Social
A doua zi de Paști, ierarhul a binecuvântat Brăila. 200 de copii și nevoiași au stat la masa de Paști de la Catedrală
* luni, 17 aprilie, ÎPS Arhiepiscop Casian a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala „Nașterea Domnului”, din Bariera Călărașilor * ierarhul i-a binecuvântat pe cei prezenți și a ciocnit ouă roșii cu cei mai mici credincioși, după obiceiul strămoșesc * s-au împlinit 33 de ani de la punerea pietrei de temelie a Catedralei „Nașterea Domnului”, lăcaș de cult reprezentativ pentru Brăila postdecembristă
Brăila în sărbătoare. În a doua zi de Paști, ierarhul Dunării de Jos s-a aflat alături de brăileni și a binecuvântat masa cu bucate tradiționale, pregătită de Parohia „Nașterea Domnului” pentru 200 de copii și nevoiași. Sfânta Liturghie de luni, 17 aprilie, oficiată de ÎPS Casian și de soborul de preoți, a marcat, de asemenea, împlinirea de 33 de ani de la punerea pietrei de temelie a Catedralei „Nașterea Domnului”.
„În cea de-a doua zi a Sfintelor Paști, ierarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfnțitul Părinte Casian, s-a aflat în mijlocul slujitorilor și credincioșilor brăileni. Chiriarhul Dunării de Jos a oficiat slujba Sfintei Liturghii în Catedrala „Nașterea Domnului”. La slujbă, au fost prezenți copii și tineri, profesori și oameni de cultură, dar și credincioși de toate vârstele și din toate categoriile sociale, mulți dintre aceștia fiind împărtășiți la momentul cuvenit cu Sfintele Taine. Prezența Înaltpreasfințitului Părinte Casian în mijlocul brăilenilor a fost prilejuită și de împlinirea a 33 de ani de la punerea pietrei de temelie a celui mai reprezentativ lăcaș de cult din Brăila”, precizează părintele Rareș Bucur, purtătorul de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos.
În cadrul slujbei, elevii din grupul catehetic al parohiei au susținut un concert de cântece pascale. Cuvântul de învățătură rostit de Părintele Arhiepiscop, rugăciunile și cântările pascale, au adus o mare bucurie în inimile slujitorilor Sfintelor Altare, a tuturor credincioșilor prezenți la slujba arhierească.
„Luminoasa sărbătoare a Învierii Domnului ne aduce aminte de apele baptismale, de botezul care la început a fost un dar de la Domnul în cadrul sărbătorii Învierii și a rămas și acum botezul, confirmare personală a Luminii harului Preasfintei Treimi în Hristos și în Biserică, la 33 de ani de la așezarea temeliei harice a acestei minunate biserici, care verticalizează toate jertfele, vredniciile, cultura și deschiderea extraordinară a orașului Brăila la gurile Dunării, pe plan local, național și internațional. Rămânem la Lumina Învierii care ajunge, zi de zi, la două sute de persoane, prin bucuria de a se hrăni și cu rugăciune, dar și cu hrana cantinei, grădinița, Centrul social și tot atâtea raze ale Învierii Domnului nostru Iisus Hristos prin Biserică și prin preoți și credincioși jerfelnici”, a spus ierarhul Dunării de Jos.
Părintele Arhiepiscop a binecuvântat apoi tradiționalele ofrande pascale și masa pregătită pentru copii și nevoiași la cantina din cadrul Așezământului social-filantropic al parohiei. Zilnic, aici primesc hrană caldă aproximativ 200 de persoane, prin strădania preoților și a credincioșilor.
Catedrala „Nașterea Domnului” din Bariera Călărașilor se numără printre primele biserici ale căror pietre de temelie au fost așezate imediat după evenimentele din decembrie 1989, mai precis la data de 16 aprilie 1990 (în ziua a doua a praznicului Învierii Domnului). După mari eforturi și investiții financiare consistente (inflația de după 1990 și colapsul economiei brăilene au provocat mari probleme parohiei), la data de 26 decembrie 2005, s-a săvârșit slujba de binecuvântare a Altarului Catedralei „Nașterea Domnului”, de către ierarhul Dunării de Jos, ÎPS Părinte Casian. Un important proiect, aflat în derulare la Parohia „Nașterea Domnului”, îl reprezintă Așezământul cultural și social-filantropic unde funcționează o cantină la care servesc masa, zilnic, 200 de persoane, o grădiniță, un Centru pentru tineret, precum și un magazin bisericesc cu carte de zidire sufletească.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















