Social Media

Cultură

“8 femei”, în debutul stagiunii 2025–2026 a Teatrului ”Maria Filotti”

Timp de citire: 3 minute

• echipa prestigiosului teatru brăilean dă startul noii stagiuni, duminică, aducând în fața publicului “8 femei”, piesă cu distribuție exclusiv feminină • cu o zi înainte, sâmbătă, 6 septembrie, actorii Teatrului ”Maria Filotti” vor fi prezenți pe scena Teatrului Mic din București, cu piesa “Menajeria de sticlă”
 
Duminică, 7 septembrie, Teatrul ”Maria Filotti” dă startul noii stagiuni, invitând publicul brăilean să descopere “8 femei”, de Robert Thomas, în regia lui Radu Nichifor.
În ajun de Crăciun, capul unei familii bogate este descoperit mort în patul său, înjunghiat, iar ucigașul se pare că nu poate fi decât una dintre cele opt femei aflate în casă. Pe parcursul investigațiilor, fiecare dintre cele opt va avea o poveste de spus, iar secretele care vor ieși la iveală vor adânci și mai mult misterul, căci toate opt sunt suspecte cu mobil intemeiat.
Cu o distribuție exclusiv feminină, textul lui Robert Thomas oferă excepționale partituri actoricești, opt biografii complexe așteptând voci puternice care să le rostească angoasele și sa le joace destinul. Actrițele Teatrului Maria Filotti – Monica Ivașcu, Ramona Gângă, Elena Andron, Emilia Mocanu, Cătălina Nedelea, Flori Popa, Teo Antal și Iulia Vasilescu sunt aceste opt voci in spectacolul regizat de Radu Nichifor.
Scenografia: Adelina Pater. Asistent scenografie: Ana Pavel.
Spectacolul are loc la Sala Studio, ora 18.00, sală ingenios și colorat transformată în spațiu intim, în același timp familiar și familial. Un spațiu al sărbătorii devenit peste noapte spațiu al dezvăluirilor, al izbucnirii conflictelor latente, al mărturisirilor și al (auto)descoperirii.
Bilete la spectacolul din acest weekend pot fi achiziționate online, pe site-ul www.blt.ro, sau de la Agenția Teatrală, telefon 0239.613.969. Pentru a fi la curent cu evenimentele și suprizele ce vă așteaptă urmăriți site-ul www.tmf.ro, pagina de Facebook Teatrul “Maria Filotti” și Instagram “Teatrul Maria Filotti”.
 
La Teatrul Mic București, cu “Menajeria de sticlă”
Cu o zi înainte de începerea stagiunii 2025-2026, sâmbătă, 6 septembrie, actorii Teatrului Maria Filotti vor fi prezenți pe scena Teatrului Mic din București, cu piesa “Menajeria de sticlă”, de Tennese Williams. Vor fi două spectacole, primul la ora 15.00 și al doilea la ora 19.00, ambele în Sala Atelier (Strada Constantin Mille 16) a teatrului bucureștean.
„Menajeria de sticlă” este una dintre cele mai jucate piese ale celebrului dramaturg american Tennessee Williams. Un spectacol despre o lume care trăiește la granița dintre realitate și fantezie. O mamă autoritară care încearcă să-și compenseze eșecurile, proiectându-și ambițiile și speranțele asupra fiicei. Un fiu care caută să evadeze din mediul ostil prin poezie şi aventură. O fiică sensibilă care tânjește după iubire. Realitatea va pătrunde în universul lor fragil, schimbându-le destinul.
Durata spectacolului este de 2 ore și 20 de minute, iar din distribuție fac parte Monica Ivașcu, Ciprian Chiricheș, Blanca Doba și Sever Bârzan.
Regia artistică aparține lui Andrei Huțuleac, Scenografia Mariei Nicola, Light Design – Lucian Moga și Sound & Video Design – Sever Bârzan.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”

Publicat

în

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.

La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.

Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.

„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.

Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).

Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.

„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.

Citește articolul complet

Cultură

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin

Publicat

în

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026,  începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.

Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de  invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.

„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧