Social Media

Social

46.000 de brăileni cu carduri sociale

Timp de citire: 7 minute

• de programul ”Sprijin pentru România” beneficiază aproape 46.000 de brăileni • sprijinul financiar are o valoare totală de 1.000 de lei, sumă care este împărțită în patru tranșe a câte 250 de lei  • fiecare tranșă este virată o dată la două luni, timp în care autoritățile actualizează permanent listele de beneficiari • luna aceasta urmează alimentarea cardurilor cu cea de-a treia tranșă •  031.9268 este numărul de telefon ce trebuie apelat în caz că o persoană care este eligibilă nu a primit cardul sau l-a primit, dar nu este încărcat
 
Luna aceasta se virează cea de-a treia tranșă de carduri sociale, oferite prin programul ”Sprijin pentru România”. Astfel, în perioada 17-21 octombrie, Ministerul Muncii va actualiza listele cu beneficiari, timp în care Compania Națională Poșta Română va prelucra datele ca, mai apoi,  să fie virați banii pe carduri, în perioada 24-31 octombrie a.c.
La Brăila, aproape 46.000 de persoane primesc acest tip de sprijin de la stat. 45.957, mai exact. Vorbim de 32.358 de brăileni aflați în evidența Casei Județene de Pensii (CJP) Brăila și de 13.599 de persoane centralizate de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Brăila și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Acestea din urmă fac parte din următoarele categorii: alocația pentru susținerea familiei (1.039 de beneficiari), ajutor social (2.250 de beneficiari), familii cu copii care nu au alocație pentru susținerea familiei, dar se încadrează pentru a primi vouchere (59 de beneficiari), persoane fără adăpost (30 de beneficiari), indemnizație handicap Legea 448/2006 (10.221 de beneficiari), conform datelor puse la dispoziție de către AJPIS Brăila.
Menționăm că valoarea sprijinului financiar de la stat este de 250 de lei pentru achiziția de alimente și mese calde, sumă care se virează o dată la două luni, până la finalul lui 2022 și sunt, în total, patru tranșe, care însumează 1.000 de lei.
Astfel, dacă în luna august, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunța  încărcarea tranșei cu numărul II din ajutorul de 1.000 de lei, care s-a ridicat la aproape 600.000.000 lei, bani care au ajuns la aproximativ 2,4 milioane de români, luna trecută, pe 8 septembrie, cardurile au ajuns la 150.000 de noi beneficiari în plus față de cei 2.480.613, în urma actualizării permanente a listelor de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
 
Persoanele care pot beneficia de cardurile sociale fac parte din următoarele categorii:
a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
 
Listele se actualizează lunar
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale actualizează lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare. Pentru beneficiarii nou introduși în program se eliberează noi suporturi electronice. Așadar, dacă ați devenit eligibil pe parcursul programului, veți fi adăugați pe aceste liste. Pentru a vă asigura că nu sunteți omis, vă puteți adresa Casei Teritoriale de Pensii – respectiv Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială – din județul de reședință. Verificarea condițiilor de venit pentru beneficiari se face exclusiv de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), iar MIPE nu are autoritatea să adauge sau să elimine beneficiari din liste. În ceea ce privește mecanismul de distribuire a cardurilor, acest proces prevede trei etape: 1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului), 2) împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română și 3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.
 
Precizări importante
Reamintim că Florin Dobrescu, secretar de stat în Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a trimis recent un comunicat cu câteva precizări importante.
Astfel, pot fi cazuri în care, din motive obiective, cardurile nu au putut fi livrate de Poșta Română. „În situația în care constatați că sunteți eligibil, dar nu ați primit cardul social, recomandarea este să mergeți să faceți verificări la Oficiul Poștal din localitate (cei din mediul rural) sau la cel mai apropiat Oficiu Poștal (cei din mediul urban). Dacă în urma verificărilor făcute în Oficiul Poștal cardul nu este găsit, următorul pas este să sunați la numărul 031.9268. Dacă în urma apelului telefonic, nu primiți un răspuns concret, vă îndrum să vă adresați reprezentanților Primăriei din localitatea de care aparțineți (cei din mediul rural și din orașele Ianca, Făurei și Însurăței) sau reprezentanților Casei Județene de Pensii (cei din municipiul Brăila), pentru a afla cauza care a generat această situație”, a precizat Dobrescu. Potrivit sursei citate, au fost semnalate și cazuri în care cardul primit nu a fost încărcat. „Dacă vă aflați în această situație, trebuie să sunați tot la numărul 031.9268”.  
Florin Dobrescu a ținut să sublinieze că, în luna precedentă acordării acestui ajutor, se fac verificări în bazele de date ale ANAF, acolo unde sunt declarate veniturile impozabile, având în vedere că acest sprijin este destinat doar persoanelor cu venituri sub 1.500 de lei. 
„Spre exemplu, există posibilitatea ca o persoană să fi vândut un teren sau să fi lucrat în luna precedentă și să fi realizat venituri, iar dacă aceste venituri au depășit 1.500 lei, ea nu s-a mai încadrat în criteriile prevăzute pentru acordarea acestui sprijin. Trebuie avut în vedere că verificările se fac din două în două luni. Dacă venitul a fost unul ocazional, persoana respectivă va primi din nou acest sprijin”, a adăugat secretarul de stat în Ministerul Muncii.
 Dobrescu a ținut să precizeze și că „pensia și indemnizația de handicap NU se cumulează, condiția de eligibilitate fiind ca ambele să fie mai mici sau egale cu 1.500 lei”. 
Reamintim că tichetele sociale pe suport electronic pot fi utilizate doar pentru achiziționarea de produse alimentare/ mese calde. Cardurile nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vorbe din duh

E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.

„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)

Citește articolul complet

Social

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Publicat

în

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.

Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.

Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.

Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.

Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.

Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027

Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.

Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.

Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.

Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.

Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie

Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.

În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.

Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧