Social
40 de copii din Ianca, excursie la Constanța în cadrul programului „Vacanța din pridvorul bisericii”
* copiii au vizitat Microrezervația Constanța, Mănăstirea Văcăreștii Noi și au văzut și marea, unii dintre ei pentru prima oară * „Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi binecuvântată, precum și tuturor celor care au făcut posibilă această excursie”, a spus părintele de la Parohia „Sf. Ioan Botezătorul” Ianca
Zeci de copii de la Ianca au primit în dar o binemeritată excursie de o zi la Constanța, prin grija părintelui paroh și cu binecuvântarea ierarhului Dunării de Jos.
Luni, 27 iulie, 40 de copii care participă în mod constant la activitățile Centrului de activități cu tineretul „Sf. Ilie Tesviteanul”, proveniți din familii vulnerabile de la Parohia Ianca 1 („Sf. Ioan Botezătorul”), județul Brăila – îndrumați de părintele paroh – au avut bucuria de a participa la o excursie gratuită în județul Constanța. Excursia s-a desfășurat în cadrul programului eparhial anual „Vacanța din pridvorul Bisericii”, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Ziua mult-așteptată de copii a început cu o rugăciune în biserica parohială de la Ianca. Primul popas a fost la Mănăstirea Văcăreștii Noi, unde copiii s-au închinat la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, Sfântului Stelian – ocrotitorul copiilor, Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, Sfințiilor 40 de Mucenici și Sfântului Ioan Maximovici. A urmat prânzul, savurat de cei mici la un binecunoscut restaurant de tip fast-food, după care aceștia au vizitat Microrezervația din Constanța, unde au admirat numeroase specii de păsări și animale, descoperind, cu admirație și cu uimire, totodată, frumusețea și diversitatea creației lui Dumnezeu. Și cum nu se putea altfel, copiii de la Ianca au ajuns și pe malul mării. După cum relata părintele paroh, pentru mulți dintre ei, aceasta a fost prima întâlnire cu marea – un moment plin de emoție, uimire și bucurie, care le va rămâne întipărit în suflet.
„Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi binecuvântată, precum și tuturor celor care au făcut posibilă această excursie și binefăcătorilor care sprijină activitățile dedicate copiilor. Fie ca astfel de momente să aducă în continuare lumină, speranță și bucurie în inimile lor!”, a spus părintele paroh la întoarcerea de la Constanța.
Social
Brigada 10 Geniu, prezentă la sărbătoarea clerului militar
* evenimentul a avut loc luni, 26 octombrie, la București * au fost prezenți militari din cadrul Garnizoanei Brăila, împreună cu preotul militar Cristian Ion * militarii brăileni au participat la Slujba de Te-Deum oficiată la Catedrala Națională și au primit diplome de apreciere din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel
Militari din cadrul Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” (Garnizoana Brăila), împreună cu preotul militar Cristian Ion, au participat, în ziua de 26 octombrie 2026, la evenimentele religioase și solemne dedicate Zilei Clerului Militar.
„Un moment de profundă însemnătate spirituală l-a constituit proclamarea Sărbătorii Sfinților Martiri Militari de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe Dealul Patriarhiei din București. Evenimentul a evidențiat legătura profundă dintre credință, jertfă, curaj și devotamentul față de țară, valori care definesc atât vocația creștină, cât și misiunea militară”, au precizat surse din cadrul Brigăzii 10 Geniu.
Reprezentanții Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” Brăila, alături de oficialități și reprezentanți ai structurilor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Administrației Naționale a Penitenciarelor, au fost prezenți, de asemenea, la Slujba de Te-Deum oficiată în Catedrala Națională din București, recent inaugurată.
Cu acest prilej, a fost subliniată importanța cooperării dintre Biserică și Armată, precum și rolul esențial al preotului militar în viața comunității militare și nu numai, prin sprijinul spiritual și moral oferit militarilor, cultivarea valorilor creștine și întărirea spiritului de solidaritate, responsabilitate și slujire.
În cadrul evenimentelor prilejuite de Ziua Clerului Militar, un moment deosebit l-a reprezentat acordarea diplomelor de apreciere de către Preafericitul Părinte Daniel membrilor Coralei preoților militari „Sacerdotes Militares”, în semn de recunoaștere a activității și implicării acestora în promovarea valorilor spirituale și a tradițiilor clerului militar.
Potrivit sursei citate, participarea militarilor brăileni la aceste manifestări reprezintă o mărturie a respectului față de credința strămoșească, tradițiile Armatei României și misiunea spirituală a Bisericii în rândul celor care își slujesc patria. „Credință, onoare, datorie și jertfă – sunt valori care unesc Biserica și Armata în slujba oamenilor și a României”.
Social
Ultimul veteran de război din județul Brăila a trecut în eternitate
* maiorul în retragere Ion Dragostin, din satul Oancea, comuna Romanu – „Nea Nelu”, cum îi spuneau sătenii – împlinise, în luna martie, venerabila vârstă de 103 ani * odată cu plecarea sa la ceruri, se încheie o filă vie din istoria celui de-Al Doilea Război Mondial
Militarii Garnizoanei Brăila i-au adus, marți, 27 octombrie, un ultim omagiu celui care a fost maior în retragere Ion Dragostin, „Nea Nelu”, cum îi spuneau sătenii – ultimul veteran de război din județul Brăila. Militarii și-au luat rămas bun de la mr. (rtr.) Ion Dragostin în jurul orei 12:00, trupul celui mutat acum la ceruri fiind înmormântat cu onoruri militare, conform regulamentelor militare.
„Cu profundă durere și aleasă reverență ne luăm rămas-bun de la domnul mr. (rtr.) Dragostin Ion, ultimul veteran de război din județul Brăila, reprezentant al unei generații care a cunoscut sacrificiul, suferința și datoria față de Patrie. Odată cu plecarea sa, se închide o filă vie din istoria noastră, iar amintirea unei generații de eroi rămâne în grija și conștiința celor care vin după noi. În fața jertfei și a curajului celor care au luptat pentru libertatea și demnitatea României, cuvintele sunt prea puține. Rămân respectul, recunoștința și datoria de a nu uita niciodată. Ne înclinăm cu pioșenie în fața memoriei sale și îi aducem un omagiu solemn, în semn de profundă prețuire pentru o viață care face parte din istoria și demnitatea acestui neam”, au consemnat militarii Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” pe pagina oficală a unității.
Pe 2 martie 2026, maiorul în retragere Ion Dragostin, din satul Oancea, comuna Romanu – ultimul veteran de război în viață din județul Brăila – a fost sărbătorit de rude, reprezentanți ai Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”, Filialei Județene Brăila „General Stan Poetaș” – Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Asociației Naționale a Veteranilor de Război (ANVR) – Filiala Brăila, ai altor organizații și instituții, la împlinirea vârstei de 103 ani.
Născut la 2 martie 1923, mr. (rtr.) Dragostin M. Ion – telefonist în perioad acelui de-Al Doilea Război Mondial, agricultor din satul Oancea, comuna Romanu – a fost ultimul beneficiar al programului „Veteran 100 plus, inițiat de Filiala Județeană Brăila „General Stan Poetaș” a ANCE „Regina Maria”.
Ultimul veteran de război de la Brăila a închis ochii chiar de Ziua Armatei României, pe 25 Octombrie, și a fost înmormântat cu onoruri militare marți, 27 octombrie 2026, fiind condus pe ultimul drum de un pluton din cadrul Garnizoanei Brăila, de militari și rude și de reprezentanți ai asociațiilor de militari în rezervă și în retragere.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină! Veșnică recunoștință!























