• în cadrul unei conferinţe de presă, președintele CJ, Francisck Chiriac (foto), a afirmat că în primul mandat s-au reabilitat 300 km drumuri judeţene, iar în...
• fost practicant al acestui sport tradițional românesc, Săndulescu se implică activ în promovarea și susținerea oinei în lumea satelor și nu numai • în județul...
•Jeffrey Pyatt: “Coridorul Vertical este un proiect vizionar pentru dezvoltarea energetică a Europei Centrale şi de Est” • este vorba despre conceptul și inițiativa lui Ion...
• aranjamentele florale din Brăila sunt descompletate continuu de indivizi sau individe care tratează domeniul public ca pe o autoservire • unii se bucură de prada...
• sunt scoase la concurs 60 de posturi de agent de poliție (și conductor câini), la nivel național, iar la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila este...
• formația pregătită de Jan Leslie a câștigat la scor, 40-29, partida cu Minaur Baia Mare • Beatrice Raicea a debutat în Liga Florilor • pentru...
• cel puțin aceasta este intenția municipalității, care deja a aprobat în Consiliul Local Municipal Brăila un proiect în acest sens • mai precis, Primăria intenționează...
• potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, cea mai mică promovabilitate este la proba de Limba română – 67,27%, iar cea mai mare la...
* revendicările sindicaliștilor din Poșta Română sunt susținute și de câțiva angajați ai Poștei din Brăila, care s-au alăturat, ieri, grevei de avertisment de la nivel...
• evenimentul va avea lor joi, 21 martie, ora 16.00, la Galeria de Artă din Piața Traian nr. 2 • participă Cenaclul „Alter Ego” și Cenaclul...