Discuţia asta naţională, legată de acordarea cu titlu gratuit a terenului de la Romexpo, din Bucureşti – vreo 46 de hectare – către Camera de Comerţ,...
* lucrările ar trebui să fie gata până la sfârşitul anului 2023 * contractul de execuţie, în valoare de 87,4 milioane de lei, a fost câştigat...
* deputatul PNL Brăila, Alexandru Popa, consideră că social-democraţii nu doresc altceva prin moţiunea de cenzură pregătită pentru acest sfârşit de sesiune parlamentară decât să dea...
Credința insistentă că suntem trup este calea prin care introducem frica în minte. Iar frica este copilul mâniei, dintr-o iluzie străveche – iluzia că Dumnezeu ne-a...
* sâmbătă, cei mici pot vedea spectacolul ”Vreau să fiu mare”, iar duminică spectacolul ”Ursuleţul Rim Cim Cim” Weekendul acesta, două spectacole au...
* la cea de-a doua sesiune de examinare s-au înscris doi candidaţi * numai unul a fost admis însă la selecţia de dosare, cel mai probabil...
* de la începutul acestei luni, managerul interimar al Muzeului Brăilei, dr. Costin Croitoru, a mai iniţiat protocoale de colaborare cu Muzeul Naţional de Geologie Bucureşti...
* președintele PNL, Ludovic Orban, a venit vineri la Brăila pentru a discuta cu colegii săi de partid înainte de alegerile care vor avea loc, sâmbătă,...
* este dorinţa candidatului Partidului Social Democrat, la funcţia de primar al Comunei Viziru * Ana Cornelia Măcrineanu are o experienţă de 8 ani în administraţie...
* 30 de concurenţi se vor bate pentru trofeul de 4.000 de euro * în total, organizatorii Festivalului vor acorda premii de 9.500 de euro, la...