Social Media

Administrație

WC de zeci de mii de euro la Şcoala Ţepeş Vodă

Timp de citire: 10 minute

• consilierul judeţean PND Cătălin Iordache a atras atenţia, vinerea trecută, asupra unei cofinanţări din partea CJ Brăila la un proiect care viza amenajarea unui grup sanitar la şcoala gimnazială din satul Ţepeş Vodă (comuna Movila Miresii), cu o valoare totală de 186.000 lei (peste 40.000 euro) • pe lângă explicaţiile total nepotrivite din cadrul raportului în legătură cu “obiectivele” pe care investiţia le-ar viza, printre care şi “valorificarea poziţionării geo-strategice”, acesta a atras atenţia că preţul de “1.636 euro/mp pentru un WC” este o chestiune ce ar trebui să ajungă la DNA • proiectul a fost respins de consilieri prin abţinere, urmând să fie reanalizat • primarul comunei Movila Miresii, PSD-istul Dumitru Panţuru, susţine că s-a înţeles greşit, deoarece devizul proiectului cuprinde şi reparaţii/reabilitare şcoală, iar grupul sanitar vizează şi o fosă septică şi este făcut cu materiale conform cerinţelor ISU
 
Consilierii judeţeni s-au confruntat, vinerea trecută, cu o situaţie cel puţin penibilă în cadrul şedinţei ordinare a CJ Brăila, când au avut de dezbătut un proiect ce viza realizarea unui grup sanitar la şcoala gimnazială din satul Ţepeş Vodă, comuna Movila Miresii, cu un preţ de câteva zeci de mii de euro. Este vorba despre o investiţie propusă spre cofinanţare (CJ – UAT Movila Miresii), în valoare totală de 186.494,94 lei (peste 40.000 euro), cu TVA, din care 175.930,83 lei cu TVA (construcţia ^ montajul), la care Consiliul Judeţean s-ar angaja să achite 60%, deci 105.558 lei. Pe scurt, după cum se arată în indicatorii tehnici specificaţi în hotărârea adoptată de Consiliul Local Movila Miresii privind această temă, document ataşat la proiectul de hotărâre al consilierilor judeţeni, investiţia vizează o suprafaţă construită de 28 mp, 10 cabine de toaletă (din care 4 pentru băieţi, 4 pentru fete şi 2 pentru cadrele didactice) şi 4 chiuvete, ce ar trebui să fie realizate în 2 luni.
Cel care a atras atenţia asupra problemei a fost consilierul PND Cătălin Iordache, care pe lângă costul extrem de piperat, a ţinut să sublinieze şi o serie de nonsensuri în textul care compunea raportul proiectului.
“Domnule preşedinte, vă rog să mă scuzaţi, încerc să nu fiu impertinent, deşi poate că aşa o să luaţi întrebarea: dumneavoastră citiţi aceste proiecte de hotărâri?”, a întrebat Iordache. Cum răspunsul preşedintelui CJ Brăila, Francisk Chiriac, a fost afirmativ, PND-istul a continuat: “Aici, în proiectul de hotărâre există cuvântul «antropic». Ce înseamnă, domnule preşedinte antropic? Că eu sincer, nu ştiu. Vă întreb, pentru că WC-ul ăsta duce la «conservarea mediului natural şi antropic», dacă ne luăm după cele scrise în raport. Adică cum vine asta? Eu vorbesc serios! Există un raport în care scrie aşa: «Investiţiile propuse de UAT-uri trebuie să fie corelate cu următoarele obiective strategice prevăzute în Strategia de Dezvoltare a Judeţului Brăila 2014 – 2020», aprobată printr-un HCJ din 2014 şi un HCJ din 2017, adică de noi. Deci ce trebuie să facă WC-ul ăsta?! 1) Să reducă disparitatea de dezvoltare dintre localităţile judeţului Brăila. Disparitate înseamnă neparitate, mă rog, e un cuvânt interesant. 2) Creşterea competitivităţii mediului economic. Nu cred! 3) Dezvoltarea sectorului agricol şi agro-industrial. 4) Valorificarea poziţionării geo-strategice şi dezvoltarea sectorului logistic şi comercial. Un WC, domnule?! Sau dezvoltarea infrastructurii rutiere şi tehnico-edilitare? E şi mai tare asta! Şi conservarea şi valorificarea durabilă a mediului natural şi antropic. Revin, dumneavoastră ştiţi ce înseamnă antropic?”, a mai adăugat Iordache.
În realitate, este vorba despre formulări ce apar în rapoartele tuturor proiectelor de hotărâri ale CJ Brăila privind cofinanţările cu oraşele şi comunele din judeţ, însă pe care, din nefericire, cei ce întocmesc documentaţia nu au grijă să le adapteze la fiecare temă aflată în dezbatere, lucru explicat şi de preşedintele CJ Brăila.
 
Acuzaţii, explicaţii şi frica de DNA
PND-istul Cătălin Iordache a continuat ideea, precizând că din punctul său de vedere preşedintele CJ Brăila nu ar fi trebuit să propună un asemenea proiect pentru a fi votat de consilierii judeţeni, ci mai degrabă să îl trimită direct procurorilor DNA.
“Dumneavoastră ar trebui să trimiteţi direct la DNA această propunere a primarului dumneavoastră, domnul Dumitru Panţuru! Ştiţi cât costă WC-ul ăsta, unde vreţi să dăm noi bani? 1.636 euro pe metrul pătrat! Vreţi să dăm atâţia bani pe metrul pătrat la un WC? Am luat-o razna cu toţii?! Adică facem un WC de 28 mp cu 1.636 euro mp la Ţepeş Vodă? Pe bune?! Îmi spuneţi mie că vă fac în nu ştiu ce fel. Revenind, «antropic» nu are nicio legătură cu WC-ul, asta e sigur. Are legătură cu acţiunea omului asupra unui lucru. Ce treabă are, domnule, WC-ul cu conservarea mediului şi cu fenomenul antropic care de obicei este negativ? Toate expunerile de motive ale proiectelor au aceste porcării în spate! Se poate? Am ajuns bătaia de joc a celor care fac aceste proiecte de hotărâri, adică a dumneavoastră? Sincer, îmi explicaţi de ce costă 1.636 mp la un WC? Metrul pătrat! Domnule, o vilă costă mai puţin. Faceţi-le o vilă! Domnule, un apartament în Brăila nu costă 1.636 euro mp! Puteaţi să le puneţi şi aer condiţionat şi tot nu ajungeaţi la preţul ăsta. Domnul Panţuru cum a ales firma care a făcut devizul? Ar trebui să îi spuneţi: «Băi, tu eşti nebun? Mă pui să le dau consilierilor să voteze 1.636 euro mp, păi îi bag la pârnaie pe toţi când or vota!». Asta e de DNA, nu e de Consiliul Judeţean! Dumneavoastră trebuia să îl luaţi, inclusiv pe colegul dumneavoastră de partid să îl trimiteţi la DNA. Este o nebunie!”, a mai continuat Iordache.
Preşedintele CJ Brăila a cerut lămuriri de la toţi directorii instituţiei care se află în comisia de evaluarea a proiectelor trimise de primari. Aceştia au ridicat rând pe rând din umeri şi au precizat că din punct de vedere economic, juridic, tehnic, proiectul este ok şi că nu este treaba lor să analizeze oportunitatea investiţiilor.
PND-ista Simona Drăghincescu a catalogat propunerea venită din partea comunei Movila Miresii drept “o bălărie”, solicitând mai multă atenţie pe viitor din partea primarilor, indiferent de culoarea politică.
La rândul său, liberalul Ovidiu Nechita a sărit în apărarea primarilor din judeţ, precizând că aceştia “nu propun bălării”, iar dacă în acest caz există semne de întrebare, s-ar putea datora unor greşeli tehnice.
Preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a propus respingerea proiectului deocamdată, până când primarul Dumitru Panţuru ar putea să explice situaţia, cu precizarea că într-adevăr ar putea fi vorba despre o eroare materială.
“Nu este vorba de nicio eroare materială! Acest lucru se întâmplă la majoritatea comunelor PSD şi le face aceeaşi firmă a unui membru PSD, domnul Marcel Motoc (n.r. – fost consilier judeţean), la aceleaşi preţuri despre care vă vorbeam. Aşa că vă rog frumos să îl invitaţi pe domnul primar să ne explice ce şi cum. (…) Firma domnului Motoc este cea care face WC-urile cele mai scumpe din judeţ, la preţurile astea. Eu vă mulţumesc foarte mult că aţi simţit în ceafă răsuflarea DNA. Oricum, o să fac o plângere la DNA pe numele domnului primar. Râdeţi? Eu zic că sunteţi aproape. Oricum vă mulţumesc încă o dată că măcar frica vă sperie, dacă bunul simţ nu”, a răbufnit Iordache.
“Nu mă sperie frica şi am mai mult bun-simţ decât dumneavoastră, domnule consilier! Ţinând cont că din declaraţiile dumneavoastră reiese că deţineţi foarte multe informaţii despre diverse persoane, cu foarte multe nelegiuiri, fac apel încă o dată la instituţiile abilitate ale statului. Vă spun că şi tăinuirea se pedepseşte conform legii! Da? Sunteţi şi dumneavostră în aceeaşi suflare a DNA-ului în ceafă!”, a replicat Chiriac.
În cele din urmă proiectul a fost respins cu un vot “împotrivă” din partea consilierului PND Cătălin Iordache şi 29 de abţineri din partea celorlalţi membri CJ prezenţi.
 
Panţuru: «Proiectul a fost înţeles greşit. Nu e vorba doar despre un grup sanitar»
Contactat de redactorii “Obiectiv – Vocea Brăilei”, primarul comunei Movila Miresii a afirmat că proiectul ajuns la mapa consilierilor judeţeni a fost realizat în grabă şi nu a fost suficient de explicit, însă deşi sumele sunt corecte, acestea nu implică doar realizarea unui grup sanitar. Primarul a punctat în primul rând că proiectul grupului sanitar este unul amplu care cuprinde o fosă septică adâncă de 40 m, cu cabină şi betonată, materiale extrem de rezistente la solicitarea ISU, plus reparaţii/reabilitări interioare şi exterioare ale şcolii din satul Ţepeş Vodă.
“E normal să fie discuţii. Eu nu comentez, dar s-a înţeles cu totul altceva. Proiectul este mai amplu, am luat legătura cu proiectanţii să îl refacă puţin, să îi schimbe titulatura ca să se înţeleagă. Într-adevăr era construirea unui grup sanitar, dar proiectul cuprinde şi reparaţii/reabilitare şcoală. Deci reparaţii interior-exterior. Toate dădeau 175.000 lei cu TVA. Şcoala din Ţepeş Vodă nu e autorizată pentru că are grup sanitar în curtea exterioară. Şi voiam să îl facem. Am discutat cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean. Şi-a cerut scuze după aceea că nu înţelesese. Practic s-a înţeles că e numai grupul sanitar, dar e şi fosă septică la 40 de metri, că noi nu avem acolo canalizare. Fosa e cu cabină, e betonată. Asta este. Materialele sunt reglementate de ISU. Eu nu pot să risc, să retrag vreun articol din devizul de lucrări de acolo şi «Doamne Fereşte!», să se întâmple ceva cu copiii. Nu răspunde niciun consilier sau Consiliul Judeţean, răspunde primarul până la urmă. Eu am vorbit cu domnul preşedinte. S-a lămurit situaţia”, a declarat Panţuru.
Acesta a precizat că îi pare rău că nu a putut participa la şedinţa CJ pentru că ar fi încercat să lămurească personal situaţia. Primarul a mai adăugat că şcoala a fost reabilitată ultima oară în 2005 – 2006 şi de atunci nu a mai suferit nicio intervenţie.
“În acest proiect se intervine la faţada exterioară, se acoperă fisurile, se intervine pe interior cu glet de ipsos, cu var lavabil, cu vopsitorie de vopsea. Sunt mai multe chestiuni acolo. Dar în graba aceea ca să ne asociem cu CJ-ul nu ne-am dat seama că se înţelege altceva din titulatură. A avut dreptate poate şi domnul Iordache care a fost ceva mai vehement. Asta este. Bine că a fost aşa. Am făcut şi noi ochii mari şi ne-am dat seama că s-a strecurat totuşi o greşeală. Se repară. Asta este”, a mai adăugat acesta.
Cât despre firma care a realizat devizul, Dumitru Panţuru a ţinut să puncteze că nu are nicio legătură cu firma PSD-istului Marcel Motoc. Acesta nu ne-a dat numele firmei, însă a specificat că a fost aleasă prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, pentru că a avut preţul cel mai mic. Primarul a afirmat doar că este o firmă brăileană, cu care a lucrat pentru prima oară.

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧