Administrație
100.000 euro pentru campionii de la «Velocity»
• primarul Marian Dragomir a anunțat, luni, în cadrul ședinței ordinare a CLM Brăila, la momentul votului proiectului privind Bugetul local al Municipiului Brăila pe anul 2026, că în luna iunie va exista o rectificare menită să susțină și să premieze echipa de robotică ”Velocity”, de la Colegiul Național ”Gheorghe Munteanu Murgoci” • edilul-șef a precizat că municipalitatea va aloca liceului un sprijin financiar pentru a susține viitorul robot pe care îl vor realiza cei de la ”Velocity” • ba mai mult, separat de acest lucru, Primăria va aloca suma de 100.000 euro ca premiu pentru rezultatul excepțional obținut în Statele Unite ale Americii de elevii brăileni și profesorii lor coordonatori • municipalitatea a susținut material echipa de-a lungul anilor tocmai pentru a putea atinge acest nivel al performanței și rezultatele au apărut
Faptul că echipa de robotică ”Velocity” din Brăila a devenit campioană mondială la ”FIRST Tech Challenge”, competiție ce a avut loc recent în Statele Unite ale Americi, reușind o performanță excepțională care plasează România în elita mondială a tehnologiei, nu a trecut neobservat de Administrația Dragomir. De altfel, echipa a fost susținută cu sume importante și în anii dinaintea acestei performanțe uriașe.
Revenind, luni, 11 mai, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Municipal Brăila, la proiectul ce viza Bugetul local al Municipiului Brăila pe anul 2026, primarul Marian Dragomir a intervenit și a făcut un anunț surprinzător. Acesta a precizat că la finele lunii iunie va urma o primă rectificare a bugetului care, pe lângă alte chestiuni, va propune și un sprijin financiar consistent pentru piesele necesare viitorului robot pe care echipa ”Velocity” îl va construi. Banii vor fi alocați Colegiului Național ”Gheorghe Munteanu Murgoci” unde învață elevii, pentru a fi utilizați cu acest scop clar. Dar mai important, edilul-șef a anunțat că tot atunci se va vota și ca întreaga echipă, formată din 14 elevi și profesorii coordonatori ai acestora, să primească suma totală de 100.000 euro din partea municipalității pentru rezultatul excepțional obținut la competiția de robotică din SUA.
”La sfârșitul lunii iunie să știți că va fi o rectificare mult mai interesantă. În anii 2019 și 2024 Primăria Municipiului Brăila a finanțat grupul de robotică «Velocity», atunci când nu erau atât de celebri, când nimeni nu se gândea că vor deveni campioni naționali. De asemenea, periodic, am finanțat desfășurarea competiției «Brăila Tech Challenge», care se desfășoară la Sala Polivalentă și la care am avut ocazia să salutăm echipe prezente din toată România. După victoria de la Huston din SUA ne-am întâlnit cu domnul profesor Paul Pruș, cel care a coordonat echipa și cu membrii echipei «Velocity» și am stabilit câteva lucruri foarte importante. În prima parte a lunii iunie, aceștia vor propune Primăriei Brăila susținerea în continuare pe aceeași formulă ca și în trecut a unei finanțări care să le permită să construiască unul dintre cei mai moderni roboți din lume, ca să poată participa la competiții similare și să ne aducă acasă, la Brăila, trofee la fel de importante ca acesta. Apoi o să propunem Consiliului Local Municipal Brăila acordarea ca premiu tuturor membrilor acestei echipe și a profesorilor suma de 100.000 euro. Este o sumă foarte importantă pe care noi considerăm că trebuie să o acordăm pentru că întotdeauna am susținut performanța și învățământul la Brăila”, a declarat Dragomir în timpul ședinței.
O investiție «din suflet», după cum a subliniat primarul
În același context, primarul Marian Dragomir a explicat că premierea echipei «Velocity» se va realiza pe modelul celor pe care municipalitatea le-a mai făcut pentru elevii și profesorii brăileni cu rezultate excelente la învățătură sau olimpiade, însă cu o sumă pe măsura victoriei obținute la nivel mondial. Potrivit edilului-șef, banii vor fi împărțiți de întreaga echipă în mod egal. Dragomir a ținut să mai precizeze și că acest gest este acordat ”din suflet” la un nivel cum nu s-a mai întâmplat de când a devenit primar.
”Performanța, știți că am susținut-o și la olimpiadele și concursurile naționale și internaționale, în fiecare an la Teatrul «Maria Filotti» pe data de 6 decembrie. Dar acum vorbim despre cu totul și cu totul altceva. Vorbim de o performanță la nivel mondial. Poate cea mai mare performanță din istoria orașului adusă de elevi extraordinari coordonați de un profesor ultraperformant. Iar pe 15 august, la Zilele Municipiului Brăila o să invităm pe scenă echipa «Velocity» și profesorul coordonator, fiindcă aceștia merită din plin aplauzele tuturor brăilenilor. Să știți că de când suntem membri ai acestui consiliu local și eu sunt primar, am susținut foarte multe proiecte de investiții. Proiecte care au adus un plus de valoare în comunitate: am modernizat din fonduri europene sau din banii noștri străzi, școli, licee, grădinițe, am construit creșe, am modernizat parcuri de joacă, dar să știți că premiul pe care îl vom oferi echipei «Velocity» și profesorului coordonator sunt cei mai cu suflet bani investiți de Primăria Municipiului Brăila, cel puțin de când sunt eu primar! Și consider că aceste proiecte trebuie să fie susținute în continuare de noi toți. De consilieri și de mine ca primar. Vreau să vă mulțumesc anticipat dacă veți vota proiectul de buget și să vă doresc tuturor mult succes în implementarea acestora. Bineînțeles, acest lucru făcându-se împreună cu toți colegii din Primăria Municipiului Brăila”, le-a mai transmis Dragomir consilierilor înainte de votul bugetului.
Municipalitatea a ajutat echipa ”Velocity” și în 2019, 2024, 2025
Primăria Municipiului Brăila a inclus în calendarul activităților culturale, artistice, educaționale și sportive, prin Hotărârea Consiliului Local Municipal Brăila nr. 531/27.09.2024, evenimentul Braila Tech Challenge, ce s-a desfășurat în perioada decembrie 2024 – februarie 2025.
Proiectul s-a implementat prin instituția Casa de Cultură a Municipiului Brăila și a fost în valoare de 30.000 lei.
Proiectul a presupus achiziționarea următoarelor:
• First tech challenge INT
• First tech challenge Perimetru
• First tech challenge plăci moi
• Camera video GOPro Hero 12
• Materiale promoționale
• Alimente pentru concurenți
• Tricouri arbitrii
• Premii
• Glisiere Mitsumi
• Plăci carbon ptr robot
În 2024, sprijinul material a însumat tot 30.000 lei, iar în 2019, suma de 19.009 lei.
Performanța a primit și sprijinul sponsorilor
Echipa ”Velocity” a fost sprijinită și de sponsori în acest an. Se cuvine să-i reamintim în speranța că bunul obicei de a sprijini performanța va continua: EuroBuilding, SolarWatts, Clinica Mateus, Banca Transilvania, Apan, ServClass, SoldShop, Orange, Distribuție Energie Electrică România, Lidl, Cartofiserie, Vard, Vard Electro, Terqua, ING, Pitagora, Mobila Lonamad, Uniel, La Maritec, Rotary Brăila, Navrom, Titan Food și Plex.
Administrație
Constructorii ”trag tare” pe bulevardul Independenței, pentru a profita de zilele cu vreme bună
• reabilitarea ultimului tronson, cel dintre Calea Galați și strada Carantinei, se face cu bani de la bugetul local, pentru că nu a putut fi inclusă în marele proiect de modernizare executat pe bani europeni • Primăria încearcă să nu facă rabat la calitate • aleea pietonală va fi pavată tot cu dale de granit, la fel ca pe restul bulevardului
Hotărâţi să folosească la maximum condiţiile bune de lucru, muncitorii de la ”Concivia” pot fi văzuți și în week-end-uri pe şantierul de pe bulevardul Independenţei, tronsonul dintre Calea Galaţi şi strada Carantinei.
După cum se știe, acest tronson nu a fost inclus în programul de reabilitare și modernizare prin care a trecut restul bulevardului, de la Calea Călărașilor până la Calea Galați. Acolo a fost accesat un proiect cu finanțare europeană, pe axa celor care vizau modernizarea arterelor rutiere pe care se află linii de tramvai.
Cum tramvaiul circulă pe bulevardul Independenței doar până la Calea Galați, ultimul tronson, cel până la strada Carantinei nu a putut fi inclus în proiectul cu finanțare europeană și rămăsese nereabilitat.
În toamna acestui an, Primăria a dat startul lucrărilor, investiția fiind finanțată cu bani de la bugetul local. Astfaltarea părții carosabile și a trotuarelor se face în cadrul contractului multianual de întreținere străzi, de care se ocupă firma ”Concivia”.
Pavajul de pe alei se va monta cu altă firmă, specializată în astfel de lucrări. Primăria caută în prezent un pavaj care să fie identic cu cel montat pe tronsoanele reabilitate cu fonduri europene.
Startul lucrărilor la pavaj depinde așadar de ofertele de pe piață.
Până la pavarea aleilor, se lucrează, însă, în plin la celelalte aspecte: s-au rezolvat deja problemele legate de racordurile la reţeaua de apă –canal a CUP Dunărea, toaletările şi extragerile de copaci etc.
Iar pe latura dinspre maternitate deja s-a turnat asfalt. Pe latura opusă, se acţionează la punerea bordurilor şi aducerea la drept/compactarea pietrei de diferite sorturi, acolo unde au fost gropi şi denivelări în piatra cubică.
Referitor la faptul că vechiul pavaj din piatră cubică de pe partea carosabilă rămâne pe poziție și se va turna asfalt peste el, un reprezentant al Primăriei ne-a declarat că “acest fapt nu este un impediment şi garantăm pentru calitatea şi durata lucrării, a stratului asfaltic”.
Administrație
Au început pregătirile pentru Târgul de Iarnă de la Brăila
• Primăria promite o ediție mai spectaculoasă decât cea de anul trecut care, după cum se știe, a fost foarte apreciată de brăileni • locul de desfășurare rămâne Piața Traian și strada Mihai Eminescu
Primăria a început pregătirile pentru Târgul de Iarnă din acest an, care se va desfășura, la fel ca și anul trecut, în Piața Traian și pe strada Mihai Eminescu.
În Piața Traian a fost montată deja cupola luminoasă și se lucrează la instalațiile care vor împodobi cei doi brazi naturali de mari dimensiuni.
Urmează să fie aduse căsuțele din lemn, precum și figurinele cu tematică de Crăciun ce vor crea atmosfera de poveste specifică unui astfel de eveniment. După succesul de anul trecut, Primăria promite că ediția din acest an va fi chiar mai spectaculoasă, cu mai multe căsuțe tematice și lumini feerice.
După modelul ediției precedente, vor fi montate și scene pentru spectacole, în Piața Traian și în parcarea de la intersecția străzilor Mihai Eminescu și Mihail Sebastian.
Tot acolo va fi montat și patinoarul provizoriu care, după cum se știe, anul trecut a fost foarte apreciat și solicitat de brăileni de toate vârstele.
În prezent, încă se mai lucrează la montarea pavajului, în parcarea care se află în plin proces de modernizare.
Surse din administrația locală dau asigurări că totul va fi gata până la inaugurarea Târgului de Iarnă. Acesta ar urma să fie deschis la sfârșitul lunii noiembrie și să rămână la dispoziția brăilenilor și turiștilor până în luna ianuarie.























