Sport
Academia Dacia Unirea, după modelul celor din Premier League
• interviu cu Edgar Tudor Marcu, cel mai nou membru din staff-ul tehnic al Daciei Unirea • școlit în regatul Unit al Marii Britanii, Marcu vrea să transforme Academia de Fotbal Dacia Unirea după modelul celor din Premier League • “În acest moment Dacia Unirea Brăila este un gigant adormit!”, susține proaspătul antrenor secund
Un brăilean de 36 de ani, cu licența B UEFA, obținută în Regatul Unit al Marii Britanii, este noul membru al staff-ului tehnic de la Dacia Unirea. Marcu a semnat un contract pe o perioadă de un sezon și jumătate, cu drept de prelungire, ca antrenor secund dar și manager general al Centrului de copii și juniori al clubului brăilean.
Contactat telefonic, Edgar Tudor Marcu a avut amabilitatea de a oferi un interviu în care vorbește despre modul inedit prin care a devenit antrenor de fotbal, despre ambițiile sale privind această carieră și, nu în ultimul rând, despre dezvoltarea Academiei de Fotbal Dacia Unirea pe care susține că o va transforma după modelul celor din Premier League, din punct de vedere al metodologiei.
Noul antrenor secund va începe activitatea la clubul Dacia Unirea în jurul datei de 15 ianuarie 2024.
– Cum ați decis să îmbrățișați o carieră în antrenorat?
– Îmi aduc aminte perfect cum stăteam în răcoarea unei dimineți la o cafea, undeva prin toamna anului 2017 și, citind un ziar de sport, m-am lovit de povestea legendarului Sir Alex Ferguson. Acela a fost momentul magic și mi-am promis ca voi ajunge un antrenor de top în anii ce vor urma. Chiar m-am și filmat ca să îmi rămână ca amintire acel moment. Sir Alex este și idolul meu.
– Știm că toate licențele le-ați dobândit prin intermediul Federației Engleze de fotbal și Federației Galeze. Cum sunt cursurile acolo?
– În primul rând ei pun foarte mare accent pe academii și cam totul se învârte în jurul academiilor, vor ca viitorii antrenori să fie capabili să producă viitori jucători de top. Cursurile în sine sunt foarte explicite și practic treci prin tot alfabetul fotbalistic, începând cu cele mai banale lucruri. Ei au un sistem format din 5 pași: 1. Licența de antrenor, 2. UEFA C, 3. UEFA B, 4. UEFA A, 5. UEFA Pro.
– Cât de greu v-a fost să vă urmați visul acolo în Regatul Unit al Marii Britanii (UK), considerând că ați stat doar printre străini?
– În primul rând ce a accentuat și mai mult situațiile grele prin care am trecut a fost faptul că toată familia mea era în România și eu eram oarecum singur. A fost un sacrificiu constant toată perioada petrecută în UK, nu mi-a fost deloc ușor, am avut inclusiv momente când îmi spuneam…”Gata, plec acasă”, însă pasiunea mea pentru fotbal m-a ținut acolo. Aveam un vis de urmat.
– Care a fost cel mai frumos moment trăit în fotbal, în UK?
– Fără doar și poate cele 3 meciuri din FA Cup (Cupa Angliei) pe care le-am jucat fiind la cârma echipei Sherborne Town FC. Pot spune că am trăit magia FA Cup, cea mai veche competiție de cupă din lume. A fost extraordinar și chiar mi-am luat acasă mingea de după primul meci… ceva ce nu pot descrie…
– La ce echipe ați antrenat în UK?
– Primii pași în fotbal i-am făcut în Academia celor de la Yeovil Town FC ( fosta Championship, liga a 2 a în UK ) după aceea am făcut pasul către Academia celor de la Paulton Rovers FC, urmând ca mai apoi să trec la Academia celor de la Juventus din UK, iar după am făcut pasul către fotbalul de seniori.
– Ca să deveniți antrenor ați făcut sacrificii?
– O… da, păi în primul rând mi-am închis propriul restaurant din Yeovil ca să mă pot concentra 100% pe fotbal iar mai apoi, pentru licența UEFA C, a trebuit să conduc într-o singura zi peste 500 km doar dus și imaginați-vă că am făcut asta pentru cinci luni, weekend de weekend aproape, plus multe altele… Fără sacrificii nu poți obține nimic în viață.
Cursuri cu Ashley Thomas, care i-a fost profesor și celebrului Mikel Arteta
– Cursul pentru licența UEFA B a fost ținut de Ashley Thomas care i-a fost profesor și celebrului Mikel Arteta?
– Da, un profesor incredibil, a scos ce a fost mai bun din mine ca antrenor. Îmi aduc aminte că atunci când am început cursurile UEFA B i-am văzut geaca lui Mike Arteta în cuier (geaca de la Manchester City), instinctiv am pus mâna pe ea. A fost senzațional să am același profesor ca și Mikel.
– Vă veți continua cursurile în UK?
Da, fără dubii, am pornit pe acest drum și acolo vreau să îmi termin cursurile. În vara anului viitor voi începe și UEFA A iar licența Pro după… Până la urmă acolo s-a inventat fotbalul.
Planuri mari la Academia Dacia Unirea
– Care sunt planurile cu academia noastră?
– Planurile sunt foarte mari, dacă mă implic în ceva nu aștept ca rezultat nimic altceva decât excelența. Vom avea o academie la Brăila după modelul celor din Premier League, din punct de vedere al metodologiei din păcate, nu și din punct de vedere al infrastructurii. Însă să sperăm că lucrurile se vor schimba în bine și vor veni mai mulți oameni potenți financiar lângă echipă. Ca să vă răspund mai concret la întrebare, am un prieten foarte bun, John Scott, care lucrează pentru Academia celor de AFC Bournemouth și va veni pentru două săptămâni să mă ajute. Vom avea preacademie unde vom selecta cele mai bune talente și vom căuta inclusiv pe străzi copii care bat mingea zi de zi. Practic pe străzi se nasc cei mai buni și talentați fotbaliști.
– Corespunde clubul Dacia Unirea Brăila pretențiilor dumneavoastră?
– Este un club cu un potențial enorm. Acolo sunt oameni de fotbal, Vasile Popa, Valentin Avramescu, Marian Samuilă și le mulțumesc pentru încrederea acordată. Clubul l-am găsit ca fiind un club cu un potențial enorm. În acest moment Dacia Unirea Brăila este un gigant adormit!
Arte marțiale
Ștefan Vrânceanu, campion mondial la Milano
• în promoția Petrosyan Mania, brăilenul l-a pus la podea pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare • Vrânceanu se antrenează la clubul ”Doru Team”, care a mai dat un campion mondial, pe Valentin Mavrodin
Doru Team Brăila este clubul unde munca și cunoștințele de zeci de ani bat orice piedici. Cel mai titrat club brăilean de kickboxing a reușit o performanță istorică pe 7 noiembrie 2026. În această zi, în palmaresul clubului brăilean de kickboxing Doru Team și în cel al sportului românesc s-a scris o nouă pagină glorioasă: Ștefan Vrânceanu a devenit campion mondial la Milano, în cadrul galei Petrosyan Mania.
Sportivul brăilean, pregătit de sensei Dorel Beșleagă, l-a învins pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare. Înaintea meciului cu Vrânceanu, italianul era considerat cel mai bun produs al academiei fraților Petrosyan, fiind considerat de către specialiștii italieni din domeniu drept cel mai bun kickboxer din istorie.
După acest meci, Ștefan Vrânceanu devine noul campion mondial. Titlul ajunge la Brăila, unde este legitimat sportivul, mai precis la CS Doru Team Brăila, club afiliat Federației Române de Budokai și IBK Kyokushin All-Round Fighting. Vrânceanu este posesor al centurii negre 1 Dan. Noul campion mondial practică acest sport de la vârsta de 7 ani, acesta având 19 ani în prezent.







TKO, în repriza a cincea
”Sâmbătă, 7 noiembrie, Ștefan a urcat în ring la Milano, în main event-ul galei Petrosyan Mania, împotriva italianului Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare.
”Au fost 5 reprize de câte 3 minute, o luptă grea, în care Ștefan a demonstrat caracter, determinare și valoare. În repriza a 5-a, a venit momentul decisiv, în care Vrânceanu i-a aplicat un mawashi geri geodan (high kick) și italianul a fost numărat pentru prima oară. După acest moment, Ștefan a insistat cu brațele, pentru că era luat în brațe ori de câte ori încerca să facă orice, și a reușit să-i aplice niște croșee adversarului, care a fost numărat a doua oară. După numărătoare, arbitrul a oprit meciul pentru că italianul se clătina grav, iar încă o lovitură era fatală. Victorie prin abandon. Centura mondială la 65 kg vine acasă, la Brăila, este a doua centură în decurs de o lună și 4 zile”, ne-a declarat sensei Dorel Beșleagă.
Sursa citată l-a elogiat în continuare pe elevul său pentru prestația de la Milano.
”Ștefan Vrânceanu vine pe un val de victorii prin KO. În data de 2 octombrie, la Tulcea, în Gala EFC, gala vestitului luptător constănțean Alex Filip, a câștigat piramida categoriei 67 kg după două victorii, amândouă terminate cu KO”, a continuat reputatul antrenor brăilean.
Bucurie în tabăra brăileană după succesul răsunător din Italia
”Bucuria mea după victoria lui Ștefan în meciul de la Milano a fost foarte mare, pentru că a fost la ei acasă și de obicei dacă nu câștigi prin KO nu ai cum să câștigi altfel…
Acest câștig nu este întâmplător, pentru că sportivii mei au peste 150 de meciuri la amatori, multe la semi pro și destule la profesioniști, unde au câștigat în fața multor luptători deja consacrați și mai mari de vârstă.
Ștefan a ajuns să lupte pentru acest titlu mondial după victoria din piramida de la -67 kg unde a câștigat titlul și centura în ambele meciuri prin KO.
Pe această cale, vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături, celor care ne-au sprijinit pentru această deplasare, dar și celor care ne susțin de-a lungul timpului.
Mulțumim Tănase Octavian TMR Carpet Clean, TMR Self-Wash La Zăpada, Adrian Roșca, Plase pescărești, Radu Medeleanu Alex Filip, Alexandru Mitan, Vasile Varga, Emil Gym Sala Culturism, Robert Gabriel și tuturor susținătorilor și prietenilor noștri din mediul on-line!!!!
Un mulțumesc special lui Valentin Mavrodin, elevul meu și colegul lui Ștefan, campionul mondial ISKA și DFS la categoria 70 kg, care a venit tocmai din Irlanda pentru a fi alături de noi. Așa cum noi am fost și vom fi întotdeauna alături de el, și el ne-a demonstrat ce înseamnă prietenia adevărată!
Mulțumim tuturor prietenilor și colegilor lui de antrenament, care l-au sprijinit pe Șuncă (porecla cu care este cunoscut Ștefan Vrânceanu printre apropriați n.red.) și au contribuit la această victorie!”, a mai adăugat Dorel Beșleagă.
Ștefan Vrânceanu: ”O bucurie greu de descris în cuvinte!”
Tânărul campion ne-a povestit despre dificultățile întâmpinate în ring și despre determinarea cu care a luptat până în ultimul moment. ”Victoria obținută la Milano înseamnă foarte mult pentru mine. A fost un meci greu, cu un adversar puternic, care mi-a pus probleme încă din prima repriză. Am fost trimis la podea, dar nu m-am gândit nicio secundă să renunț. Am știut că trebuie să mă ridic, să rămân concentrat și să continui să lupt.
Cred că astfel de momente arată cel mai bine ce înseamnă sportul de performanță. Nu este vorba doar despre lovituri sau despre cine este mai puternic, ci și despre mentalitate, caracter și capacitatea de a merge mai departe atunci când lucrurile nu ies așa cum ți-ai dorit.
Să câștig în Italia, în fața publicului adversarului, și să obțin titlul mondial este o bucurie greu de descris în cuvinte. În spatele acestui rezultat sunt multe ore de antrenament, sacrificii, disciplină și oameni care au crezut în mine.
Vreau să îi mulțumesc antrenorului meu, Dorel Beșleagă, întregii echipe Doru Team Brăila, familiei și tuturor celor care m-au susținut și au fost alături de mine. Această victorie nu este doar a mea, ci și a tuturor celor care au contribuit la drumul meu.
Pentru mine, acest titlu nu reprezintă un punct final, ci o motivație în plus să muncesc, să evoluez și să demonstrez că pot ajunge și mai departe. Sunt mândru că am putut reprezenta România și că am adus acest rezultat acasă”, ne-a declarat campionul mondial.
”Doru Team”, cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. Campionii Mavrodin și Vrânceanu se antrenează de la vârsta de 11, respectiv 7 ani
Potrivit antrenorului Dorel Beșleagă, ”Doru Team” este cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. ”Practicăm kickboxing din anul 2001, iar până atunci practicam karate Kyokushin. Mi-au trecut prin mână mii de elevi dornici să facă mișcare și să învețe arte marțiale de contact și dintre ei am avut sute de medalii la competiții naționale și internaționale dar și în gale semi- pro și profesioniste de kickboxing și de MMA. Datorită dezvoltării foarte puternice a kickboxing-ului în ultimul timp, cu generația lui Mavrodin și Vrânceanu am reușit cele mai mari performanțe, pentru că pe acești copii i-am antrenat de la vârsta de 11 ani și respectiv 7ani”, ne-a mai declarat Dorel Beșleagă.
Handbal
HC Dunărea Brăila, la un pas de grupele EHF European League! Meci decisiv duminică, în Polivalentă
HC Dunărea Brăila este foarte aproape de o calificare în grupele EHF European League, iar duminică, 15 noiembrie, are șansa de a face pasul decisiv. Echipa pregătită de Bogdan Burcea întâlnește formația norvegiană Molde, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă, în returul confruntării pentru accederea în faza grupelor.
Brăilencele pornesc cu un avantaj important: au pierdut prima manșă din Norvegia la o singur gol diferență, astfel că o victorie la cel puțin două goluri în partida de pe teren propriu le-ar asigura calificarea.
Victorie la Zalău înaintea duelului european
HC Dunărea vine după o victorie convingătoare în campionat, obținută în deplasare, la HC Zalău. Formația brăileană s-a impus la scor, după o partidă în care echilibrul s-a menținut în primele 45 de minute.
Rezultatul reprezintă un moral bun înaintea confruntării cu Molde, în care miza este una importantă pentru parcursul european al echipei.
Un rol esențial îl poate avea și publicul din Brăila. Clubul speră ca Sala Polivalentă să fie plină duminică, așa cum s-a întâmplat la mai multe dintre partidele disputate pe teren propriu în acest sezon.
„Pe 15 noiembrie avem nevoie de o sală plină! Împreună luptăm pentru calificare!”, este mesajul transmis de HC Dunărea suporterilor.
Cât costă biletele la HC Dunărea – Molde
Biletele pentru partida retur au fost puse în vânzare luni, 9 noiembrie. În prima zi, abonații au avut prioritate și au putut cumpăra bilete pentru locurile pe care le ocupă în mod obișnuit la meciurile echipei.
Ulterior, biletele au devenit disponibile pentru toți suporterii, atât la casieria Sălii Polivalente, cât și online, pe platforma Eventim.
Prețurile sunt de 35 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copii și persoanele cu handicap mediu sau ușor.
Clubul precizează că abonamentele nu sunt valabile la meciurile din competițiile europene.
Duminică, HC Dunărea are nevoie de sprijinul tribunelor pentru a transforma avantajul terenului propriu într-o calificare europeană.






















