Local
Viorel Balcan va fi înmormântat mâine
• fostul parlamentar de Brăila s-a stins din viaţă luni seară, din cauze medicale • trupul neînsufleţit al lui Balcan a fost depus la Biserica “Sf. Nicolae” din municipiu
Fostul parlamentar şi prefect de Brăila, Viorel Balcan, a încetat din viaţă, luni seară. Anunţul a fost făcut public de deputatul Vasile Varga, pe o reţea de socializare. „Am aflat vestea că bunul şi vechiul meu prieten Viorel Balcan a încetat din viaţă! Cuvintele sunt de prisos şi nu pot cuprinde durerea pe care o simt. Sunt consternat! Dumnezeu să te odihnească în pace, Viorel!”, a scris Vasile Varga pe pagina sa de Facebook.
Trupul neînsufleţit al lui Viorel Balcan a fost depus, marţi după amiază, la Biserica “Sf. Nicolae” din municipiu, iar înmormântarea va avea loc joi.
Cine a fost Viorel Balcan
Viorel Balcan a fost cunoscut în Brăila cel mai mult pentru activitatea sa ca parlamentar. În perioada 2000 – 2004 acesta a fost senator PDSR (Partidul Democraţiei Sociale din România – până în iunie 2001), dar şi PSD (din iunie 2001). În perioada 2008-2012 acesta a activat ca deputat PSD (până în martie 2010), PDL (din martie 2010 până în septembrie 2012), iar ulterior PNL (din septembrie 2012 până la finalul mandatului).
Potrivit CV-ului său de pe site-ul Camerei Deputaţilor, acesta s-a născut 26.01.1953, în municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, era căsătorit şi avea un copil. În 1978 a absolvit Facultatea de Construcţii Căi Ferate, Drumuri, Poduri, Bucureşti; în 2004 a obţinut masteratul în cadrul Universităţii Dunărea de Jos Galaţi.
Ca activitate profesională: între 1978-1983 a fost şef staţie drumuri Târgu Bujor – DJDP Galaţi; 1983-1985 – şef formaţie la DJDP Brăila; 1985-1988 – şef adjunct la S.G.M., municipiu Brăila; 1988-1996 – Director la DJDP Brăila; 1996 – Prefect al Jud. Brăila; 1996-2000 – director la R.A. Drumuri şi Poduri Brăila; 2000-2004 – senator în Parlamentul României; 2004-2008 – Administrator unic la S.C. Drumuri, Poduri Brăila.
În ceea ce priveşte funcţiile politice, între 1995-1996 a fost membru PDSR; 1996-2004 – preşedinte al organizaţiei judeţene a (PDSR) PSD; 2004-2008 – vicepreşedinte la organizaţia Municipală PSD. Balcan a fost şi vicepreşedinte al Asociaţiei Profesionale Drumuri, Poduri din România, dar şi Prefect al judeţului Brăila în 1996.
Local
O eroare de soft a pus în funcțiune sistemele de alarmare din localitățile brăilene de pe malul Siretului. ISU precizează că nu e niciun pericol
Un mesaj care ar fi trebuit să fie transmis doar în localitățile aflate în proximitatea Barajului Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț, s-a auzit și în difuzoarele de mare putere ale sistemelor de alarmare montate de-a lungul râului Siret, în județul Brăila.
Mesajul avertiza despre o creștere a nivelului râului ca urmare a unei deversări controlate efectuate la barajul de lângă Piatra Neamț.
Astfel, locuitorii unor așezări brăilene precum Cotu Lung sau Vădeni, unde sunt montate sisteme de înștiințare-alarmare au putut auzi mesajul și s-au gândit că proprietățile lor ar putea fi în pericol.
Ca urmare, mulți au sunat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila, pentru a cere lămuriri. ISU a transmis un comunicat de presă prin care a informat că nu există niciun motiv de alarmare, mesajul de la sistemul de alarmare fiind destinat doar localităților din apropierea barajului, transmiterea sa și în localitățile de pe malul Siretului din județul Brăila fiind cauzată de o eroare de soft apărută în sistem.
”Astăzi, 07 noiembrie 2026, în jurul orei 16.00, din cauza unei erori de soft, în sistemul de înștiințare-alarmare la inundații pe râul Siret, care funcționează și pe raza județului Brăila, a fost transmis un mesaj către populație privind deversarea controlată din Barajul Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț. Mesajul nu era destinat localităților brăilene, care nu vor fi afectate de actuala situație. Atunci când va fi necesar, autoritățile locale și populația din localitățile județului Brăila, aflate în albia majoră a râului Siret, vor fi anunțate în timp operativ despre astfel de deversări controlate, astfel încît să poată lua măsuri de autoprotecție”, a transmis ISU Brăila.
Local
Fost șef al IPJ Brăila, cu multă experiență în prafuri, numitul Chivu Cătălin a găsit făină în loc de cocaină!
Azi dimineață, numitul Chivu Cătălin a făcut un filmuleț cu o ”mare” descoperire pe Faleză: niște pungi cu ”praf” alb aruncate într-un coș de gunoi.
Fost șef al IPJ Brăila care a avut de-a face în viața lui profesională cu ceea ce se cheamă prafuri de mare risc, Chivu a considerat că trebuie să anunțe poliția ca să cerceteze ”enormitatea” întâmplată la Brăila, pe Faleza Dunării.
”Ia uitați ce este aici! Eu în clipa asta sun la poliție”, a zis polițistul pensionar ca și când ar fi descoperit niște kilograme de cocaină care ar valora, vă dați seama, o sumă uriașă.
Atât de uriașă încât nici un copil care s-a mai uitat pe la filme polițiste nu ar fi crezut că a fost aruncată la gunoi. Sigur, numitul Chivu nu a ratat ocazia să critice poliția că se mișcă greu, dar că el îi așteaptă pe cei de la Crimă organizată.
Zis și făcut! S-a mobilizat DIICOT-ul, s-au luat probe, s-au trimis la Constanța, așadar s-au consumat resurse din banii contribuabililor ca să i se dovedească numitului Chivu că la mijloc era doar făină.
De fapt, niște puști au făcut o farsă, iar deșteptul polițist pensionar, care a fost anunțat ”de cineva”, a intervenit prompt. Și-o fi pus întrebarea că poate cineva și-a bătut joc de el?
Până una alta, el a dat-o mai departe și-a aruncat-o în cârca DIICOT că poate polițiștii de la Crimă Organizată nu erau suficient de ocupați.
Cu asta se ocupă numitul Chivu Cătălin când nu merge în pelerinaje cu pensionarii de la Asociația ”Ana Aslan” sau când nu controlează activitatea spitalului din Făurei ca membru în Consiliul de Administrație din partea PNL. E ocupat, ce mai!
Poziția oficială a polițiștilor de la Crimă Organizată: făină alimentară
”Având în vedere sesizarea prin apel 112 a polițiștilor și informațiile apărute în spațiul public (postarea lui Chivu – n.n) cu privire la prezența unei substanțe susceptibilă de a avea efect psihoactiv, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat cercetări cu privire la împrejurările în care a fost depozitată substanța pulverulentă de culoare albă, astfel că a fost identificat un tânăr care ar fi aruncat substanța respectivă în spațiul de depozitare pentru deșeuri, fără a urmări provocarea unei stări de panică în rândul populației sau generarea unor suspiciuni cu privire la natura acesteia, afirmând că este făină alimentară.
Totodată, în urma analizelor de laborator a rezultat că respectiva substanță nu face parte din categoria substanțelor stupefiante sau psihotrope supuse controlului conform Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri cu modificările și completările ulterioare și nici alte substanțe psihoactive”.






















