Social Media

Sport

Administrația Chiriac și fotbalul  pentru copii. «Cupa Moș Crăciun» la Polivalentă

• în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a Consiliului Județean Brăila a fost aprobat un proiect privind încheierea unui protocol de cooperare cu Asociația Județeană de Fotbal Brăila pentru organizarea Competiției de Fotbal ”Cupa Moș Crăciun” • evenimentul va avea loc pe 21 decembrie, iar consilierii județeni au fost de acord să fie găzduit de Sala Polivalentă ”Danubius” Brăila • ”Fotbalul nu este doar despre rezultate ci și despre caracter, educație și comunitate (…) Viitorul se vede pe 21 decembrie! Viitorul joacă în Sala Polivalentă!”, declară Teodor Grozea, președintele AJF Brăila

Actualizat:
Timp de citire: 4 minute
Cupa mos craciun

Sala Polivalentă va găzdui și în acest an Competiția de Fotbal ”Cupa Moș Crăciun” pentru copii. Evenimentul va avea loc pe 21 decembrie. Consilierii județeni au aprobat în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Brăila de la finele lunii trecute, încheierea unui protocol de cooperare în acest sens cu Asociația Județeană de Fotbal Brăila. După cum se specifică în cadrul referatului de aprobare al proiectului, asociația sportivă, în calitate de membru afiliat al Federației Române de Fotbal (FRF), a transmis, pe 7 noiembrie, o adresă către CJ Brăila, prin intermediul căreia a solicitat să i se permită să utilizeze, cu titlu gratuit, unele spații din Sala Polivalentă ”Danubius” Brăila (Strada Pietății nr. 1C), în vederea desfășurării competiției sportive ”Cupa Moș Crăciun”, pe 21 decembrie. Așa cum se știe, Sala Polivalentă este proprietate publică a Județului Brăila și se află în administrarea CJ Brăila, prin urmare a fost nevoie de acest acord.

”În conformitate cu prevederile art. 3, alin 1 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, autoritățile administrației publice, au obligația să sprijine sportul pentru toți și sportul de performanță și să asigure condițiile organizatorice și materiale de practicare a educației fizice și sportului în comunitățile locale. Având în vedere cele prezentate, consider că Sala Polivalentă «Dabubius» este adecvată îndeplinirii în bune condiții a activității Asociației Județene de Fotbal Brăila”, se arată în referatul de aprobare al proiectului, semnat de președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac (șeful PSD Brăila).

Tot prin acest proiect a fost stabilită și o persoană însărcinată cu menținerea contactului cu Asociația Județeană de Fotbal Brăila în vedere identificării și soluționării problemelor ce decurg din aplicarea protocolului. Este vorba despre șeful Serviciului administrativ al CJ. Protocolul este valabil doar pentru data de 21 decembrie în intervalul 09:00 – 16:00.

Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi.

”O tradiție și o sărbătoare a fotbalului juvenil”

După cum ne-au informat deja reprezentanții Asociației sportive, competiția de fotbal ”Cupa Moș Crăciun” este un eveniment adresat copiilor. Aceștia vor fi premiați cu cupe și cadouri de sărbători. Spațiile solicitate de asociație pentru a fi utilizate pe 21 decembrie la nivelul Sălii Polivalente sunt: foaierul, sala de sport, vestiarele pentru sportive, grupuri sanitare și WC-uri.

Evenimentul sportiv este dedicat exclusiv categoriei de vârstă 2018, oferind copiilor oportunitatea de a evolua într-un cadru profesionist, cu public, emoție și atmosferă de final de an. Turneul reunește opt cluburi ale fotbalului juvenil brăilean: AS Kinder, ACS Blue Stars, CS Luceafărul Brăila, AFC 1919 Dacia Unirea, AS Elite Academy, CS Viitorul Ianca, ACSC Cazasu, CS Local Mircea Vodă.

”Meciurile se vor desfășura pe pacursul întregii zile, într-un format compact, astfel încât fiecare echipă să aibă șansa de a demonstra progres, disciplină, efort și calitate în joc. La final, Moș Crăciun va oferi diplome și daruri tuturor participanților, fiind un moment simbolic de apreciere a muncii depuse de acești tineri sportivi pe parcursul anului”, au punctat reprezentanții AJF Brăila.

”Ne dorim ca această competiție să devină o tradiție și o sărbătoare a fotbalului juvenil. Copiii născuți în 2018 sunt o generație în creștere, una care merită susținută la fel ca și celelalte. Invităm părinții, bunicii, profesorii, antrenorii și pe toți iubitorii fotbalului să vină la Sala Polivalentă să-i vadă pe acești micuți fotbaliști, să-i încurajeze, să fie parte din bucuria lor. Fotbalul nu este doar despre rezultate ci și despre caracter, educație și comunitate. Prin organizarea acestei competiții, AJF Brăila își reafirmă angajamentul de a investi în sportul de bază, în dezvoltatrea copiilor și promovarea unui cadru sănătos de competiție.Viitorul se vede pe 21 decembrie! Viitorul joacă în Sala Polivalentă!”, ne-a declarat Teodor Grozea, președintele AJF Brăila. Intrarea este liberă.

Fotbal

Fotbal Liga a IV-a | Succes cu 2-0 pentru Victoria Traian în derby-ul cu Daous Dava 2018 Brăila

Publicat

în

Fotbal Liga a IV-a | Succes cu 2-0 pentru Victoria Traian în derby-ul cu Daous Dava 2018 Brăila

Penultima etapă a turului din Liga a IV-a la fotbal avea programate 6 meciuri, dar unul dintre acestea, Suporter Club Progresul Brăila – CS Local Mircea Vodă, care trebuia să aibă loc duminică, a fost reprogramat la cererea echipei brăilene, pentru data de 18 noiembrie.

Două jocuri s-au încheiat foarte repede. La Tudor Vladimirescu meciul a durat doar 11 minute. Șoimii Tudor Vladimirescu a început meciul cu doar 7 jucători iar în minutul 11 unul s-a accidentat și meciul a fost oprit definitiv.

La acel moment, Viitorul Cireșu conducea cu 2-0 grație golurilor marcate de Alin Radu (min. 5) și Robeto Anghelache (min. 10). 

O situație similară a fost la Ianca. În minutul 37, echipa din Viziru, care a venit doar cu 11 jucători la Ianca, s-a retras de pe teren.

Victoria Traian, succes meritat

Derby-ul etapei, Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila, a avut două părți distincte. O primă repriză echilibrată, în care principala preocupare a celor două combatante a fost aceea de a-și anihila adversara. Fazele de poartă au fost puține în primele 45 de minute.

Dumitrana a avut o șansă de a marca în minutul 25, iar două minute mai târziu Paul Ioan a șutat de la 20 de metri, dar Dinu a fost la post. Stroe a avut o șansă de a înscrie, după ce portarul Păun a ieșit inoportun din propriul careu, dar a trimis mingea pe lângă poartă.

În repriza a doua, Victoria Traian a controlat ostilitățile în teren și a reușit să deschidă scorul prin Cireașă, după o pasă foarte bună a lui Băluță. Ghiță a centrat perfect pentru Dumitrana, însă colegul său aflat în fața porții a ratat. În minutul 68, Rareș Băluță a prins un șut cum rar se vede pe stadioane și a trimis minge la încheietura barelor porții apărate de Dinu, un eurogol și la 2-0 partida era jucată.

Derby-ul a fost arbitrat impecabil de o brigadă de arbitri formată din Marius Marchidanu la centru, președintele Comisiei Județene de Fotbal Brăila, ajutat la cele două linii de Gabriel Novac și Florin Lascu.

Victoria Traian: Păun – Bălan (min. 63: A. Ciocan), C. Pascu, V. Baciu, Cireașă – Păvălache, Chivu (min. 84: Chirovan), P. Ioan, Băluță – Dumitrana, Ghiță.

Daous Dava 2018 Brăila: Dinu – Lazăr, Orășanu, Veber, Tiutiu – C. Ștefan (min. 72: A. Spătaru), Chihaia, Fătu, Stroe (min. 76: Ghiță), D. Cazan (min. 69: Simion), S. Crăciun (min. 68: I. Huțu).

Rezultatele și marcatorii din meciurile disputate în etapa a 10-a

  • Viitorul Ianca – CSC Tricolorul Viziru 4-0. Răzvan Czetz (min. 12), Robert Cioarec (min. 14), Nicușor Streche (min. 20), Filippo Tarozzi (min. 27);
  • Șoimii Tudor Vladimirescu – Viitorul Cireșu 0-2. Alin Radu (min. 5), Roberto Anghelache (min. 10);
  • Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila 2-0. Alexandru Cireașă (min. 63), Rareș Băluță (min. 68);
  • Viitorul Însurăței – Viitorul Galbenu 2-4. Florin Ivan (min. 38), Marius Coman (min. 54) / Vasile Feraru (min. 28), Marius Crîngașu (min. 32), Iulian Feraru (min. 64), Georgel Pungă (min. 67);
  • CS Făurei – ACS Comunal Cazasu 4-2. Stelian Nicoliță (min. 6), Marian Bolozan (min. 20), Valentin Ivan (min. 54), Alexandru Niță (min. 90+5) / Marius Dima (min. 52), Nicușor Toader (min. 84).
Citește articolul complet

Handbal

HC Dunărea Brăila a pierdut la un gol diferență cu Molde. Calificarea în grupele EHF European League se va juca la Brăila

• HC Dunărea Brăila a fost învinsă la un gol, 30-29, în Norvegia, de Molde • returul se va juca duminică, 15 noiembrie, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila • formația brăileană păstrează șanse reale de calificare în grupele EHF European League

Publicat

în

HC Dunărea Brăila a pierdut la un gol diferență cu Molde. Calificarea în grupele EHF European League se va juca la Brăila

În returul de la Brăila, HC Dunărea Brăila are nevoie să se impună la cel puțin 2 goluri în fața celor de la Molde pentru a se califica în grupele acestei competiții. După partida tur, echipa antrenată de Bogdan Burcea păstrează șanse importante de calificare în EHF European League.

Meciul cu nordicele a început într-o notă de echilibru. Tveiten a marcat pentru gazde, Laslo a marcat de la 7 metri și a restabilit egalitatea, 1-1.

Molde s-a desprins la 5-1 în minutul 10, apoi a urmat un gol semnat de Mohamed. Echipa gazdă s-a detașat la cinci lungimi, 7-2, în minutul 11, dar treptat jocul s-a echilibrat iar în minutul 25 Necula a egalat la 13-13.

Molde a gestionat însă mai bine finalul de repriză și după primele 30 de minute conducea la o diferență de 2 goluri, 16-14.

Pauza a fost un sfetnic bun pentru echipa brăileană, iar acest lucru s-a regăsit și pe tabelă.

Deși Molde a condus la trei lungimi în două rânduri, în minutul 38 Boiciuc a egalat la 19-19 și tot ea a marcat pentru 20-20.

Molde s-a mai desprins o dată la patru lungimi în minutul 47, 26-22.

Ultimele 10 minute au fost decisive în privința victoriei. Elena Roșu a egalat la 27-27 în minutul 54 și echipa brăileană a avut șansa de a conduce pentru prima dată în meci dar a irosit-o.

Cu câteva secunde înainte de final a fost din nou egalitate, 29-29, însă ultimul cuvânt l-a avut Molde, care a înscris golul victoriei prin Tveiten, iar formația norvegiană a câștigat partida tur cu 30-29.

Returul dintre HC Dunărea Brăila și Molde se va juca duminică, 15 noiembrie, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila. Câștigătoarea acestei ”duble” se va califica în grupele EHF European League, care vor începe în luna ianuarie a anului 2027.

Pentru Dunărea Brăila au marcat

  • Kirdiasheva – 6 goluri
  • Mihai 5
  • E. Roșu 5
  • Boiciuc 3
  • Laslo 3
  • Jezic 2
  • Mihăilă 1
  • Mohamed 1
  • Lixăndroiu 1
  • Rebeca Necula 1
  • Klikovac 1

Elena Șerban a avut 7 intervenții, Bianca Curmenț 2 intervenții, Trusova o intervenție.

Pentru Molde au înscris

  • Tveiten 8 goluri
  • Obaidli 7
  • Kamburce 5
  • Petersson 3
  • S. Obaidli 2
  • Loseth 2
  • Eiriksson 1
  • Røhne 1
  • Simonsen 1

Skogstrand a avut 11 intervenții.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧