* președintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, a anunțat în această dimineață că este dispus să încerce o viitoare colaborare cu membrii Pro România Brăila, care în...
• la competiţia de la GalaţI, clubul brăilean a mai cucerit 7 medalii de argint şi 2 de bronz • “Îi felicit sincer încă o dată...
• rezilierea contractului s-a făcut pe cale amiabilă • conducerea clubului brăilean spune că va aduce cât mai repede un antrenor de valoare Sâmbăta trecută,...
• la nivelul judeţului nostru, au fost identificate 14 societăţi şi persoane fizice autorizate care prestează servicii de deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie • până la finele acestui...
• dezacord total între Primăria municipiului Brăila şi operatorul privat de salubritate RER, în privinţa majorării tarifului pentru serviciul de salubrizare • subiectul a fost tranşat,...
După ce, rezultatele oficiale ale alegerilor prezidenţiale din anul 2019 au înregistrat o diferenţă apreciabilă în finala competiţiei dintre Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă, mi-am spus...
• totul face parte dintr-un proiect pentru reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane • locuitorii vor fi încurajaţi să folosească transportul public în comun, după...
• în această perioadă, ONG-ul primeşte donaţii în bani, produse alimentare şi articole de îmbrăcăminte pentru cei 50 de bătrâni singuri, bolnavi şi nevoiaşi pe care...
• asta a declarat Marcel Cucu, membru în Biroul Judeţean al PLUS Brăila şi cunoscut agricultor brăilean, cu ocazia unei conferinţe de presă, organizată recent, înainte...
* seară de operă sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 18.55, deschiderea stagiunii 2019-2020 la Teatrul Scala din Milano cu noua producţie a operei “Tosca” de...