Local
11 absolvenți ai școlilor militare au intrat “în pâine” la Jandarmeria Brăila
S-a mărit colectivul la Jandarmeria Brăila. Unsprezece absolvenți ai școlilor militare subofițeri jandarmi din Drăgășani și Fălticeni au fost încadrați la Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila, în această săptămână. Sunt tineri, cu aspirații și așteptări pe măsură, dornici să înceapă cât mai repede activitatea în domeniul ordinii publice. Deja au început înscrierile pentru cele 700 de locuri disponibile la cele două școli postliceale.
Potrivit datelor transmise de reprezentanții instituției, cei mai mulți dintre proaspeții absolvenți s-au aflat și în practică în cadrul unității, au participat la misiuni de asigurare a ordinii publice la evenimente din diferite domenii (religioase, culturale, artistice, sportive etc.) și susțin că spiritul de echipă pe care l-au observat la detașamentele inspectoratului i-au determinat să-și dorească să se alăture acestui colectiv.
Jandarmii brăileni îl exemplifică pe Manuel Tudorică, în cazul căruia una dintre misiunile la care a participat în timpul practicii a însemnat mult mai mult. Aflat în localitatea Vădeni, la Zilele Comunei, acesta a avut ocazia de a-și manifesta recunoștința și iubirea față de bunicii săi, în momentul în care a urcat pe scenă și le-a oferit un buchet de flori cu ocazia împlinirii a 50 de ani de căsnicie. “Bunicii mei m-au îndrumat spre cariera militară, iar în acel moment, când le-am oferit buchetul de flori îmbrăcat în uniformă, am simțit că e cea mai potrivită formă de a le mulțumi pentru acest pas important din viața mea!”, a povestit acum Manuel.
La rândul lor, proaspeții jandarmi – Cosmin Sîrbu, Cosmin Vechiu, Adrian Răileanu și Cătălin Varvaruc își amintesc cu drag de cele trei zile consecutive când au îmbrăcat uniforme de epocă din patrimoniul Muzeului Jandarmeriei Române, cu ocazia participării la Festivalul Istoric “Vladislav I”. “Deși nu a fost o misiune de asigurare, ne-a plăcut foarte mult să purtăm acele uniforme similare celor din 1850, anul înființării Jandarmeriei. Paradele au fost punctul culminant, am simțit admirația oamenilor și respectul lor față de uniforma militară, în general. Dar cel mai bine am observat atunci munca de echipă din inspectorat. Erau toți ca unul, indiferent că participau la misiunea de reprezentare ori la cea de asigurare, de însoțire a paradei. Atunci a fost momentul decisiv, am zis că acesta este colectivul din care vrem să facem parte!”, susțin noii colegi.
O familie în structura MAI și un campion național la Taekwondo
În comunicatul de la Jandarmeria Brăila se mai vorbește și despre Sabin Diaconu, care a absolvit școala militară de subofițeri jandarmi din Fălticeni și se mândrește că, alături de tatăl său pompier și fratele polițist, sunt cu adevărat o familie din Ministerul Afacerilor Interne. “Nu am vrut să fiu diferit față de tatăl sau fratele meu, dar pe mine această Armă m-a atras și sunt mândru de uniforma pe care o port astăzi”, spune Sabin.
Printre cei unsprezece noi jandarmi se numără și un campion național la Taekwondo, respectiv Iustinian Moisii, care practică acest sport de la vârsta de 9 ani, iar de câțiva ani a început să învețe și kickbox. “Sportul m-a ajutat să mă dezvolt sănătos și m-a disciplinat. Iar la admitere, m-a ajutat foarte mult la proba fizică. Practic, am avut mai mult timp să mă pregătesc pentru probele teoretice”, declară Iustinian.
Toți absolvenții proaspăt încadrați la Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila își vor desfășura activitatea în domeniul ordinii publice, fiind repartizați la Detașamentul 1 Jandarmi Mobil și Detașamentul 3 Jandarmi Oprișenești.
“Le urăm bun venit în colectivul nostru și misiuni îndeplinite cu succes, iar peste câțiva ani, alți elevi aflați în practică să povestească despre ei că sunt o echipă!”, este mesajul transmis de la Jandarmeria Brăila pentru noii colegi.
A început recrutarea candidaților pentru admiterea în instituții de învățământ postliceale
Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila a transmis pe site, la data de 19 aprilie, un anunț privind recrutarea candidaților pentru admiterea în instituții de învățământ postliceal pe locurile destinate formării inițiale a cadrelor militare ale Jandarmeriei Române, sesiunea aprilie-iunie 2023. Până la data de 5 mai, cei interesați se pot înscrie pentru unul din cele 700 de locuri.
Jandarmeria Brăila recrutează candidați pentru participarea la Concursul de admitere organizat în sesiunea aprilie – iunie 2023, la unitățile de învățământ postliceal ale Jandarmeriei Române, fiind aprobate în vederea scoaterii la concurs, următoarele locuri: – Școala Militară de Subofițeri Jandarmi “Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani – 350 locuri (din care 3 locuri pentru romi și 3 locuri pentru alte minorități); – Școala Militară de Subofițeri Jandarmi “Petru Rareș“ Fălticeni – 350 locuri (3 locuri pentru romi și 3 locuri pentru alte minorități).
“Te invităm să fii tu actorul principal în noul sezon care se deschide la Școlile Militare de Subofițeri Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani. Începând de astăzi (20 aprilie) și până la data de 5 mai, te poți înscrie pentru unul din cele 700 de locuri. Ai la dispoziție 700 de șanse să vezi de înseamnă, de fapt, o viață ca în filme. Pentru a participa la “casting” trebuie să îndeplinești câteva condiții: să ai vârsta minimă de 18 ani și să fii absolvent de liceu cu diplomă de bacalaureat. Distribuția este 100% românească, așa că va trebui să cunoști limba română, scris și vorbit.
Toate criteriile de selecție le vei găsi șI pe site-urile celor două școli: http://www.scoaladragasani.ro/
http://www.jandarmeriafalticeni.ro/
Cu siguranță, scenariul îți este cunoscut. Dar te asigurăm că la noi vei avea șansa să fii în același timp și actor, și regizor. Noi suntem alături de tine pentru a te ajuta să joci rolul vieții tale”, este mesajul transmis de Jandarmeria Română.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















