• spre sfârşitul lui noiembrie, Marius Valentin Parfenie a fost dus la Penitenciarul Jilava din Bucureşti, pentru a fi supus expertizei psihiatrice la Institutul Naţional de...
• la sfârşitul lunii decembrie, a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul nr. 146/2578/2018 privind modalitatea de de gestionare a cazurilor de violenţă domestică de către...
• la sfârşitul lunii decembrie, Judecătoria Făurei a înlocuit măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul Andronic Dumitru cu măsura controlului judiciar pe o durată...
• în luna mai a anului trecut, bărbatul a jignit mai multe persoane pe reţeaua de socializare şi a fost sancţionat de poliţişti • nemulţumită, persoana...
Am mai tras o dungă pe curea şi am întinerit cu un an, căci, poate nu ştiaţi, dar eu unul mă îndrept către tinereţea veşnică, nu...
• din ultima zi lucrătoare a anului 2018, respectiv din 28 decembrie, adjunct la Poliţia Municipiului Brăila este comisarul Mihai Condruz, fratele comisarului şef Valentin Condruz,...
• ieri, în prima zi de înscriere, niciun brăilean nu s-a prezentat la Primărie pentru a se înscrie în cursă • din câte se pare, tinerii...
O ştire din Brăila a făcut înconjurul lumii, înainte de Crăciun: un şofer de la Braicar a fost prins băut la volan. Omul era atât de...
• sumele alocate de Primărie pentru manifestările şi concertele de pe parcursul lunii decembrie se situează în jurul valorii de 60.500 euro • cu aceşti bani...
Am intrat într-un (nou) an decisiv pentru România şi pentru români. Un an din care România va ieşi, cel mai probabil, mai rău decât a intrat....