Cultură
Actorii Valentin Terente și Ramona Gîngă sunt soții Jacquet în spectacolul ”Când apare copilul!”
* cei doi pot fi văzuți sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 18.00, la Sala Mare, atunci când este programată premiera spectacolului ”Când apare copilul!” * duminică, 9 octombrie, brăilenii pot viziona un spectacol al Teatrului ”Maria Filoti” nominalizat la premiile UNITER 2021: ”Vițelul de aur” de Ilf și Petrov, regia Radu Iacoban
Formează un cuplu în viața reală, au fost ”domnul și doamna Smith” în spectacolul ”Cântăreața cheală”, iar acum sunt din nou soț și soție pe scenă! Vorbim despre actorii Valentin Terente și Ramona Gîngă, care vă dau întâlnire sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 18.00, la Sala Mare, la premiera spectacolului ”Când apare copilul!”, regia Laura Moldovan. Cei doi îi interpretează pe Charles Jacquet (ministrul Educației) și Olympe Jacquet (soția ministrului), iar spectacolul este o comedie bulevardieră care abordează subiecte extrem de serioase și de actuale. Cât de actuale? ”Se discută probleme de familie, probleme de cuplu, relație mamă-copii, relație tată-copii, relație frate-soră, relație părinți-copii, conflictul dintre generații. Subiecte importante! În fiecare scenă se discută probleme de viață, probleme care ne interesează pe toți, tineri sau adulți”, după cum ne-a spus într-un interviu actrița Ramona Gîngă.
Trebuie să știți că cei doi actori mai au un lucru în comun cu soții Jacquet din spectacolul ”Când apare copilul”: doi copii! În viața reală Valentin Terente și Ramona Gîngă au două fetițe, iar în spectacol au o fată – Annie Jacquet, interpretată de Flavia Călin, și un băiat – Georges Jacquet, interpretat de Adelin Ilie. Iar punctele comune se termină aici, publicul fiind invitat să vadă spectacolul și să se bucure de toate încurcăturile comice pe care le generează venirea pe lume a unui copil.
”Așteptăm publicul la teatru, la acest spectacol și la toate spectacolele din această stagiune! Să vină și să se bucure!”, a transmis actorul Valentin Terente.
Distribuția spectacolului ”Când apare copilul!” este completată de Dan Moldoveanu (domnul Jacquet), Flori Popa (Madeleine Lonant) și Emilia Mocanu (Therese). Scenografia spectacolului este realizată de Raluca Polea.
Valentin Terente și Ramona Gîngă, doi dintre actorii de marcă ai teatrului brăilean
Valentin Terente este actor al Teatrului ”Maria Filotti” de 25 ani, iar Ramona Gîngă de 20 de ani. De-a lungul timpului fiecare a jucat în zeci de spectacole, cucerind publicul cu fiecare apariție, așa că nu am putut să nu îi întrebăm pe cei doi cum fac de nu se ”plictisesc de meserie”. Iată ce ne-au răspuns:
Valentin Terente: “Păi, dacă mă plictisesc de meseria asta degeaba mi-am ales-o! Nu, nu intervine rutina. Cel puțin în teorie fiecare personaj ar trebui să îl gândești diferit. Că nu îți ies toate diferit e partea a doua. Dar principiul de plecare la lucrul unui personaj este să nu se repete. Și atunci încerci să găsești bucurie în ceea ce faci! Fie că e rolul mare sau mic. Nu mi s-a întâmplat să n-am chef! Chiar și în spectacolele mai puțin agreate s-a întâmplat să găsesc resurse necesare în interior și să mă bucur de ce am de făcut”.
Ramona Gîngă: ”Dacă nu iubești meseria nu o faci cu plăcere! În fiecare rol trebuie să găsești provocarea, să găsești spilul, cum zicem noi. La fiecare rol trebuie să te gândești că și când pleci de aici, de la repetiții, pleci cu gândul ăsta: Ce am citit? Cum să-l compun? Cum să fac? Cum să merg? Cum să vorbesc? La teatru nu e bună rutina! Nu e bună că, într-adevăr, trebuie să fie mereu o scânteie, ceva să te provoace, să regăsești plăcerea jocului. Iar mie îmi place că mă regăsesc aici, mereu! Când sunt pe scenă mă simt cel mai bine”.
”Vițelul de aur”, spectacol nominalizat la premiile UNITER, se joacă duminică, 9 octombrie
În acest weekend, duminică, pe 9 octombrie, publicul are ocazia să vizioneze un spectacol nominalizat la premiile UNITER pentru anul teatral 2021, la secțiunea ”Cea mai bună regie”. Este vorba despre spectacolul ”Vițelul de aur” de Ilf și Petrov, regia Radu Iacoban, dramatizare Eugen Gyemant, o comedie ce surprinde o frescă socială, arhitectură a unor comportamente dezechilibrate în urma patimii și a escrocheriei. Într-o perioadă dominată de forța restrictivă a comunismului, în care personajele noastre se abat cu îndârjire de la spiritualitate, totul se rezumă la materialitate. Astfel, prin fuziunea dintre inspirația comică a situației și un deznodământ tragic, protagonistul și inadaptatul Ostap Bender devine miza unui joc al sorții.
Distribuție: Nicholas Cațianis, Narcisa Novac, Ciprian Brașoveanu, Liviu Pintileasa, Vlad Volf, Adrian Ștefan și Ciprian Chiricheș. Scenografie – Tudor Prodan, light design – Bogdan Gheorghiu, sound design – Aida Sosic, asistența de regie și mișcarea scenică – Blanca Doba. Reprezentanția este programată la Sala Mare, la ora 18.00.
Bilete la cele două spectacole din acest weekend pot fi achiziționate online, de pe site-ul www.blt.ro sau de la Agenția de bilete a teatrului.
Cultură
„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați
• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”
Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.
La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.
Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.
„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.
Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).
Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.
„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.
Cultură
Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila
• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026, începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.
Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.
„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.






















