• preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, a emis, ieri, un comunicat de presă, în care s-a plâns că, “de frică”, primarul Marian Dragomir obstrucţionează campania liberalilor...
• preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a avut, ieri, o întâlnire cu o parte dintre primarii din judeţ pentru a le atrage atenţia că termenul final...
Cătălin Boboc (PNL) încearcă să se reorienteze profesional, ceea ce nu-i un lucru rău. Vorba aia, în interiorul oricărui politician din ţara asta s-ar putea să...
• tinerii brăileni interesaţi să îmbrace haina de om al legii se pot înscrie pentru a susţine concursul în vederea ocupării unui post de agent •...
• Nicolae Cătălin Stănică, profesor de matematică şi inspector de specialitate în cadrul ISJ Brăila, este unul dintre autorii manualului “Matematică. Clasa a V-a” aprobat de...
• locatarii din zonă se declară indignaţi de gestul bărbatului, plângându-se că sunt nevoiţi să meargă pe mijlocul străzii • pe de altă parte, cel reclamat...
• o manifestare dedicată împlinirii a 126 de ani de la naşterea marelui critic şi istoric literar Joi, 26 octombrie 2017, ora 9.30, la Casa...
• preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Chiriac, a efectuat, recent, o vizită în teren pe la primarii de comune şi oraşe, pentru a vedea în ce...
• instanţa a mai prelungit, cu încă o lună, măsura arestului preventiv faţă de inculpaţii Pîtea Florin şi Pentelie Iulian – Mădălin • autorii crimei comise...
• numirea se va face în următoarea şedinţă a Consiliului Local al oraşului Economistul Marian Bunea a câştigat concursul pentru încă un mandat de manager...