat și Contractul de mandat pentru administrator-membru, în Consiliul de Administrație al societății Braicar SA, în formă revizuită. Și acest punct de pe ordinea de zi a trecut cu unanimitate de voturi.























