Social Media

Administrație

Administrația Chiriac. Primele activități sportive finanțate în 2025

Timp de citire: 4 minute

• este vorba despre două programe acceptate la finanțare în baza Legii nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, cu care s-a înscris Asociația Club Sportiv Cuza Pirates Brăila și unul al Asociației Club de Arte Marțiale Tsunamy Brăila • suma acordată de CJ Brăila în 2025 pentru cele trei programe totalizează 386.780 lei • acestea au fost selectate din dosarele depuse în prima sesiune, care a durat până pe 16 mai • a doua sesiune de înscrieri se desfășoară în perioada 1 – 11 iulie
 
Trei programe sportive primesc deja finanțare de la Consiliul Județean Brăila în acest an, în baza Legii 69/2000 a educației fizice și sportului. Mai exact, după aprobarea, în luna aprilie, a Regulamentului în baza căruia CJ Brăila va acorda în acest an bani către celelalte cluburi sportive în afară de echipa de handbal, recent, au apărut primele rezultate. În ședința ordinară din 26 iunie au fost aprobate trei proiecte ce vizează finanțări pentru programele sportive propuse de două cluburi brăilene, ce au fost acceptate de Comisia care a analizat dosarele depuse până pe 16 mai.
Este vorba despre ”Juniorii din Brăila joacă baschet!” (etapa a II-a), ”Liga 1 de baschet masculin – continuitatea sportivilor din Brăila!” (de asemenea, etapa a II-a), ale Asociației Club Sportiv Cuza Pirates Brăila, precum și ”Promovarea sportului de performanță” al Asociației Club de Arte Marțiale Tsunamy Brăila. Potrivit referatelor de aprobare ale proiectelor, prin HCJ Brăila nr. 52/2025 (în luna aprilie) a fost aprobat Regulamentul privind condițiile, criteriile și procedura de finanțare a programelor sportive de utilitate publică, în baza prevederilor Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru acest an.
”Prin acest Regulament a fost adoptată procedura prin care pot fi alocate sume din bugetul local pentru finanțarea programelor sportive ale cluburilor sportive înființate pe raza județului Brăila”, se precizează în referat.
Aceeași sursă menționează că în data de 12 mai, Asociația Club Sportiv Cuza Pirates Brăila a transmis două adrese către CJ Brăila prin care a solicitat sprijin financiar în vederea desfășurării celor două programe sportive pe care le propune: ”Juniorii din Brăila joacă baschet! – etapa a II-a” și ”Liga 1 de baschet masculin – continuitatea sportivilor din Brăila! – etapa a II-a”. În ambele cazuri, după cum informează conducerea CJ Brăila, potrivit prevederilor art. 19 din Regulamentul amintit, a fost constituită o Comisie de evaluare și selecție pentru programele sportive finanțate din fonduri publice.
 
386.780 lei pentru cele trei programe sportive
Astfel, Comisia a analizat documentația depusă de Asociațiile sportive și a elaborat un raport prin care a propus finanțarea. În cazul primului program propus de CS Cuza Pirates este vorba despre 177.341,40 lei, iar pentru cel de-al doilea program propus de club, discutăm despre 172.058,36 lei. Tot din documentația aflată la mapa consilierilor județeni aflăm că și Asociația Clubul de Arte Marțiale Tsunamy Brăila a transmis o adresă către CJ Brăila, pe 14 mai, prin care a solicitat sprijin financiar pentru programul său sportiv. Și de această dată, în urma analizei făcute, Comisia a stabilit finanțarea programului ”Promovarea sportului de performanță”. Este vorba despre suma de 37.380,42 lei, reprezentând contribuția din fonduri publice ale Consiliului Județean Brăila. În total 386.780 lei în acest an pentru cele trei programe sportive.
Potrivit regulamentului în baza căruia se poate face această finanțare, există două sesiuni. Pentru prima, termenul limită de depunere a dosarelor a fost data de 16 mai. De asemenea, regulamentul mai stabilește că în condițiile în care nu se alocă toți banii disponibili în acest an (2.000.000 lei, din care cu 800.000 lei pentru susținerea programelor sportive dedicate copiilor și juniorilor) din prima tranșă, ca și în anii trecuți, se va relua procedura. Organizarea celei de-a doua sesiuni, a fost programată pentru perioada 1 – 11 iulie. Dacă și de această dată vor rămâne sume neatribuite, acestea sunt puse la dispoziția CJ Brăila pentru a fi utilizate conform legislației privind bugetele locale, după cum se mai arată în regulament.
Mai trebuie precizat că activitățile din cadrul programelor ce vor fi depuse în prima sesiune de finanțare se vor planifica în perioada 1 iulie – 28 noiembrie 2025. Cele din a doua sesiune în perioada 1 septembrie – 28 noiembrie 2025.
Toate cele trei proiecte privind finanțarea programelor propuse de ”Cuza Pirates” și ”Tsunamy” au fost aprobate cu unanimitate de voturi.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧