• agricultura continuă să genereze an de an profituri de zeci de milioane de lei • numai arendaşul IMB, de exemplu, a raportat anul trecut profit...
• suspectul, în vârstă de 40 de ani, are acum dosar penal pentru port fără drept de obiecte periculoase În noaptea de marţi spre miercuri,...
• asta îşi doresc, la 20 de ani de la înfiinţarea clubului, antrenorul Florentin Pera şi căpitanul Elena Voicu • vicecampioana României va aborda campionatul următor...
• la 18 ani de la tragicul eveniment, foştii colegi se vor reîntâlni pe stadionul care îi poartă numele • organizatori sunt Primăria şi Consiliul Local...
• în proporţie de 90% echipa va activa în Liga a III-a în viitorul sezon • 24 de jucători au fost prezenţi la reunirea lotului •...
• afaceristul brăilean, Daniel Cîrîc, ne-a sesizat, ieri, că deşi a fost adusă staţia de epurare din comuna Unirea la Însurăţei, apa încă nu este potabilă...
• noua clădire din curtea spitalului, unde urmează să funcţioneze secţia Anestezie-Terapie Intensivă, este gata • lucrările de construcţie au fost începute în 2011, de firma...
• şeful PMP Brăila, Viorel Botea, a afirmat, recent, că de acum înainte va aduce la cunoştinţa brăilenilor, cât de des va putea, realizările aleşilor locali...
• proba scrisă se va desfăşura la Colegiul Tehnic “Ed. Nicolau” • peste 350 de dascăli vor da concurs pentru 33 de discipline Profesorii brăileni...
• după noi s-a clasat doar judeţul Călăraşi, cu doar 20 de cereri de finanţare • 3 bănci s-au înscris să ofere credite-punte firmelor ce vor...