Social Media

CULTURĂ

„145 de ani printre cărți și oameni”. Expoziție documentară la Biblioteca Județeană

• fotografiile și documentele prezentate readuc în atenția publicului actul de constituire și primul regulament de funcționare al bibliotecii, perioada comunistă, Casa Tineretului, în care biblioteca a funcționat timp de 9 ani și noul sediu din Piața Poligon nr. 4 • expoziția va putea fi vizitată până la sfârșitul lunii septembrie, în holul instituției

Publicat

în

„145 de ani printre cărți și oameni”. Expoziție documentară la Biblioteca Județeană

În cei 145 de ani de existență (actul constitutiv este datat 23 august 1881) Biblioteca Județeană de la Brăila a rămas mereu alături de brăileni, traversând schimbări istorice, sociale și tehnologice, adaptându-se la nevoile fiecărei generații de utilizatori.

Pentru a marca acest jubileu, în holul de la intrare al Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila (Piața Poligon nr. 4) a fost amenajată Expoziția foto-documentară intitulată „145 de ani între cărți și oameni”, care poate fi vizitată până la sfârșitul lunii septembrie 2026.

Fotografiile și documentele prezentate readuc în atenția publicului actul de constituire și primul regulament de funcționare al bibliotecii, perioada comunistă, Casa Tineretului – spațiul în care biblioteca a funcționat provizoriu timp de 9 ani și noul sediu din Piața Poligon nr. 4, unde au fost reunite toate secțiile.

Pe 23 august 1881, prin Decretul nr. 2134 al MS Regelui Carol I, se autoriza „deschiderea și funcționarea în urbea Brăila a bibliotecei publice și a museului șciințificu”, punând astfel o piatră la temelia vieții culturale a orașului.

Potrivit reprezentanților prestigioasei vetre de cultură, ideea înființării acestor instituții a apărut la inițiativa unui comitet din care făceau parte profesori și personalități brăilene: farmacistul Constantin C. Hepites, avocatul Ieronim Gold, avocatul Christodul Suliotti (viitor primar al Brăilei) și profesorul Atanasie Popescu, care devine primul bibliotecar al instituției. Încă de la început s-a precizat că „această bibliotecă este voită și organizată pe un sistem enciclopedic (…) fiind destinată pentru tot felul de muncitori, intelectuali și în genere pentru popor, având proprietate publică, la dispoziția tuturor”.

Instituția și-a început activitatea cu o colecție de 2.000 de volume în localul Liceului Real din Strada Rubinilor și a funcționat de-a lungul timpului sub diferite denumiri: Biblioteca Publică a Comunei, Biblioteca Populară, Biblioteca Centrală „Flacăra Roșie” a Raionului Brăilei și Biblioteca Municipală, iar de la centenar, din 1981, s-a numit Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila.

Merită menționate câteva repere importante ce țin de evoluția bibliotecii publice de la Brăila: organizarea științifică a colecțiilor și accesul liber la raft al utilizatorilor din anul 1970, automatizarea și crearea bazei de date în 1996, accesul brăilenilor la Internet în anul 2000, noul spațiu în care s-a mutat biblioteca în 2013, organizarea primului Makerspace din România care funcționează într-o bibliotecă publică încă din anul 2017, crearea și extinderea Catalogului Colectiv Județean și a Bibliotecii Digitale a Brăilei.

Serviciile tradiționale au fost, pe rând, completate cu proiecte și inițiative care răspund noilor forme de învățare, informare și de petrecere a timpului liber.

La mulți ani Bibliotecii Județene „Panait Istrati”, precum și celor care, de-a lungul anilor, au construit, au protejat și au dus mai departe această prestigioasă instituție!

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile